You need to sign in or sign up before continuing.
Take a photo of a barcode or cover
3.03 AVERAGE
3.03 AVERAGE
dark
reflective
sad
fast-paced
Maybe it's me. I know a year or two ago there was a lot of excitement about this short story collection, but I just didn't care that much for it. To be honest, I was quite bored and I was never so happy to get to the final page of a book.
The stories had a lot of potential, but in my opinion there was a lot of room for improvement. I'm usually a huge fan of short stories and I am quite familiar with the narrative that's suddenly disturbed by a random usually peculiar event. And I quite like that, when it flows, when the vibes are there. Which wasn't the case with this volume. I actually felt it quite formulaic and annoying at times. The predictability was not working for me. The suspense was lacking.
I wasn't big on the writing style either. I do not see the need to know what each character is wearing, or the random enumerations of things.
It's not all bad; at times it did remind me of summer and it captured that summertime essence. But that wasn't enough for me. Some stories I liked more than others, some were quite good (okay, maybe just one and two had a lot of potential).
Overall, an unfortunate miss for me. I know everyone else loved this book. So maybe it's me. Maybe it's not.
Below my reading notes on each short story:
Svetlana - tried very hard to care and get over some things, it was a tad bit nostalgic and made me miss the sea or the summer nights in my birthtown, spent on the beach, with guys just as annoying as those in the story, but I so did not care about them, only the sand, the water and the stars around me.
Libelula - The thing with such short short stories is that I know the formula so I already know what will happen and it's not really fun and I don't get to care for the people either. But they definitely remind me of summer. The stillness, the boredom...
Concertul - I left no notes for this one, I assume I just got very bored with it.
Terasa - the predictability is getting predictably dull.
Inainte de inceperea sezonului. Finally a spark of something.
Martori. Maybe I spoke too soon. It's not that these short stories are bad - although sometimes the writing is a bit annoying (do we really need to know what all the characters are wearing?), it's just that they are formulaic and predictable and each story tries too hard to surprise, instead of building something. A feeling, a story, anything.
Complexul Barcelona. Grateful she didn't tell us what everyone was wearing. This story had potential, I just didn't vibe with the writing.
Giovanni 3:16 - quite probably my favourite story in this collection, all the feels and the uncertainty, and the different formula of it, which is probably why it works so well.
Superman. Meh.
Cabana schiorilor. A hint of something. But I still feel like I did not get enough out of this story.
The stories had a lot of potential, but in my opinion there was a lot of room for improvement. I'm usually a huge fan of short stories and I am quite familiar with the narrative that's suddenly disturbed by a random usually peculiar event. And I quite like that, when it flows, when the vibes are there. Which wasn't the case with this volume. I actually felt it quite formulaic and annoying at times. The predictability was not working for me. The suspense was lacking.
I wasn't big on the writing style either. I do not see the need to know what each character is wearing, or the random enumerations of things.
It's not all bad; at times it did remind me of summer and it captured that summertime essence. But that wasn't enough for me. Some stories I liked more than others, some were quite good (okay, maybe just one and two had a lot of potential).
Overall, an unfortunate miss for me. I know everyone else loved this book. So maybe it's me. Maybe it's not.
Below my reading notes on each short story:
Libelula - The thing with such short short stories is that I know the formula so I already know what will happen and it's not really fun and I don't get to care for the people either. But they definitely remind me of summer. The stillness, the boredom...
Concertul - I left no notes for this one, I assume I just got very bored with it.
Terasa - the predictability is getting predictably dull.
Inainte de inceperea sezonului. Finally a spark of something.
Martori. Maybe I spoke too soon. It's not that these short stories are bad - although sometimes the writing is a bit annoying (do we really need to know what all the characters are wearing?), it's just that they are formulaic and predictable and each story tries too hard to surprise, instead of building something. A feeling, a story, anything.
Complexul Barcelona. Grateful she didn't tell us what everyone was wearing. This story had potential, I just didn't vibe with the writing.
Giovanni 3:16 - quite probably my favourite story in this collection, all the feels and the uncertainty, and the different formula of it, which is probably why it works so well.
Superman. Meh.
Cabana schiorilor. A hint of something. But I still feel like I did not get enough out of this story.
Am făcut greșeala de a citi alte comentarii despre ”August” și m-am mirat cât de plin de...”hate” sunt. Nu înțeleg...căutăm premiul Nobel pentru proză scurtă, sau?
În fine, pentru mine a fost o lectură de 3* doar pentru că unele povești au fost mai puțin bune decât celelalte, așadar s-au balansat una pe cealaltă. Scriitura este foarte bună, într-adevăr m-am simțit ca privind niște scurtmetraje cu ochii minții. Nu ai nevoie să știi de unde vin personajele, ce fac, ce motivație ai - poți lăsa imaginația să te ghideze un pic, nu trebuie să fie răspunsurile atât de evidente mereu.
Ah, și expresia (tricou) ”ca scos din cur” există, cel puțin aici la noi în Banat (sau mă rog, Timișoara) și se referă la ceva mototolit. So yeah...
În fine, pentru mine a fost o lectură de 3* doar pentru că unele povești au fost mai puțin bune decât celelalte, așadar s-au balansat una pe cealaltă. Scriitura este foarte bună, într-adevăr m-am simțit ca privind niște scurtmetraje cu ochii minții. Nu ai nevoie să știi de unde vin personajele, ce fac, ce motivație ai - poți lăsa imaginația să te ghideze un pic, nu trebuie să fie răspunsurile atât de evidente mereu.
Ah, și expresia (tricou) ”ca scos din cur” există, cel puțin aici la noi în Banat (sau mă rog, Timișoara) și se referă la ceva mototolit. So yeah...
2,5*, dar nu destul cât să rotunjesc în sus.
Elena Vlădăreanu a încercat aici o mică sagă a vieții oamenilor obișnuiți, și partea asta i-a ieșit. Congrats!
Scriitura e OK, nimic ieșit din comun, dar textul e ciuruit de formulări... bizare, neinspirate, tot felul de alăturări de termeni care ori nu sună bine, ori nu pot avea niciun fel de relație textuală, cum ar fi „tricou ca scos din cur”, „mână lipicioasă de sare”, „gâtlej grunjos”, „stă ciucit jos”, „buzele mișunând isteric”, „rochii fluide” etc - exemplele abundă (cred că am găsit în medie unul pe fiecare pagină), și deși în mod normal nu includ chestiile astea prin review-uri, numărul ridicat în care se prezintă genul ăsta de construcții m-au obligat să fac excepție aici. Cred că autoarea avea în gând niște imagini mai clare, dar n-a prea știut cum să le formuleze, iar editarea nu le-a triat. Dialogurile variază și ele, de la banale la halucinante (avem inclusiv copii care știu citi pe litere, dar care se exprimă cu „Cati nu pipi!”).
Se insistă enorm pe descrieri elaborate ale unor personaje pasagere: (parafrazez, pentru că nu am subliniat exact pasajele, dar lucrurile arată cam așa) „fată înaltă, subțire, păr castaniul lung, ochi verzi, îmbrăcată într-o rochie albă, vaporoasă, lungă până la glezne” etc, și nu înțeleg de ce. Nimănui nu-i pasă.
Mizele variază de la minime la inexistente (ceea ce-i ironic pentru colecția n'autor, dar asta e o glumă privată pe care v-o spun altădată), dar dacă s-ar fi limitat la banalitatea existențială, i-ar fi ieșit o chestie a la Alice Munro, și cred că ar fi fost mai apreciată. Dar nu e cazul aici, și de aia pierde puncte. Vă explic.
Structura tuturor poveștilor arată cam așa:
- sunt năucitor de liniare până aproape de final, apoi
- bum!, de nicăieri (și destul de des fără vreun set-up decent) se întâmplă ceva major: vreun personaj secundar care a stat până atunci în fundal e în pericol/trage cu o armă/are o cădere nevoasă/decide să se sinucidă/povestește ceva șocant sau traumatizant... (aici fac o paranteză, cred că mult mai interesant ar fi fost să vedem cum ajung personajele respective în punctul în care iau deciziile astea drastice și dramatice, în loc să ne fie aruncate în brațe fără vreo explicație cât de cât coerentă... but that's just me, you do you, Elena), iar apoi
- totul se sfârșește la fel de brusc (uneori chestia perturbatoare se dovedește a fi alarmă falsă - bye-bye tensiune și interes!), fără să primești mai multe detalii și uneori e foarte greu, mai ales din comportamentul minimalist și ciudat al personajelor, să-ți dai seama ce anume s-a întâmplat.
Cu regret, nu m-a atins nimic din ce am citit aici. Introducerea foarte târzie a intrigii în fiecare proză m-a făcut să-mi fie imposibil să mă conectez cu personajele și cu situațiile lor. Pur și simplu n-ai timp să procesezi ce se întâplă, fade-out-ul durează mai puțin decât intervalul de timp de când se face verde la semafor până când te claxonează bucureșteanul din spatele tău. M-a amorțit prezentarea vieților lor banale pe zeci de pagini, iar când a venit punctul culminant, pe repede-înainte, nu mi-a mai păsat ce se întâmplă.
Nu-i neapărat o carte slabă, e doar nememorabilă.
Elena Vlădăreanu a încercat aici o mică sagă a vieții oamenilor obișnuiți, și partea asta i-a ieșit. Congrats!
Scriitura e OK, nimic ieșit din comun, dar textul e ciuruit de formulări... bizare, neinspirate, tot felul de alăturări de termeni care ori nu sună bine, ori nu pot avea niciun fel de relație textuală, cum ar fi „tricou ca scos din cur”, „mână lipicioasă de sare”, „gâtlej grunjos”, „stă ciucit jos”, „buzele mișunând isteric”, „rochii fluide” etc - exemplele abundă (cred că am găsit în medie unul pe fiecare pagină), și deși în mod normal nu includ chestiile astea prin review-uri, numărul ridicat în care se prezintă genul ăsta de construcții m-au obligat să fac excepție aici. Cred că autoarea avea în gând niște imagini mai clare, dar n-a prea știut cum să le formuleze, iar editarea nu le-a triat. Dialogurile variază și ele, de la banale la halucinante (avem inclusiv copii care știu citi pe litere, dar care se exprimă cu „Cati nu pipi!”).
Se insistă enorm pe descrieri elaborate ale unor personaje pasagere: (parafrazez, pentru că nu am subliniat exact pasajele, dar lucrurile arată cam așa) „fată înaltă, subțire, păr castaniul lung, ochi verzi, îmbrăcată într-o rochie albă, vaporoasă, lungă până la glezne” etc, și nu înțeleg de ce. Nimănui nu-i pasă.
Mizele variază de la minime la inexistente (ceea ce-i ironic pentru colecția n'autor, dar asta e o glumă privată pe care v-o spun altădată), dar dacă s-ar fi limitat la banalitatea existențială, i-ar fi ieșit o chestie a la Alice Munro, și cred că ar fi fost mai apreciată. Dar nu e cazul aici, și de aia pierde puncte. Vă explic.
Structura tuturor poveștilor arată cam așa:
- sunt năucitor de liniare până aproape de final, apoi
- bum!, de nicăieri (și destul de des fără vreun set-up decent) se întâmplă ceva major: vreun personaj secundar care a stat până atunci în fundal e în pericol/trage cu o armă/are o cădere nevoasă/decide să se sinucidă/povestește ceva șocant sau traumatizant... (aici fac o paranteză, cred că mult mai interesant ar fi fost să vedem cum ajung personajele respective în punctul în care iau deciziile astea drastice și dramatice, în loc să ne fie aruncate în brațe fără vreo explicație cât de cât coerentă... but that's just me, you do you, Elena), iar apoi
- totul se sfârșește la fel de brusc (uneori chestia perturbatoare se dovedește a fi alarmă falsă - bye-bye tensiune și interes!), fără să primești mai multe detalii și uneori e foarte greu, mai ales din comportamentul minimalist și ciudat al personajelor, să-ți dai seama ce anume s-a întâmplat.
Cu regret, nu m-a atins nimic din ce am citit aici. Introducerea foarte târzie a intrigii în fiecare proză m-a făcut să-mi fie imposibil să mă conectez cu personajele și cu situațiile lor. Pur și simplu n-ai timp să procesezi ce se întâplă, fade-out-ul durează mai puțin decât intervalul de timp de când se face verde la semafor până când te claxonează bucureșteanul din spatele tău. M-a amorțit prezentarea vieților lor banale pe zeci de pagini, iar când a venit punctul culminant, pe repede-înainte, nu mi-a mai păsat ce se întâmplă.
Nu-i neapărat o carte slabă, e doar nememorabilă.
Nici măcar nu știu ce cred despre cartea asta. Are un stil, parcă ar fi pus reportofonul în camera cuiva care se ceartă. În mai multe camere, de hotel, prin baruri, însă toate personajele sunt un pic similare și vorbesc asemănător, cumva ca din topor. E mult dialog, povestirile sunt scurte și incisive, dar efectiv, nu știu dacă mi-a plăcut, spre deosebire de poezia ei, care m-a impresionat în volumul „Bani. Muncă. Timp liber”.
Plus, aveam frica că încep în August și nu termin tot în august, ceea ce s-a și întâmplat.
Plus, aveam frica că încep în August și nu termin tot în august, ceea ce s-a și întâmplat.
O plictiseală enormă, și o pierdere de timp. Nu mi-a plăcut deloc stilul de scris (punctuația ciudată, descrieri fără rost, un fel de iz de mystery care nu prea a funcționat cu formatul, pentru că nu mi-a păsat de niciuna din aceste personaje/povestiri îndeajuns să mă simt impresionată de întâmplările din jurul lor).
Also, atâtea (dar atâtea!) comentarii fatfobice că am dat în obositor.
Also, atâtea (dar atâtea!) comentarii fatfobice că am dat în obositor.
relaxing
fast-paced
Plot or Character Driven:
N/A
Strong character development:
N/A
Loveable characters:
N/A
Diverse cast of characters:
N/A
Flaws of characters a main focus:
N/A
funny
relaxing
fast-paced
O colecție de povestiri care te face să crezi că Elena Vlădăreanu ar putea scrie romane bune, dar din care nicio povestire, cu excepția, poate, a celei din urmă, nu reușește să se încheie cum trebuie. Sunt descrieri frapante, momente de tensiune care ar rezista unei ploi, care se năruie în ultimul paragraf. Unele dintre povestiri pur și simplu nu au prea mult sens, pare că sunt scrise la lumina unei idei fixe pe care autoarea nu se prea chinuie să o explice sau expună. E fix o carte de august, de plajă, de drumuri, o lectură ușoară care îți poate deschide apetitul pentru mai mult (poate poezie de la ea, nu proză).
nu știu exact ce să spun de cartea asta. cumva am citit-o ușor, nu a fost greoaie. îmi plac descrierile Elenei Vlădăreanu, de-asta îmi place poezia ei foarte mult. dar narațiunea, dialogul, personajele, practic tot ce a adăugat peste descriere mi s-au părut de-a dreptul neremarcabile și nu am rămas cu mai nimic din ele. și nu pentru că descrie viața obișnuită a oamenilor, așa cum încearcă, ci pentru că alegerile pe care le face - a contextului, a personajelor, a relațiilor dintre ele - sunt de-a dreptul agasanta câteodată. oare Elena Vlădăreanu crede că toți oamenii obișnuiți sunt enervanți?
