Scan barcode
anaatoma's review against another edition
emotional
reflective
medium-paced
- Plot- or character-driven? Character
- Strong character development? It's complicated
- Loveable characters? Yes
- Diverse cast of characters? N/A
- Flaws of characters a main focus? Yes
3.5
adriana18's review
challenging
dark
emotional
reflective
relaxing
sad
fast-paced
- Plot- or character-driven? Character
- Strong character development? Yes
- Loveable characters? It's complicated
- Diverse cast of characters? No
- Flaws of characters a main focus? Yes
4.0
tolkientoyou's review against another edition
5.0
Uau! Que livro maravilhoso. Lindo! Quantas vezes fiquei com o coraçao apertadinho... esta história merece ser lida por toda a gente. A escrita é linda, mas simples e esta historia é tao mas tao linda! Um menino de quatro anos que ainda nao fala e que é gozado por todos. A escritora demonstra como ele ve as coisas a sua volta, principalmente a sua familia pouco funcional. Nunca me esquecerei desta historia e neste momento so tenho vontade de ler tudo desta fantastica escritora iraniana. So mais uma coisinha: MARAVILHOSO!
epictetsocrate's review against another edition
4.0
— Ia spune, Shahab, tu eşti aici?
— Da!
— Ce mic erai! Cine e domnul care te ţine aşa în braţe?
Am privit lung fotografia. Cine e? Cine e cu adevărat? Am simţit o strângere de inimă, limba mi-a amorţit, priveam încurcat în jur, căutând o cale de scăpare. Casa era plină. Jumătate din musafiri veniseră deja. Unde îi găsise mama pe toţi? E chiar aşa de important că te-ai făcut mai mare? Eu nu simţeam că m-aş fi schimbat prea mult. Toţi stăteau de vorbă, râdeau, se plimbau de colo-colo prin casă. Nu ştiam cum trebuie să mă comport ca gazdă. Câţiva prieteni au intrat pe uşă şi ceilalţi s-au adunat în jurul lor, aşa că m-am folosit de prilej s-o zbughesc pe scări, la etaj. Când am închis uşa camerei în urma mea şi m-am sprijinit de ea, gâfâiam, deşi nu obosisem chiar aşa de tare.
— Ce te-a apucat? întrebă o voce cunoscută dinăuntrul meu.
Fără să vreau, am răspuns cu glas tare:
— Nu ştiu…
Vocile prietenilor îmi răsunau în urechi. Tot nu-mi găsisem liniştea de care-aveam nevoie. Am ieşit din cameră, am deschis uşa terasei şi am păşit uşor afară. M-am străduit să-nchid cu totul uşa în urma mea. O adiere răcoroasă mi-a mângâiat fruntea fierbinte. Am respirat adânc. Uitându-mă la treptele interzise de pe acoperiş, o durere ascuţită mi-a străpuns spatele. O resimţeam de fiecare dată când mă uitam la ele, fără a şti prea bine din ce motiv. Ceva se întâmpla în mintea mea tulburată. Am urcat treptele. Cât timp trecuse de când călcasem pe-acolo ultima oară? O zi? Un secol? Anii au început să se învălmăşească şi, ca-ntr-un vârtej năucitor, mă întorceam tot mai mult în trecut. Când m-am aşezat pe banca de pe acoperiş, eram din nou un copil de patru-cinci ani, prost şi speriat.
Din ziua în care am descoperit ca sunt prost, am devenit sensibil la acest cuvânt, iar când eram strigat aşa, mă înfuriam, ţipam, spărgeam ceva sau loveam pe cineva şi făceam un tărăboi în toată regula. Însă din clipa în care am acceptat realitatea, m-am purtat altfel: nu-mi mai ieşeam din fire când auzeam vorba aceasta, deşi mi se punea un nod un gât, o gheară îmi strângea inima, totul mi se întuneca în faţa ochilor şi mi se părea că nici soarele nu mai străluceşte. Căutam un colţ unde mă ghemuiam şi-mi cuprindeam picioarele cu braţele. Îmi lăsam capul pe genunchi şi îmi doream să mă fac mic, atât de mic, încât să nu mă mai poată vedea nimeni. Nu mai aveam chef să mă joc, uitam cum e să râzi, nu mă mai înveselea nimic. Şi orele acelea se prelungeau, ajungând până la o zi-două. Ştiţi ce mult înseamnă o zi-două pentru un copil de patru ani? Poate chiar cât o lună sau două pentru oamenii mari.
Cred că-mi era mai bine când răspundeam violent, deşi mă pedepseau, luam bătaie, mă certau, iar eu plângeam. Însă aşa totul se termina repede. Nu dura mai mult de o oră sau două.
— Da!
— Ce mic erai! Cine e domnul care te ţine aşa în braţe?
Am privit lung fotografia. Cine e? Cine e cu adevărat? Am simţit o strângere de inimă, limba mi-a amorţit, priveam încurcat în jur, căutând o cale de scăpare. Casa era plină. Jumătate din musafiri veniseră deja. Unde îi găsise mama pe toţi? E chiar aşa de important că te-ai făcut mai mare? Eu nu simţeam că m-aş fi schimbat prea mult. Toţi stăteau de vorbă, râdeau, se plimbau de colo-colo prin casă. Nu ştiam cum trebuie să mă comport ca gazdă. Câţiva prieteni au intrat pe uşă şi ceilalţi s-au adunat în jurul lor, aşa că m-am folosit de prilej s-o zbughesc pe scări, la etaj. Când am închis uşa camerei în urma mea şi m-am sprijinit de ea, gâfâiam, deşi nu obosisem chiar aşa de tare.
— Ce te-a apucat? întrebă o voce cunoscută dinăuntrul meu.
Fără să vreau, am răspuns cu glas tare:
— Nu ştiu…
Vocile prietenilor îmi răsunau în urechi. Tot nu-mi găsisem liniştea de care-aveam nevoie. Am ieşit din cameră, am deschis uşa terasei şi am păşit uşor afară. M-am străduit să-nchid cu totul uşa în urma mea. O adiere răcoroasă mi-a mângâiat fruntea fierbinte. Am respirat adânc. Uitându-mă la treptele interzise de pe acoperiş, o durere ascuţită mi-a străpuns spatele. O resimţeam de fiecare dată când mă uitam la ele, fără a şti prea bine din ce motiv. Ceva se întâmpla în mintea mea tulburată. Am urcat treptele. Cât timp trecuse de când călcasem pe-acolo ultima oară? O zi? Un secol? Anii au început să se învălmăşească şi, ca-ntr-un vârtej năucitor, mă întorceam tot mai mult în trecut. Când m-am aşezat pe banca de pe acoperiş, eram din nou un copil de patru-cinci ani, prost şi speriat.
Din ziua în care am descoperit ca sunt prost, am devenit sensibil la acest cuvânt, iar când eram strigat aşa, mă înfuriam, ţipam, spărgeam ceva sau loveam pe cineva şi făceam un tărăboi în toată regula. Însă din clipa în care am acceptat realitatea, m-am purtat altfel: nu-mi mai ieşeam din fire când auzeam vorba aceasta, deşi mi se punea un nod un gât, o gheară îmi strângea inima, totul mi se întuneca în faţa ochilor şi mi se părea că nici soarele nu mai străluceşte. Căutam un colţ unde mă ghemuiam şi-mi cuprindeam picioarele cu braţele. Îmi lăsam capul pe genunchi şi îmi doream să mă fac mic, atât de mic, încât să nu mă mai poată vedea nimeni. Nu mai aveam chef să mă joc, uitam cum e să râzi, nu mă mai înveselea nimic. Şi orele acelea se prelungeau, ajungând până la o zi-două. Ştiţi ce mult înseamnă o zi-două pentru un copil de patru ani? Poate chiar cât o lună sau două pentru oamenii mari.
Cred că-mi era mai bine când răspundeam violent, deşi mă pedepseau, luam bătaie, mă certau, iar eu plângeam. Însă aşa totul se termina repede. Nu dura mai mult de o oră sau două.
leah_gravel's review against another edition
4.0
Je retrouve dans La voix cachée tout ce qui m'avait plu dans [b:Le voile de Téhéran|32952131|Le voile de Téhéran|Parinoush Saniee|https://images.gr-assets.com/books/1479004975s/32952131.jpg|49161612] : une écriture fluide, prenante ; des chapitres courts qui happent le lecteur et donne envie de découvrir la suite ; et des personnages attachants.
L'histoire de La voix cachée est belle et touchante. C'est intéressant de découvrir les modes d'éducation des parents iraniens, leurs attentes face à leurs enfants, la honte d'avoir un enfant différent et la société qui vient empêcher ceux-ci de grandir aussi librement que l'on peut le faire en Europe.
J'ai un seul petit reproche à adresser à ce roman. J'ai parfois trouvé les intrigues trop convenues, trop prévisibles... Mais cela ne me pas empêchée de le dévorer !
L'histoire de La voix cachée est belle et touchante. C'est intéressant de découvrir les modes d'éducation des parents iraniens, leurs attentes face à leurs enfants, la honte d'avoir un enfant différent et la société qui vient empêcher ceux-ci de grandir aussi librement que l'on peut le faire en Europe.
J'ai un seul petit reproche à adresser à ce roman. J'ai parfois trouvé les intrigues trop convenues, trop prévisibles... Mais cela ne me pas empêchée de le dévorer !
tooba's review against another edition
5.0
I don't even have words to describe how amazing this book was. I finished it in just two days. There is something in this book that completely engrosses you. I think this is going to become a comfort book for me.
I love it.
I love it.
booktwitcher23's review against another edition
4.0
Through the eyes of the main narrator, a boy who has selective mutism, we learn much about the Iran of ayatollahs and the morality police. There is also a warning about pushy parents.
More...