Scan barcode
epictetsocrate's review against another edition
3.0
Japonia, circa 1680
Dacă cineva l-ar fi întrebat, ar fi spus că luptase pentru viaţa lui, alergase pentru viaţa lui...
fugise toată viaţa. Chiar şi atunci când corpul său bătut nu mai putea nici măcar să se adune ca să
se ridice de pe podea, chiar şi atunci, cu tot sufletul şi inima sa, a rezistat, fugind în vis de Marea
de Copaci şi de minciunile pe care i le spuseseră acolo, refuzând să se transforme în ceea ce ar fi
vrut ei.
Dar el nu fusese niciodată destul de aproape sau pentru suficient de mult timp lângă niciunul
dintre semenii săi astfel încât cineva să-l fi putut întreba.
Aşa că aşteptase, îndurase, gândindu-se la clipa în care şansa lui va veni... până când, în sfârşit,
aceasta sosise.
Iar acum alerga, aşa cum alerga de zile întregi, prin întunericul copacilor primordiali, unde
lumina soarelui abia dacă pătrundea suficient de adânc ca să-i spună când ziua devenea noapte.
Evitase orice lumini îndepărtate, orice spaţiu deschis – un drum sau un sat, absolut orice i-ar fi
putut înşela ochii, transformându-se într-o capcană. Nu putea să-şi asume niciun risc până nu
descoperea ce era, de fapt, lucrul spre care alerga.
Începuse să credă că pădurile de munte nu se vor mai sfârşi niciodată, exact aşa cum îl
ameninţaseră atunci când îi spuseseră că nu va face nimic altceva decât să alerge zadarnic în cerc,
până când va reveni, în cele din urma, la cei cărora le aparţinea.
Dacă cineva l-ar fi întrebat, ar fi spus că luptase pentru viaţa lui, alergase pentru viaţa lui...
fugise toată viaţa. Chiar şi atunci când corpul său bătut nu mai putea nici măcar să se adune ca să
se ridice de pe podea, chiar şi atunci, cu tot sufletul şi inima sa, a rezistat, fugind în vis de Marea
de Copaci şi de minciunile pe care i le spuseseră acolo, refuzând să se transforme în ceea ce ar fi
vrut ei.
Dar el nu fusese niciodată destul de aproape sau pentru suficient de mult timp lângă niciunul
dintre semenii săi astfel încât cineva să-l fi putut întreba.
Aşa că aşteptase, îndurase, gândindu-se la clipa în care şansa lui va veni... până când, în sfârşit,
aceasta sosise.
Iar acum alerga, aşa cum alerga de zile întregi, prin întunericul copacilor primordiali, unde
lumina soarelui abia dacă pătrundea suficient de adânc ca să-i spună când ziua devenea noapte.
Evitase orice lumini îndepărtate, orice spaţiu deschis – un drum sau un sat, absolut orice i-ar fi
putut înşela ochii, transformându-se într-o capcană. Nu putea să-şi asume niciun risc până nu
descoperea ce era, de fapt, lucrul spre care alerga.
Începuse să credă că pădurile de munte nu se vor mai sfârşi niciodată, exact aşa cum îl
ameninţaseră atunci când îi spuseseră că nu va face nimic altceva decât să alerge zadarnic în cerc,
până când va reveni, în cele din urma, la cei cărora le aparţinea.
More...