Take a photo of a barcode or cover
4.31 AVERAGE
4.31 AVERAGE
challenging
dark
emotional
reflective
sad
tense
medium-paced
emotional
reflective
sad
fast-paced
Plot or Character Driven:
A mix
Strong character development:
Complicated
Loveable characters:
Yes
Diverse cast of characters:
No
Flaws of characters a main focus:
Complicated
Content Warnings
Graphic: Alcohol, War
Moderate: Death, Blood
The book is magnificent! On behalf of one person in it the life of Germany after the First World War is described: unemployment, a lack of money, illnesses, friendship, love, death...
dark
emotional
funny
lighthearted
reflective
sad
fast-paced
Plot or Character Driven:
Character
Strong character development:
Yes
Loveable characters:
Complicated
Diverse cast of characters:
No
Flaws of characters a main focus:
No
Tai buvo viena geriausių kada mano skaitytų knygų. Remarkas ką jau ką, bet rašyti tai tikrai mokėjo. Knyga sudomina jau nuo pirmo puslapio ir švelnia komedija pirmoje knygos pusėje. Gale pabaigia su susimastyt verčiančia pabaiga. Neįtikėtinai veiksmingas komplektas.
Pirma pusė knygos (knyga kaip ir oficialiai neperskirta, bet skaitant jaučiasi): Labai puikiai perduotas vyriškumas, vyrų kompanija, tai kaip vyrai įsimyli merginas. Jei esi vyras ar tau įdomu ką jie jaučia - tau tikrai reiktų paskaityti, gali tikrai patikti.
Antra pusė: Nors man pačiam kiek ne tiek patiko (pirma pusė labiau patiko su savo švelnumu, lengvumu, lengvu humoru, meile ir vyriškumu), bet visvien buvo tikrai gera. Paskutiniuose knygos lapuose jau akivaizdžiai matosi pabaiga, bet tai nepadaro pabaigos prastesnės. Gal tik kaip tik ją sustiprina ir suaktyvina.
Bendrai imant duodu 9/10.
Tas -1 vien už tai, kad antroje pusėje visas veiksmas daug kartų pagreitėja (lyginant su pradžia) ir yra praleidžiama daug galimai įdomių vietų. (!SPOILER!): Draugo mirtis, kerštas už jo mirtį, automobilio pardavimas - visa tai sueina į greitą neaprašytą, tarytum kasdieninę, srovę. Nežinau, gal tai ir buvo bandoma parodyti - tarpukario kasdienybės žiaurumą.
Jei tai /the case here/, tai minus vieną atsiimčiau atgal.
Pirma pusė knygos (knyga kaip ir oficialiai neperskirta, bet skaitant jaučiasi): Labai puikiai perduotas vyriškumas, vyrų kompanija, tai kaip vyrai įsimyli merginas. Jei esi vyras ar tau įdomu ką jie jaučia - tau tikrai reiktų paskaityti, gali tikrai patikti.
Antra pusė: Nors man pačiam kiek ne tiek patiko (pirma pusė labiau patiko su savo švelnumu, lengvumu, lengvu humoru, meile ir vyriškumu), bet visvien buvo tikrai gera. Paskutiniuose knygos lapuose jau akivaizdžiai matosi pabaiga, bet tai nepadaro pabaigos prastesnės. Gal tik kaip tik ją sustiprina ir suaktyvina.
Bendrai imant duodu 9/10.
Tas -1 vien už tai, kad antroje pusėje visas veiksmas daug kartų pagreitėja (lyginant su pradžia) ir yra praleidžiama daug galimai įdomių vietų. (!SPOILER!): Draugo mirtis, kerštas už jo mirtį, automobilio pardavimas - visa tai sueina į greitą neaprašytą, tarytum kasdieninę, srovę. Nežinau, gal tai ir buvo bandoma parodyti - tarpukario kasdienybės žiaurumą.
Jei tai /the case here/, tai minus vieną atsiimčiau atgal.
A trecut ceva vreme de cand n-am mai consemnat ce cred despre o carte citita. Iata, insa, ca a venit timpul pentru exprimarea unei pareri, de altfel una pozitiva.
Iubirea mea pentru Erich Maria Remarque a debutat prin liceu, cand [mai ales din lipsa banilor] mergeam deseori la biblioteca, de unde faceam rost de romane relativ mediocre sau care-mi trebuiau pentru scoala. Insa intr-o seara, cand chiar vroiam sa-mi mai stavilesc din aviditatea pentru povesti, am remarcat o gramada de carti pe un birou, printre care era si Noapte la Lisabona, de autorul pomenit mai sus. O istorie realmente grozava, sau care asa mi s-a parut la vremea aia, din perspectiva unei minti inca necoapte de cititoare inraita [care sunt actualmente]. Dragoste, cel de-al II-lea razboi mondial, evrei, holocaust, mult tragism si durere, o calatorie aproape fantastic de periculoasa, pentru ca cei doi indragostiti sa ajunga pana la ocean si sa se imbarce intr-un vas spre America.
O specificitate a romanelor lui Remarque mi se pare sfarsitul dramatic. Mai intotdeauna povestea e realmente grozava, abunda in detalii pe de o parte crude, dar, pe de alta parte realiste si placute ochiului [mai ales cand e vorba de prietenie si loialitatea pe care o implica ea]. La fel se intampla si in Noapte la Lisabona, si, bineinteles, aceeasi idee a mortii, singura constanta a vietii, pana la urma, e reluata si in Trei camarazi.
Cei trei, Robert, Gottfried si Otto, sunt o echipa de nedespartit, care au trecut impreuna prin Primul razboi mondial, care i-a legat intr-un mod ce nu poate fi descris in cuvinte. Prietenia lor tine de curaj, devotament si respect reciproc, dar si de o intelegere pe care nu o mai putem recunoaste actualmente in nici un fel de relatie amicala. Lucrurile par sa mearga destul de bine pentru toti, iar viata pare a fi, post-razboi, o calatorie calma cu o barca pe un iaz linistit. Cateva mismasuri si afaceri nu tocmai curate le aduc celor trei o bunastare sociala si financiara de scurta durata.
Dupa ceva vreme, insa, toti fac cunostinta cu o femeie. Patrice Hollman are acea frumusete interbelica rara, aproape de vedeta de cinema. E insasi intruchiparea feminitatii si finetii, si nu dureaza mult pana Robby se indragosteste de ea. Dupa o serie de intalniri mai mult sau mai putin secrete [pentru ca ceilalti doi camarazi sa nu afle], relatia lor iese la lumina si este incununata de acceptul celor din grup, de sentimentele statornice si admirabile ale celor doi care alcatuiesc cuplul, precum si de o serie de aventuri care-i apropie si mai mult.
Evenimentele sunt de doua categorii: monotone, de rutina, care alcatuiesc peisajul in care-si duce zilele personajul principal [Robert Lohkamp], dar si neobisnuite, care-i tulbura echilibrul psihic si sentimental.
Dupa o perioada de acalmie, barbatul afla, intr-un mod destul de tragic, ca iubita lui sufera de hemoptizie, o boala derivata [din cate am inteles din carte] dintr-o subnutritie si un numar major de carente indurate de organism in timpul razboiului. Concediul pe care cei doi ar fi trebuit sa il petreaca linistiti la mare se transforma intr-un cosmar atunci cand Patrice este gasita scuipand si tusind sange. Robert face toate eforturile necesare pentru a o salva, ajutat fiind si de cei doi prieteni, care, aflandu-se in oras, reusesc sa dea de medicul lui Pat. Acesta e aproape rapit si transportat in statiunea unde se aflau indragostitii. Prognosticul este rezervat spre grav, astfel incat doctorul recomanda internarea domnisoarei intr-o statiune montana, pentru un tratament de lunga durata.
Lohkamp reuseste sa stranga suma necesara internarii, prin mijloace mai mult sau mai putin legale, si, chiar daca aceasta nu-i va ajunge Patricei decat pentru jumatate de an, ea se dovedeste indestulatoare.
Intre timp, Remarque face un portret fidel al Germaniei pe punctul de a se schimba din perdantul Primului Razboi Mondial in asupritorul de popoare ce va deveni in cursul celui de-al doilea. La un moment dat, este chiar descrisa vizita pe care cei trei camarazi o intreprind la o intrunire politica, la care da, ati ghicit, participa chiar Adolf Hitler. Am apreciat ca descrierea personajului a fost succinta si corecta, mai ales pentru ca naratorul remarca faptul ca mesajul transmis nu conta chiar atat de mult pe cat contau intonatia si hotararea extrema a oratorului. Ideea asta am prins-o si din autobiografia Agathei Christie, care primeste o scrisoare de la o prietena plecata in concediu in Germania, si care are sansa sa asiste la un discurs de-al viitorului dictator - plecase inflacarata si prinsa de mesajul transmis de acesta, pentru ca sa-si dea seama, cateva ore mai tarziu, ca informatiile captate erau, practic, inexistente, si ca doar personalitatea individuala a lui Hitler era intr-atat de magnetizanta incat se regasise fascinata de ea.
Situatia celor trei se schimba dramatic. In urma acestei intruniri mai mult sau mai putin secrete, Gottfried Lenz e ranit grav...de fapt, ucis. Din acest punct, totul evolueaza spre deznodamantul deloc placut al sortii celorlalti doi, in special a lui Robert.
Da, Patrice moare la final, dupa o noapte in care se chinuie sa-si dea duhul, dupa ce-i sopteste ultimele cuvinte de dragoste iubitului, si dupa ce il roaga sa se casatoreasca si sa fie fericit.
Mi-a smuls o lacrima, si nu mi-e rusine sa spun asta.
Iubirea mea pentru Erich Maria Remarque a debutat prin liceu, cand [mai ales din lipsa banilor] mergeam deseori la biblioteca, de unde faceam rost de romane relativ mediocre sau care-mi trebuiau pentru scoala. Insa intr-o seara, cand chiar vroiam sa-mi mai stavilesc din aviditatea pentru povesti, am remarcat o gramada de carti pe un birou, printre care era si Noapte la Lisabona, de autorul pomenit mai sus. O istorie realmente grozava, sau care asa mi s-a parut la vremea aia, din perspectiva unei minti inca necoapte de cititoare inraita [care sunt actualmente]. Dragoste, cel de-al II-lea razboi mondial, evrei, holocaust, mult tragism si durere, o calatorie aproape fantastic de periculoasa, pentru ca cei doi indragostiti sa ajunga pana la ocean si sa se imbarce intr-un vas spre America.
O specificitate a romanelor lui Remarque mi se pare sfarsitul dramatic. Mai intotdeauna povestea e realmente grozava, abunda in detalii pe de o parte crude, dar, pe de alta parte realiste si placute ochiului [mai ales cand e vorba de prietenie si loialitatea pe care o implica ea]. La fel se intampla si in Noapte la Lisabona, si, bineinteles, aceeasi idee a mortii, singura constanta a vietii, pana la urma, e reluata si in Trei camarazi.
Cei trei, Robert, Gottfried si Otto, sunt o echipa de nedespartit, care au trecut impreuna prin Primul razboi mondial, care i-a legat intr-un mod ce nu poate fi descris in cuvinte. Prietenia lor tine de curaj, devotament si respect reciproc, dar si de o intelegere pe care nu o mai putem recunoaste actualmente in nici un fel de relatie amicala. Lucrurile par sa mearga destul de bine pentru toti, iar viata pare a fi, post-razboi, o calatorie calma cu o barca pe un iaz linistit. Cateva mismasuri si afaceri nu tocmai curate le aduc celor trei o bunastare sociala si financiara de scurta durata.
Dupa ceva vreme, insa, toti fac cunostinta cu o femeie. Patrice Hollman are acea frumusete interbelica rara, aproape de vedeta de cinema. E insasi intruchiparea feminitatii si finetii, si nu dureaza mult pana Robby se indragosteste de ea. Dupa o serie de intalniri mai mult sau mai putin secrete [pentru ca ceilalti doi camarazi sa nu afle], relatia lor iese la lumina si este incununata de acceptul celor din grup, de sentimentele statornice si admirabile ale celor doi care alcatuiesc cuplul, precum si de o serie de aventuri care-i apropie si mai mult.
Evenimentele sunt de doua categorii: monotone, de rutina, care alcatuiesc peisajul in care-si duce zilele personajul principal [Robert Lohkamp], dar si neobisnuite, care-i tulbura echilibrul psihic si sentimental.
Dupa o perioada de acalmie, barbatul afla, intr-un mod destul de tragic, ca iubita lui sufera de hemoptizie, o boala derivata [din cate am inteles din carte] dintr-o subnutritie si un numar major de carente indurate de organism in timpul razboiului. Concediul pe care cei doi ar fi trebuit sa il petreaca linistiti la mare se transforma intr-un cosmar atunci cand Patrice este gasita scuipand si tusind sange. Robert face toate eforturile necesare pentru a o salva, ajutat fiind si de cei doi prieteni, care, aflandu-se in oras, reusesc sa dea de medicul lui Pat. Acesta e aproape rapit si transportat in statiunea unde se aflau indragostitii. Prognosticul este rezervat spre grav, astfel incat doctorul recomanda internarea domnisoarei intr-o statiune montana, pentru un tratament de lunga durata.
Lohkamp reuseste sa stranga suma necesara internarii, prin mijloace mai mult sau mai putin legale, si, chiar daca aceasta nu-i va ajunge Patricei decat pentru jumatate de an, ea se dovedeste indestulatoare.
Intre timp, Remarque face un portret fidel al Germaniei pe punctul de a se schimba din perdantul Primului Razboi Mondial in asupritorul de popoare ce va deveni in cursul celui de-al doilea. La un moment dat, este chiar descrisa vizita pe care cei trei camarazi o intreprind la o intrunire politica, la care da, ati ghicit, participa chiar Adolf Hitler. Am apreciat ca descrierea personajului a fost succinta si corecta, mai ales pentru ca naratorul remarca faptul ca mesajul transmis nu conta chiar atat de mult pe cat contau intonatia si hotararea extrema a oratorului. Ideea asta am prins-o si din autobiografia Agathei Christie, care primeste o scrisoare de la o prietena plecata in concediu in Germania, si care are sansa sa asiste la un discurs de-al viitorului dictator - plecase inflacarata si prinsa de mesajul transmis de acesta, pentru ca sa-si dea seama, cateva ore mai tarziu, ca informatiile captate erau, practic, inexistente, si ca doar personalitatea individuala a lui Hitler era intr-atat de magnetizanta incat se regasise fascinata de ea.
Situatia celor trei se schimba dramatic. In urma acestei intruniri mai mult sau mai putin secrete, Gottfried Lenz e ranit grav...de fapt, ucis. Din acest punct, totul evolueaza spre deznodamantul deloc placut al sortii celorlalti doi, in special a lui Robert.
Da, Patrice moare la final, dupa o noapte in care se chinuie sa-si dea duhul, dupa ce-i sopteste ultimele cuvinte de dragoste iubitului, si dupa ce il roaga sa se casatoreasca si sa fie fericit.
Mi-a smuls o lacrima, si nu mi-e rusine sa spun asta.
dark
emotional
hopeful
inspiring
relaxing
sad
tense
slow-paced
Plot or Character Driven:
Character
Strong character development:
Complicated
Loveable characters:
Yes
Diverse cast of characters:
No
Flaws of characters a main focus:
No
Once again Remarque has made the death of a character or their descent into misery feel like relief and absolution.
After reading my third Remarque novel, I think I figured out the pattern. Reading his works feels like following around the same character but at different points of their life. We have loneliness, booze, prostitutes, doomed love life, good friendship, war PTSD, hopelessness for
the future and despair. Seeing how similar all the protagonists in Remarque’s works are, you realize that they are most probably slightly different projections of the author himself and are heavily based on his experiences. I really like how he is able to convey the mindset of the people in the post-WW1/pre-WW2 period. Everyone is living at the moment while trying to make ends meet with no hope for a better future.
This was another enjoyable read, a bit inferior to the Arch of Triumph and All Quiet on The Western front, but still with that signature 1930’s atmosphere that I’ve grown to like so much.
I also appreciated the reference to the All Quiet characters, made me tear up.
After reading my third Remarque novel, I think I figured out the pattern. Reading his works feels like following around the same character but at different points of their life. We have loneliness, booze, prostitutes, doomed love life, good friendship, war PTSD, hopelessness for
the future and despair. Seeing how similar all the protagonists in Remarque’s works are, you realize that they are most probably slightly different projections of the author himself and are heavily based on his experiences. I really like how he is able to convey the mindset of the people in the post-WW1/pre-WW2 period. Everyone is living at the moment while trying to make ends meet with no hope for a better future.
This was another enjoyable read, a bit inferior to the Arch of Triumph and All Quiet on The Western front, but still with that signature 1930’s atmosphere that I’ve grown to like so much.
I also appreciated the reference to the All Quiet characters, made me tear up.
I think I am finished trying to read this...it has sat there forever. I am 3/4 of the way through and know how it ends, so that counts.
dark
emotional
funny
reflective
sad
medium-paced
Plot or Character Driven:
Character
Strong character development:
No
Loveable characters:
Yes
Diverse cast of characters:
No
Flaws of characters a main focus:
Yes