Scan barcode
lydia_reads's review against another edition
5.0
Amazingly, a sequel better than it's original!
I am in love with this series! Conn Iggulden has a wonderful, Shakespearian quality of writing so seamlessly and realistically about both royalty, commoners and everything in between. This is high drama, high tension stuff and he makes it all so visceral and real.
Fans of this time period and historical fiction in general alike will love this book. I think I've found my new favourite historical fiction author!
I am in love with this series! Conn Iggulden has a wonderful, Shakespearian quality of writing so seamlessly and realistically about both royalty, commoners and everything in between. This is high drama, high tension stuff and he makes it all so visceral and real.
Fans of this time period and historical fiction in general alike will love this book. I think I've found my new favourite historical fiction author!
epictetsocrate's review against another edition
4.0
Vicontele Michel Gascault nu era, cu siguranță, un spion. Ar fi luat în râs o astfel de scorneală la adresa lui. Desigur, nu mai era nevoie să se spună că ambasadorul francez la Curtea Angliei raporta orice lucru de interes pentru monarhul lui la întoarcere. Era, de asemenea, adevărat că vicontele Gascault dobândise o experiență considerabilă prin palatele regale din Europa, la fel și pe câmpurile de bătălie. Știa ce ar fi vrut să știe regele Carol al Franței și, având asta în minte, observa cu atenție tot ceea ce se întâmpla în juru-i, indiferent cât de nesemnificativ i s-ar fi părut. Spionii erau oameni abjecți și de joasă speță, obișnuiți să se ascundă prin ganguri și rostind în șoapte șuierate parole secrete unii către alții. Vicontele Gascault, de l’autre côté – sau „pe de altă parte”, cum ar spune englezii – era un nobil al Franței, mult deasupra unor asemenea lucruri, tot așa cum Soarele se înalță deasupra Pământului.
Cu astfel de gânduri și altele asemenea se distra el în orele sale de repaus. Era sigur că-i va relata regelui Carol cum fusese el cu totul ignorat preț de trei zile, lăsat să bată pasul pe loc într-o încăpere somptuoasă din Palatul Westminster. Servitorii trimiși să se ocupe de el nici măcar nu se spălaseră ca lumea, remarcase el, cu toate că dădeau dovadă de destulă promptitudine. Unul dintre ei puțea de te trăsnea a cal și urină, de parcă îndeletnicirea lui de bază era rănitul prin grajdurile regale.
Totuși, era adevărat că nevoile trupești ale lui Gascault au fost astâmpărate, chiar dacă cele ambasadoriale, nu. Fiecare zi începea cu propriii săi servitori care-l îmbrăcau în cele mai arătoase straie, alegându-le dintre hainele înghesuite în cuferele enorme aduse cu el din Franța. Încă nu fusese obligat să repete combinația de culori și, când îl auzise pe unul dintre ticăloșii de englezi referindu-se la el ca la „păunul francez”, nu-i păsase câtuși de puțin. Culorile vii îl bine dispuneau și oricum nu prea avea altceva de făcut. Nu-i plăcea să se gândească la mâncarea pregătită pentru el. Era destul de limpede că tocmiseră un bucătar francez; după cum era la fel de clar că omul nu-i avea la suflet pe compatrioții săi. Gascault se înfioră la gândul felurilor de mâncare scârboase care apăruseră pe masa lui.
Orele se târau ca un cortegiu de înmormântare și citise deja de multă vreme fiecare frază din documentele sale oficiale. În cele din urmă, reveni la lumina opaițului cu feștilă, la cartea de o culoare mohorâtă, presărată peste tot cu însemnările sale. De Sacra Coena de Berengarius devenise favorita lui Gascault. Lucrarea despre Cina cea de Taină fusese desigur interzisă de Biserică. Un argument care se abătea de la doctrina oficială privind tainele trupului și sângelui atrăsese atenția dulăilor papali.
Gascault luase de mult obiceiul de a căuta acele cărți destinate rugului, ca să-și aprindă propriile lui gânduri mai degrabă. Își frecă mâinile pe deasupra învelitorilor. Coperta originală fusese ruptă și arsă cu totul, iar cenușa, împrăștiată cu grijă pentru ca niciun curios să nu poată ghici vreodată ce a fost cândva. Pielea aspră și pătată era o necesitate tristă într-o vreme când oamenii se denunțau unul pe altul în fața stăpânilor lor.
Cu astfel de gânduri și altele asemenea se distra el în orele sale de repaus. Era sigur că-i va relata regelui Carol cum fusese el cu totul ignorat preț de trei zile, lăsat să bată pasul pe loc într-o încăpere somptuoasă din Palatul Westminster. Servitorii trimiși să se ocupe de el nici măcar nu se spălaseră ca lumea, remarcase el, cu toate că dădeau dovadă de destulă promptitudine. Unul dintre ei puțea de te trăsnea a cal și urină, de parcă îndeletnicirea lui de bază era rănitul prin grajdurile regale.
Totuși, era adevărat că nevoile trupești ale lui Gascault au fost astâmpărate, chiar dacă cele ambasadoriale, nu. Fiecare zi începea cu propriii săi servitori care-l îmbrăcau în cele mai arătoase straie, alegându-le dintre hainele înghesuite în cuferele enorme aduse cu el din Franța. Încă nu fusese obligat să repete combinația de culori și, când îl auzise pe unul dintre ticăloșii de englezi referindu-se la el ca la „păunul francez”, nu-i păsase câtuși de puțin. Culorile vii îl bine dispuneau și oricum nu prea avea altceva de făcut. Nu-i plăcea să se gândească la mâncarea pregătită pentru el. Era destul de limpede că tocmiseră un bucătar francez; după cum era la fel de clar că omul nu-i avea la suflet pe compatrioții săi. Gascault se înfioră la gândul felurilor de mâncare scârboase care apăruseră pe masa lui.
Orele se târau ca un cortegiu de înmormântare și citise deja de multă vreme fiecare frază din documentele sale oficiale. În cele din urmă, reveni la lumina opaițului cu feștilă, la cartea de o culoare mohorâtă, presărată peste tot cu însemnările sale. De Sacra Coena de Berengarius devenise favorita lui Gascault. Lucrarea despre Cina cea de Taină fusese desigur interzisă de Biserică. Un argument care se abătea de la doctrina oficială privind tainele trupului și sângelui atrăsese atenția dulăilor papali.
Gascault luase de mult obiceiul de a căuta acele cărți destinate rugului, ca să-și aprindă propriile lui gânduri mai degrabă. Își frecă mâinile pe deasupra învelitorilor. Coperta originală fusese ruptă și arsă cu totul, iar cenușa, împrăștiată cu grijă pentru ca niciun curios să nu poată ghici vreodată ce a fost cândva. Pielea aspră și pătată era o necesitate tristă într-o vreme când oamenii se denunțau unul pe altul în fața stăpânilor lor.
misakattack's review against another edition
4.0
I really did enjoy this book, even if it wasn't quite as good as the first one. It certainly added sympathetic characters to both sides of the conflict. The ending wasn't as satisfying as the first book's ending, but it's action-packed and makes me want to keep going with the series.
joabroda's review against another edition
informative
tense
fast-paced
4.5
Continuing the story of The War of the Roses, with the plot centered around Margaret, wife of Henry VI.
Margaret's true history has pitted scholar against scholar and Iggulden, IMO, has taken tales from both sides of the aisle to create a fascinating woman. In the same vein, the story of Richard Duke of York has many differing opinions. Was he only trying to protect Henry from the men he had surrounding him or was he the terrible relation to Henry, coveting the crown? Iggulden takes neither side and lets you decide for yourself.
One of my favorite fictional characters from Book # 1, Deery Brew, is back and I still love this cunning spymaster.
I have this series and the author's story of Julius Caesar going at the same time. Medieval history is one of my favorite time periods to read about, so I am leaning towards finishing this series before heading back to Rome.
Margaret's true history has pitted scholar against scholar and Iggulden, IMO, has taken tales from both sides of the aisle to create a fascinating woman. In the same vein, the story of Richard Duke of York has many differing opinions. Was he only trying to protect Henry from the men he had surrounding him or was he the terrible relation to Henry, coveting the crown? Iggulden takes neither side and lets you decide for yourself.
One of my favorite fictional characters from Book # 1, Deery Brew, is back and I still love this cunning spymaster.
I have this series and the author's story of Julius Caesar going at the same time. Medieval history is one of my favorite time periods to read about, so I am leaning towards finishing this series before heading back to Rome.
nicohvi's review against another edition
4.0
The Duke of York did nothing wrong.
Well, there was that one time he tortured William de la Pole, and subsequently had him shanghaied and decapitated by pirates, but other than that I mean.
This second installment in Conn Iggulden's excellent series begins with Richard Plantagenet on the throne in all but name after Henry VI's collapse, and by all accounts he's doing a damn good job. There are no riots, no famines, no wars with France (other than the usual raiding along the coast). Quite frankly, Richard seems to be the man for the job - much more than his incapacitated king, whom spent most of his time praying prior to his comatose state.
It was hard to watch the protagonists of the first book essentially become the villains of the second, which I think is a great homage to Iggulden's chops as a writer. 'Villain' is probably not the right word, this is essentially a story without true villains (perhaps with the exception of Baron Clifford and the eldest Lord Percy, the latter had a certain waft of Walder Frey about him), but I found their cause to be misinformed at best and malicious at worst.
Yes the Duke of York could be a bit of a prick, but he was running the country well and even ensured Margaret's children would inherit the throne. Imagine performing your job above all expectations, and then you're suddenly fired because the boss's wife told him to. Now replace being fired with beheaded.
Quite frankly I was cheering for Salisbury and Yorke throughout the book, and the ending gutted me more than I'd imagined (certainly after reading Stormbird, where York was at times portrayed as a cold-blooded pragmatist akin to Tywin Lannister).
Here's hoping Warwick and Edward set the record straight - team York 4ever!
Well, there was that one time he tortured William de la Pole, and subsequently had him shanghaied and decapitated by pirates, but other than that I mean.
This second installment in Conn Iggulden's excellent series begins with Richard Plantagenet on the throne in all but name after Henry VI's collapse, and by all accounts he's doing a damn good job. There are no riots, no famines, no wars with France (other than the usual raiding along the coast). Quite frankly, Richard seems to be the man for the job - much more than his incapacitated king, whom spent most of his time praying prior to his comatose state.
It was hard to watch the protagonists of the first book essentially become the villains of the second, which I think is a great homage to Iggulden's chops as a writer. 'Villain' is probably not the right word, this is essentially a story without true villains (perhaps with the exception of Baron Clifford and the eldest Lord Percy, the latter had a certain waft of Walder Frey about him), but I found their cause to be misinformed at best and malicious at worst.
Yes the Duke of York could be a bit of a prick, but he was running the country well and even ensured Margaret's children would inherit the throne. Imagine performing your job above all expectations, and then you're suddenly fired because the boss's wife told him to. Now replace being fired with beheaded.
Quite frankly I was cheering for Salisbury and Yorke throughout the book, and the ending gutted me more than I'd imagined (certainly after reading Stormbird, where York was at times portrayed as a cold-blooded pragmatist akin to Tywin Lannister).
Here's hoping Warwick and Edward set the record straight - team York 4ever!
severuspls's review against another edition
3.0
3.5
I really enjoyed the characterisation of Salisbury and Edward of March. I wish there was more on Edmund. The dialogue between Henry VI and Richard of York was my favourite part of this book. The battle scenes still go right over my head but the pacing of this book was better than that of the first one.
I really enjoyed the characterisation of Salisbury and Edward of March. I wish there was more on Edmund. The dialogue between Henry VI and Richard of York was my favourite part of this book. The battle scenes still go right over my head but the pacing of this book was better than that of the first one.
deathbyscotch's review against another edition
4.0
I enjoyed this second book in Conn Iggulden's series. You're easily drawn into the rising stakes of the coming conflict.
I also came to deeply sympathize with Henry VI and his illness. Characters like him and the Duke of York were a pleasure to read about, especially seeing their strange caretaker/patient/father/son/regent, etc. relationship as it completely breaks down.
I also came to deeply sympathize with Henry VI and his illness. Characters like him and the Duke of York were a pleasure to read about, especially seeing their strange caretaker/patient/father/son/regent, etc. relationship as it completely breaks down.
ohmy_m's review against another edition
4.0
I definitely enjoyed this installment better than the first. While it dragged a little in the beginning, it held my attention and had dozens of really well written battle scenes.
observantraven's review against another edition
5.0
What a brilliant book this is, The series is going from strength to strength and can only get better. Cant wait to read the next one