Scan barcode
faroclau's review against another edition
4.0
I found this book extremely fascinating. I guess that when I found this book in the library I wasn't aware that she did write a follow up of the "White masai" and was so excited to found this coopy. I had extreme eagerness to know what experiences she would have experienced back in Switzwerland.
Definantly you need to have read the "White Masai" to understand her feelings of an uncertaint future back in Switzwerland yet more, having to get habituated back to her original culture which for so long had been completly different.
I highly recommend this book.
Definantly you need to have read the "White Masai" to understand her feelings of an uncertaint future back in Switzwerland yet more, having to get habituated back to her original culture which for so long had been completly different.
I highly recommend this book.
liralen's review against another edition
2.0
I ended up giving both this and the first book similar ratings, though for different reasons. This was absent many of the cultural-difference things that bothered me in the first book, in large part (I think) because nobody in Back from Africa was being asked to change. The author didn't have to change her expectations of what was acceptable in order to live in Switzerland again; neither did anyone she dated or spent time with. Because of this I had a lot fewer unanswered questions by the end of this book.
The reason I didn't give it a higher rating, then, is simply because -- while the pace was fine -- there wasn't a ton of substance. She covered a lot of ground, starting with getting off the plane with her infant daughter and continuing with the tale until her daughter was a preteen. It's not a long book, and there isn't a whole lot of conflict: finding a job, switching jobs, finding new flats as needed, eventually writing The White Masai. It's fine, and the writing isn't objectionable, but I suppose I'd expected more focus on the struggle to reintegrate and so on. (Also, because the author grew up in Switzerland, very little of what she was going through was culturally different to her, which takes the tension down somewhat.)
Probably what it comes down to, though -- why I rounded down rather than up -- is that there's a reason I have an Africa shelf (but no Switzerland shelf or Europe shelf, though the latter might change), and this only barely fits into it.
The reason I didn't give it a higher rating, then, is simply because -- while the pace was fine -- there wasn't a ton of substance. She covered a lot of ground, starting with getting off the plane with her infant daughter and continuing with the tale until her daughter was a preteen. It's not a long book, and there isn't a whole lot of conflict: finding a job, switching jobs, finding new flats as needed, eventually writing The White Masai. It's fine, and the writing isn't objectionable, but I suppose I'd expected more focus on the struggle to reintegrate and so on. (Also, because the author grew up in Switzerland, very little of what she was going through was culturally different to her, which takes the tension down somewhat.)
Probably what it comes down to, though -- why I rounded down rather than up -- is that there's a reason I have an Africa shelf (but no Switzerland shelf or Europe shelf, though the latter might change), and this only barely fits into it.
joyllywood's review against another edition
4.0
The follow on to the White Masai which I loved. Her story and life is very interesting, I really enjoyed reading it and finding out how life was when she went home and read it in a day.
epictetsocrate's review against another edition
3.0
De undeva, de foarte departe, aud o voce: „Hei… hei, trezirea!” Deodată simt o mână pe umărul meu. Deschid ochii și, în primul moment, nu știu unde mă aflu. Abia când îmi arunc privirea pe pătuțul din fața picioarelor mele și o descopăr pe Napirai, fiica mea, îmi dau dintr-odată seama că sunt în avion. Doamna de lângă mine își ia mâna de pe umărul meu și îmi spune râzând: „Dar ați dormit adânc, și dumneavoastră, și copilul. În curând aterizăm la Zürich și dumneavoastră ați pierdut toate mesele.”
Nu-mi vine să cred: am reușit. Am plecat din Kenya. Eu și fiica mea suntem libere!
Gândul îmi zboară imediat la ultimele emoții pe care le-am trăit la Nairobi, la punctul de control al pașapoartelor. Ofițerul se uită la noi și mă întreabă: „Is this your child?” Napirai doarme la mine pe spate, în kanga. Îi răspund: „Yes”. Răsfoiește întâi pașaportul copilului, apoi pe al meu. „De ce vreți să plecați cu fiica dumneavoastră?” este următoarea întrebare. „Vreau ca mama mea să-și vadă nepoata.” „De ce nu este și soțul dumneavoastră aici?” Îi explic, cât pot de degajată, că el trebuie să lucreze, ca să câștige bani.
Bărbatul se uită la mine cu o privire severă și-mi spune că vrea să vadă mai bine fața copilului. Îmi cere să o trezesc și să o strig pe nume. Acum tremur și mai tare. Napirai, care are un an și aproape patru luni, se trezește și se uită adormită în jur. Bărbatul o întreabă încontinuu cum o cheamă. Napirai nu spune nimic, în schimb lasă colțurile gurii în jos și deodată începe să plângă. Eu încerc să o liniștesc repede, pentru că mi-e tare frică să nu se întâmple ceva în ultimul moment și să nu mai putem ieși din țară. Ofițerul întoarce pașaportul lui Napirai pe toate părțile și întreabă pe un ton dur: „Dar de ce are pașaport german, dacă tatăl este kenyan? Este într-adevăr fiica dumneavoastră?” Tot mai multe întrebări încep să se năpustească asupra mea, iar eu sunt transpirată toată de frică, încep să-i explic, cât pot de calmă, că soțul meu este un masai tradițional, că nu i s-a eliberat pașaport și că nu am putut face rost într-un timp atât de scurt decât de acest pașaport. Îi spun, însă, că peste trei săptămâni mă întorc și că atunci mă voi ocupa să obțin un pașaport kenyan. În timpul acesta, îi împing încă o dată scrisoarea semnată de soțul meu și mă rog încet la Dumnezeu: „Doamne Dumnezeule, nu ne părăsi, mai ajută-ne încă câțiva pași, ca să ajungem la avion!” În spatele nostru, mai mulți turiști se înghesuie și asistă enervați la scenă. Bărbatul mă mai pătrunde odată cu privirea, tace câteva secunde, după care îi văd strălucirea cea albă a dinților, în timp ce îmi spune cu un rânjet larg: „Okay! Călătorie plăcută și ne vedem peste trei săptămâni. Să-i aduceți ceva frumos soțului dumneavoastră!”
Nu-mi vine să cred: am reușit. Am plecat din Kenya. Eu și fiica mea suntem libere!
Gândul îmi zboară imediat la ultimele emoții pe care le-am trăit la Nairobi, la punctul de control al pașapoartelor. Ofițerul se uită la noi și mă întreabă: „Is this your child?” Napirai doarme la mine pe spate, în kanga. Îi răspund: „Yes”. Răsfoiește întâi pașaportul copilului, apoi pe al meu. „De ce vreți să plecați cu fiica dumneavoastră?” este următoarea întrebare. „Vreau ca mama mea să-și vadă nepoata.” „De ce nu este și soțul dumneavoastră aici?” Îi explic, cât pot de degajată, că el trebuie să lucreze, ca să câștige bani.
Bărbatul se uită la mine cu o privire severă și-mi spune că vrea să vadă mai bine fața copilului. Îmi cere să o trezesc și să o strig pe nume. Acum tremur și mai tare. Napirai, care are un an și aproape patru luni, se trezește și se uită adormită în jur. Bărbatul o întreabă încontinuu cum o cheamă. Napirai nu spune nimic, în schimb lasă colțurile gurii în jos și deodată începe să plângă. Eu încerc să o liniștesc repede, pentru că mi-e tare frică să nu se întâmple ceva în ultimul moment și să nu mai putem ieși din țară. Ofițerul întoarce pașaportul lui Napirai pe toate părțile și întreabă pe un ton dur: „Dar de ce are pașaport german, dacă tatăl este kenyan? Este într-adevăr fiica dumneavoastră?” Tot mai multe întrebări încep să se năpustească asupra mea, iar eu sunt transpirată toată de frică, încep să-i explic, cât pot de calmă, că soțul meu este un masai tradițional, că nu i s-a eliberat pașaport și că nu am putut face rost într-un timp atât de scurt decât de acest pașaport. Îi spun, însă, că peste trei săptămâni mă întorc și că atunci mă voi ocupa să obțin un pașaport kenyan. În timpul acesta, îi împing încă o dată scrisoarea semnată de soțul meu și mă rog încet la Dumnezeu: „Doamne Dumnezeule, nu ne părăsi, mai ajută-ne încă câțiva pași, ca să ajungem la avion!” În spatele nostru, mai mulți turiști se înghesuie și asistă enervați la scenă. Bărbatul mă mai pătrunde odată cu privirea, tace câteva secunde, după care îi văd strălucirea cea albă a dinților, în timp ce îmi spune cu un rânjet larg: „Okay! Călătorie plăcută și ne vedem peste trei săptămâni. Să-i aduceți ceva frumos soțului dumneavoastră!”
stastna_karolina's review
3.0
★★★★★☆☆☆☆☆ 5/10
I feel that to really enjoy and appreciate this book you need to read White Masai (author's first and most successful book). Because it is the context of her life journey what makes this book interesting.
I feel that to really enjoy and appreciate this book you need to read White Masai (author's first and most successful book). Because it is the context of her life journey what makes this book interesting.
More...