De-a lungul secolului al XIX-lea, teoria speciilor avea să cunoască o asemenea amploare, încât a devenit aproape o "ideologie națională” majoritatea oamenilor de știință au încercat chiar să demonstreze că faptele observate sau cunoscute de ei se integrau în marile secvențe de evoluție pe care tot ei, în prealabil, le construiseră. Astfel, se poate spune că demersul evoluționiștilor nu este inductiv, ci, mai degrabă "ipotetico-deductiv"; se poate vorbi, așadar, despre o adevărată teorie evoluționistă care are în vedere trei lucruri: istoria umanității, locul diferitelor instituții ale omului în cadrul acestei istorii și diferențele care despart societățile de pe planetă.