Reviews

Chevengur by Andrei Platonov

epictetsocrate's review against another edition

4.0

La marginea ruinată în timp a vechilor oraşe de provincie, oamenii vin să trăiască direct din natură. Astfel, se ivi un om cu chip ager şi până la tristeţe istovit, unul care se pricepea să dreagă şi să meşterească orice, numai propria lui viaţă şi-o trăise anapoda. Toate lucrurile, de Ia tigaie până la ceasul deşteptător trecuseră cândva prin mâinile acestui om. A pus şi pingele, a turnat şi alice de lup, a bătut şi monezi calpe, dintre cele care se vând la vechile iarmaroace. Pentru sine nu a întemeiat însă niciodată nimic ― nici familie, nici locuinţă. Vara trăia liber pe unde se nimerea, îşi îngrămădea uneltele într-un sac, sacul folosindu-l drept pernă, se gândea mai degrabă la sculele lui decât la trândăvie. De soarele dimineţii se ferea acoperindu-şi ochii de cu seara cu o frunză de brusture. Iarna, trăia din câştigul rămas de peste vară, îşi plătea adăpostul vestind în locul paznicului bisericii ceasurile de noapte. În afara lucrurilor meşterite nu-l interesa nimic în mod deosebit ― nici oamenii, nici natura. Contempla oamenii şi natura cu o gingăşie indiferentă, fără să se amestece în existenţa lor. În serile de iarnă meşterea obiecte fără o folosinţă anume: turnuri din sârmă, corăbii din bucăţi de tablă de acoperiş, dirijabile din hârtie şi câte altele ― numai şi numai pentru plăcerea lui. Deseori chiar întârzia câte-o comandă întâmplătoare a cine ştie cui ― i se dădeau de pildă hârdaie să le pună cercuri noi ― iar el construia un ceas de lemn, încredinţat că o să meargă fără să fie întors, datorită rotaţiei pământului.

Paznicului bisericii nu-i plăceau deloc asemenea îndeletniciri neplătite.

― La bătrânețe ai să ajungi să trăieşti din cerşit, Zahar