He leído esta segunda entrega de las aventuras de Tartarín, el personaje fanfarrón creado por Daudet, porque pertenece a la colección que estoy terminando. Es una novela entretenida, llena de humor provocada por un personaje vanidoso y que se mete en charcos complicados debido a sus ganas de aventura o miedo a que se descubra su verdadera naturaleza sencilla y cobarde.

En esta ocasión, Tartarín se ve desafiado a alcanzar la cumbre de los Alpes suizos y acaba envuelto en conspiraciones terroristas, confusiones engorrosas y accidentes de los que sale bien parado y reconfortado en su no poca confianza y autoestima.

Una novela corta con intención de divertir y aprovechar el tirón del personaje de una época.

An interesting look at a different era of mountain trips.
epictetsocrate's profile picture

epictetsocrate's review

3.0

În ziua de 10 august 1880, la ora fabuloasă a apusului de soare în Alpi atât de lăudat de ghidurile Joanne şi Baedeker, o ceaţă gălbuie de nepătruns, căreia t se alăturase o furtună de zăpadă în spirale albe, învăluia vârful Rigi (Regina montium) şi acest hotel gigantic, apariţie extraordinară în peisajul arid al înălţimilor, acest Rigi-Kulm transparent ca un observator, masiv ca o citadelă, unde se abat pentru o zi şi o noapte mulţimea de turişti adoratori ai soarelui.

Aşteptând să sune a doua oară pentru cină, pasagerii aflaţi în imensul şi fastuosul caravanserai, plictisindu-se sus în camere sau lăfăindu-se pe divanele din saloanele de lectură, în căldura jilavă, priveau, în lipsa splendorilor promise, cum se învârtejesc micile pete albe şi cum se aprind în faţa peronului lampadarele mari ale căror geamuri duble ca de far scârţâiau în vânt.

Să urci atât de sus, să vii din cele patru colţuri ale lumii pentru a vedea asta… O, Baedeker!…

Deodată, ceva ţâşni din ceaţă, îndreptându-se spre hotel cu un zăngănit de fiare şi cu un exces de mişcări datorat unor ciudate accesorii.

Când acel ceva ajunse la douăzeci de paşi, zărindu-l printre fulgii spulberaţi de zăpadă, turiştii lipsiţi de ocupaţie, cu nasurile turtite de geamuri, cât şi misele[1], cu micile lor capete curioase tunse băieţeşte, luară arătarea drept o vacă rătăcită, apoi drept un spoitor încărcat cu ustensilele lui. La zece paşi, arătarea îşi modifică din nou aspectul şi dădu la iveală arbaleta de pe umăr şi coiful cu viziera lăsată ale unui arcaş din evul mediu, şi mai neverosimil de întâlnit pe aceste creste decât o vacă sau un meşteşugar ambulant.

Pe peron, războinicul cu arbaletă se arătă a fi doar un bărbat corpolent, scurt şi îndesat, care se opri pentru a-şi trage sufletul şi a-şi scutura zăpada de pe jambierele din postav galben ca şi şapca, de pe apărătoarea tricotată pentru ceafă şi urechi de dedesubtul acesteia, care lăsa să i se vadă din faţă doar câteva smocuri de barbă căruntă şi nişte enormi ochelari cu lentile verzi bombate, ca de stereoscop. Pioletul, alpenştocul, un rucsac în spinare, frânghii încrucişate peste piept, crampoane şi cârlige de fier atârnate de cordonul unui hanorac cu mâneci largi completau harnaşamentul acestui desăvârşit alpinist.