Reviews

Dandelions by Yasunari Kawabata

theinvisiblecosmo's review

dark emotional reflective sad tense slow-paced

• Plot- or character-driven? Character
• Strong character development? Yes
• Loveable characters? Yes
• Diverse cast of characters? No
• Flaws of characters a main focus? Yes

3.25

bithikahalder's review against another edition

challenging dark emotional reflective medium-paced

4.5

atreyomitra's review

3.0

I was walking with them. I was listening in on their conversation. I stayed the night with them in a decrepit run down inn. I hope Ineko gets better soon. I'll never know.

rnclgr's review against another edition

5.0

Ultimul roman al lui Kawabata, deși neterminat, pare să fie și cel mai bun. Subiectul e în sine interesant; prin abordare, prin stil transcende însă simpla curiozitate... Cât de precis, de hotărât și totuși de delicat poate să scrie! Nu e nimic sentimental, e cel mult nostalgic ori melancolic – toate însă în buna lor măsură; și o cadență perfectă aici. Cred că o cheie a interpretării ar putea ține cont de realismul magic. În orice caz, e vorba despre traumă, memorie și reamintire – ori, mai precis, refuzul rememorării, tradus în acea ciudată cecitate umană. Poate e doar frica de a iubi și de a te dărui plenar clipei, în ideea în care frumusețea (momentelor personale, aparent banale) e umbrită de fragilitate și de ofilire (vezi clopotul templului, dar mai ales păpădiile) – de unde și orbirea spontană și selectivă. Din multe puncte de vedere, e un text dramatic liricizat. Poate e vina mea că am căutat să atribui frazei finale o semnificație aparte (până la urmă se putea întrerupe după oricare alt enunț, nu?), însă mi se pare că Ineko nu va ieși prea curând din ospiciul-templu și că viitorul ei cu Hisano nu va (ar) fi unul fericit, pentru că atunci „când închidea singură ochii [când nu renunța la liberul-arbitru, când nu i se oferea, când se delimita de fericirea narcotică, la fel de tulburătoare, în mod diametral opus, ca șocul din momentul morții tatălui, pe care l-a văzut], păstra în minte imaginea iubitului, pe când, dacă i-i închidea el, imaginea lui se ștergea cu totul”.

cinnamonfox's review against another edition

3.0

[...] Oamenii sunt niște animale prefăcute, care se justifică și se afirmă pe sine. Animalele adevărate nu fac așa ceva. Ele nu sunt înzestrate nici cu grai. Sau poate că există și la ele afirmarea de sine, dar, neavând limbajul artificial al autojustificării, în cazul lor e vorba de un instinct. Ceea ce e ceva frumos.
Recenzia pentru acest roman o găsiți pe canalul meu de YouTube.

jovvijo's review against another edition

3.0

A strange book, very literally the conversation between a mother and the boyfriend of her daughter they have just left in an Asylum.
That's it.
And it ends just as abruptly.
Loose ends, we got them to spare!

I will say it is beautifully written and it is a strange story that keeps you reading even when you begin to, correctly, suspect it's going nowhere at speed.

I recommend it for folk who want to read something...completely different!

thisamtheplace's review

2.0

2.5
'That's what's been scaring me lately - the notion that something exists, but you can't see it'

Pleased to announce I am still on the disappointing books train & I love it for me !

I typically love Japanese lit and I hadn't read from Kawabata before but was enticed by the synopsis - Ineko has developed a mental illness where she is unable to see things, starting with a golf ball and escalating to her fiancé's entire body. Her mother and fiancé place her in a psychiatric clinic and contemplate what her illness means and if it is an expression of her love.

I was surprised to find that this novel spans just one day of dialogue between her mother and fiancé after they have left her at the clinic and discuss whether this was the best way to help her recover and try come to terms with their loss of Ineko. I was also quite disappointed that we did not get any of Ineko's direct experience of her illness and how she rationalised what was happening to her. I really wanted a gut punch of how love can drive us 'mad' or some kind of hopelessly romantic story…

Overall I did enjoy many of the themes Kawabata explores - the way in which we prove we are alive by our relationship to and impact on other people; the things we remember when people are lost to us; and the idea that despite progress in language and medicine there are still so many things that are unfathomable about the human condition.

I also did like this taste of Kawabata's very quiet writing style with absurdist elements as the fiancé and mother begin to rationalise things in a 'magical' way and perceive things that are possibly not there.

I think my main problem was the disjointedness of the 'plot' and abrupt ending (as well as not getting my fix of hopeless romanticism!), but I think this can at least in part be accounted for in the fact that this was Kawabata's final novel, which I believe went unfinished.

All in all I would like to try another piece of Kawabata's writing - perhaps Snow Country? I am hoping that his surrealist and unnerving atmosphere and exploration of memory, loss and loneliness carries over into his other works.

xoshaden's review against another edition

5.0

قبل البدايه بقراءة الروايه تسلل الى قلبي القليل من الشك لانها روايه غير مكتمله كاتبها انتحر قبل ان ينهيها، ولكن استمتعت بكل حرف كتب فيها الى درجة انني لم ارى انها بلا نهايه . الحوارات العذبه بين ام اينكو وهيسانو حبيب اينكو كانت بغاية الرقه واللطف ،

تصور هيسانو في طريق العوده من المشفى بتشبيه اينكو لزهرة هندباء بيضاء بين الاخريات ذات اللون الاصفر كان شاعرياً وحنون.

تمنيت لو كان فيه حوار اكثر بين ام ينكو وزوجها كيزاكي.

هذا اول لقاء مع كتب "ياسوناري كاواباتا" وبالطبع ليست الاخيره وقعت بغرام اسلوبه.

epictetsocrate's review against another edition

3.0

Pe malurile râului Ikuta cresc multe păpădii. Abundenţa lor reflectă atmosfera oraşului cu acelaşi nume: este un loc ca o primăvară în care au înflorit păpădiile. Dintre cei treizeci şi cinci de mii de lo cui tori, trei sute nouăzeci şi patru sunt bătrâni care au depăşit vârsta de optzeci de ani. În oraş există totuşi ceva ce nu i se potriveşte: spitalul de nebuni. Pentru un ospiciu poate fi un lucru bun să se afle într-un loc cu care nu se potriveşte, şi poate că a fost un înţelept cel care a ales să-l amplaseze în acest oraş vechi şi tihnit, deşi tulburările spiritului nu se vindecă neapărat într-un mediu liniştit. Nebunii trăiesc într-o lume a lor, aparte, iar schimbarea locului nu-i influenţează prea mult. Cei care-i aduc pe nebuni la spitalul din Ikuta nu-şi pun nici ei prea mari speranţe în faptul că locul i-ar putea vindeca. Nebunia îmbracă multe forme şi nu are un tratament universal. Ceea ce alină puţin sufletul rudelor care şi-au abandonat un membru al familiei într-un asemenea loc uneori considerat îngrozitor şi nemilos este atmosfera oraşului Ikuta, luminos şi cald, ca o floare de păpădie. Când cel care şi-a încredinţat ruda bolnavă spitalului din vârful colinei se întoarce către oraş, coborând de-a lungul râului Ikuta, e ajuns din urmă de sunetul clopotului de la templul budist de lângă spital, tocmai din vârful colinei. Ca şi cum bolnavul lăsat la ospiciu şi-ar lua rămas-bun, pe un ton tânguitor. Ca un cântec de despărţire.

i0li00il0i's review

challenging emotional reflective slow-paced

• Plot- or character-driven? Character
• Strong character development? No
• Loveable characters? Yes
• Diverse cast of characters? Yes
• Flaws of characters a main focus? Yes

3.5

I loved the characters in this book, i think inekos mother and kunos characters are built up in such a great way to really explore death and mental illness from different views, both perspectives having their flaws. Parts of this book are slow, and they do seem to talk in circles somewhat, but rather than minding it i felt it fitting: theres only so much to be said about witnessing a loved one in pain as it happens. Obviously the ending is abrupt, but I definitely would like to read more of Kawabatas work.