Take a photo of a barcode or cover
3.54 AVERAGE
3.54 AVERAGE
Fellside is a classic murder mystery novel. Most of the novel takes place inside a prison, where a woman is serving time for a death she might not be responsible for. A ghost wanders through the story, looking for peace and justice. Drug crimes and corruption fill out the rest of the novel. It's a fun read that manages to be suspenseful and occasionally surprising, even when you suspect the eventual ending.
My favorite part of the book is a small subplot about Internet mob justice. A minor character spends a lot of time online reading and posting about the main character's trial, and thereby formed a strong opinion without knowing all the facts. M. R. Carey shows, quite effectively, how spending too much time online speculating about the news can alter someone's perception of reality.
My favorite part of the book is a small subplot about Internet mob justice. A minor character spends a lot of time online reading and posting about the main character's trial, and thereby formed a strong opinion without knowing all the facts. M. R. Carey shows, quite effectively, how spending too much time online speculating about the news can alter someone's perception of reality.
Having still to read "the Girl with all the Gifts" I can't say how this compares to that book. However, I can say that Carey shows a knack for creating a story that takes you down one road, carefully laying out the path in front and then suddenly shift the trajectory in a way that makes you question yourself. I loved this book so much and I think it had its own voice. I now can't wait to delve into The Girl With All the Gifts
I enjoyed this book. It was different than the usual. I'm always looking for new and fresh ideas. The only thing that bothered me was that I felt it was longer than it needed to be. It was slow for me at many times. Other than this, I would recommend it, I suppose. Give it a try. My opinion is not your opinion.
Me gusta mucho el estilo de Carey, después de The Girl With All The Gifts no sabía que esperar y fue una grata sorpresa que en este caso también consiga atrapar a uno desde el principio. Lo único malo es que le falta suspenso y aunque no es exactamente predecible sí se pone lento.
[گاهی اوقات همینطور که دارین توی کتابفروشی چرخ میزنین دلتون میخواد یه کتاب رندوم بخرین؟ توصیه من به شما اینه همون لحظه اسم کتاب رو گوگل کنین و از قبل آگاه باشین که آیا قراره با مضمون خاصی که نیاز به هشدار داره توی کتاب مواجه بشین یا نه.]
عجیب است که بیدار شوی و ندانی که چه کسی هستی.
جس مولسون-که فکر نمیکرد اسمش این یا هر اسم دیگری باشد-خود را دراز کش میان ملحفه هایی سفید در اتاقی سفید یافت، غرق خاطراتی شده بود که غالبا قرمز و زرد و نارنجی بودند.
(فلساید-کتاب اول-صفحه 15)
همون لحظه اول، بعد از خوندن این جملات بالای صفحه نوشتم: آخجون سوم شخص و حقیقتا نمیدونستم که با چی طرفم. انگار که خودم جس مولسون بودم و باید همراه باهاش کشف میکردم که کی ام، اینجا چیکار میکنم؟ (از مزایای یهویی کتاب خریدن بدون اینکه قبلش ریوویوهای مربوط بهش رو خونده باشی دی: )
برای فلساید، تنها چیزی که میدونستم قرار داشتنش توی کتگوری داستان وحشت بود. شاید دلیل انتخابش هم همین بود اصلا؛ دوست داشتم امتحانش کنم ولی نمیدونستم داستان فانتزیه یا رئال حتا! شبیه یه هندونه در بسته گذاشته بودمش توی سبد خریدم و فقط خدا میدونست که چی انتظارم رو میکشه
عجیب است که بیدار شوی و ندانی که چه کسی هستی.
جس مولسون-که فکر نمیکرد اسمش این یا هر اسم دیگری باشد-خود را دراز کش میان ملحفه هایی سفید در اتاقی سفید یافت، غرق خاطراتی شده بود که غالبا قرمز و زرد و نارنجی بودند.
(فلساید-کتاب اول-صفحه 15)
همون لحظه اول، بعد از خوندن این جملات بالای صفحه نوشتم: آخجون سوم شخص و حقیقتا نمیدونستم که با چی طرفم. انگار که خودم جس مولسون بودم و باید همراه باهاش کشف میکردم که کی ام، اینجا چیکار میکنم؟ (از مزایای یهویی کتاب خریدن بدون اینکه قبلش ریوویوهای مربوط بهش رو خونده باشی دی: )
برای فلساید، تنها چیزی که میدونستم قرار داشتنش توی کتگوری داستان وحشت بود. شاید دلیل انتخابش هم همین بود اصلا؛ دوست داشتم امتحانش کنم ولی نمیدونستم داستان فانتزیه یا رئال حتا! شبیه یه هندونه در بسته گذاشته بودمش توی سبد خریدم و فقط خدا میدونست که چی انتظارم رو میکشه
Full review posted here first.
N-am știut de ce vreau să citesc cartea asta cât mai repede și nici acum nu știu dacă înainte să m-apuc de ea știam ce citesc. Dacă m-așteptam la un thriller-mystery sau mă gândeam că va fi o poveste cu tentă de bântuială. Însă știu c-am pus mâna pe ea și că a fost destul de incomod s-o citesc, pentru că nu e tare subțire și cititul la birou al cărților de genul nu e cel mai comod din lume. Plus că nici n-am vrut să storcesc cotorul cărții sau să o rup. Așa că mi-am antrenat mușchii la degete și încheieturi :)).
Revenind. FELLSIDE a fost o poveste interesantă și chiar dacă au fost momente în care mi-a mai stat în gât și-a durat ceva până am mestecat și-am înghițit, m-am bucurat de ce-am citit și odată ce-am citit ultima pagină, m-am uitat la gigantul ăsta c-un zâmbet leneș pe buze. A fost o carte plină de mister și acțiune, însă n-a avut ritmul alert pe care eu îl așteptasem, nu m-a dat atât de tare pe spate și sincer m-așteptam să fie mai înfricoșătoare. Nu știu de ce, poate datorită coperții sau a aerului ce-o înconjoară sau faptul că totul se petrece într-o închisoare de genul și avem și voci sau fantome; sau poate-a fost doar în capul meu.
Ca locație mi-a plăcut Fellside și Carey a reușit să picteze foarte bine locul, chiar și-acum îmi revin în minte imagini din interior, ce înfățișează deținuți sau comportamentul gardienilor, anumite mirosuri, minciunile, micile 'schimburi', bârfele, bătaia și ochii închiși, ce-arată cât de ușor poți muri într-o închisoare. Și nu pentru că ești slab sau pentru că nu ti se oferă toate condițiile, ci pentru că sunt destui ce vor avea grijă de ține dacă nu ești 'drăguț'.
Au fost mai multe lucruri ce mi-au plăcut la FELLSIDE, așa că o să-ncep cu singurul ce m-a deranjat și 'datorită' căruia nu m-am bucurat așa tare de poveste, și uneori chiar m-am simțit la kilometri distanță. N-am putut empatiza cu personajele, n-am simțit pic de emoție, scriitura nu mi-a transmis nimic și am avut impresia că urmăresc un film, de la început și până la sfârșit, pe mut. A băgat M.R. Carey descriere și sentimente în roman, dar din astea două doar una a reușit s-ajungă la mine. Personal, nu pot să iubesc cărțile ce nu-mi transmit nimic și nu mă fac să simt 'chestii', așa că pentru asta n-aș recomanda cartea nimănui.
Aș recomanda-o pentru personaje, căci Jess a fost o femeie ce m-a surprins și deși nu e ea cea mai isteață sau cea mai puternică, nu se dă bătută și reusește să facă față situațiilor în felul ei; chit că de multe ori se trezește bătută sau toată lumea se teme de ea (nu că asta nu i-ar folosi), or din contră, se înfundă mai rău în... noroi și abia mai poate să respire. Mi-a plăcut faptul că deși nu-i un personaj puternic, fizic sau mental, nu renunță și reușește să obțină ceva. Acum ce preț are de plătit e partea a doua...
Aș recomanda-o pentru acțiune, fiindcă au fost câteva momente când nu știam ce se mai poate întâmpla, deoarece se întâmplă deja prea multe și mai c-aveam impresia că face implozie închisoarea aia la ce tensiune se strânsese.
Aș recomanda-o pentru suspans și pentru întorsăturile de situație, pentru momentele când nu te-aștepți la ceva bun și totuși se-ntâmplă, pentru clipele când totul e deja dus la extrem și oamenii-s la pământ, iar autorul nu se ferește de la a-i călca pe cap și a-i înfunda și mai mult cu nasul în mocirlă.
Și mai ales aș recomanda FELLSIDE, deoarece 'toată chestia cu vocile' a fost tratată diferit și nu mi s-a părut o altă povestire sau repovestire a ceva ce-am mai citit. Carey n-a exagerat cu asta și nici n-a transformat romanul în ceva cu vânătoare de fantome sau casă, pardon, închisoare, bântuită, dar a băgat destul cât să ofere locului și romanului o tentă de ceva rece și crud. Iar la un moment dat te întrebi de cine să le fie mai frică: de voci sau de deținuți?
Una peste alta, mă bucur c-am citit cartea și c-am tăiat-o de pe listă. Mi-a plăcut povestea și personajele au fost simpatice, investigația a fost ok și ușor de urmărit, nu te plictisești foarte tare așteptând să mai descoperi indicii și lucrurile sunt dezvăluite destul de repede. FELLSIDE conține destul suspans și acțiune să te țină ocupat, iar dacă nu te prinde partea cu vocile, atunci poate o să-ti placă partea cu tot traficul din închisoare. (Mie, într-un fel, mi s-a părut că s-a pus prea mult accentul pe aia și că la un moment dat devenise punct central al romanului, ceea ce nu știu dacă trebuia neapărat să fie, dar poate e doar impresia mea.)
Dacă vă face cu ochiul, atunci indiferent de ce citiți de obicei, puneți mâna pe ea și după câteva pagini ar trebui să știți dacă va atrage sau nu. Deși poate nu va fi așa. (Eu prima dată am lăsat-o după cinci pagini și apoi am reluat-o în altă zi; tocmai pentru că nu era tonul ce-l așteptam.)
N-am știut de ce vreau să citesc cartea asta cât mai repede și nici acum nu știu dacă înainte să m-apuc de ea știam ce citesc. Dacă m-așteptam la un thriller-mystery sau mă gândeam că va fi o poveste cu tentă de bântuială. Însă știu c-am pus mâna pe ea și că a fost destul de incomod s-o citesc, pentru că nu e tare subțire și cititul la birou al cărților de genul nu e cel mai comod din lume. Plus că nici n-am vrut să storcesc cotorul cărții sau să o rup. Așa că mi-am antrenat mușchii la degete și încheieturi :)).
Revenind. FELLSIDE a fost o poveste interesantă și chiar dacă au fost momente în care mi-a mai stat în gât și-a durat ceva până am mestecat și-am înghițit, m-am bucurat de ce-am citit și odată ce-am citit ultima pagină, m-am uitat la gigantul ăsta c-un zâmbet leneș pe buze. A fost o carte plină de mister și acțiune, însă n-a avut ritmul alert pe care eu îl așteptasem, nu m-a dat atât de tare pe spate și sincer m-așteptam să fie mai înfricoșătoare. Nu știu de ce, poate datorită coperții sau a aerului ce-o înconjoară sau faptul că totul se petrece într-o închisoare de genul și avem și voci sau fantome; sau poate-a fost doar în capul meu.
Ca locație mi-a plăcut Fellside și Carey a reușit să picteze foarte bine locul, chiar și-acum îmi revin în minte imagini din interior, ce înfățișează deținuți sau comportamentul gardienilor, anumite mirosuri, minciunile, micile 'schimburi', bârfele, bătaia și ochii închiși, ce-arată cât de ușor poți muri într-o închisoare. Și nu pentru că ești slab sau pentru că nu ti se oferă toate condițiile, ci pentru că sunt destui ce vor avea grijă de ține dacă nu ești 'drăguț'.
Au fost mai multe lucruri ce mi-au plăcut la FELLSIDE, așa că o să-ncep cu singurul ce m-a deranjat și 'datorită' căruia nu m-am bucurat așa tare de poveste, și uneori chiar m-am simțit la kilometri distanță. N-am putut empatiza cu personajele, n-am simțit pic de emoție, scriitura nu mi-a transmis nimic și am avut impresia că urmăresc un film, de la început și până la sfârșit, pe mut. A băgat M.R. Carey descriere și sentimente în roman, dar din astea două doar una a reușit s-ajungă la mine. Personal, nu pot să iubesc cărțile ce nu-mi transmit nimic și nu mă fac să simt 'chestii', așa că pentru asta n-aș recomanda cartea nimănui.
Aș recomanda-o pentru personaje, căci Jess a fost o femeie ce m-a surprins și deși nu e ea cea mai isteață sau cea mai puternică, nu se dă bătută și reusește să facă față situațiilor în felul ei; chit că de multe ori se trezește bătută sau toată lumea se teme de ea (nu că asta nu i-ar folosi), or din contră, se înfundă mai rău în... noroi și abia mai poate să respire. Mi-a plăcut faptul că deși nu-i un personaj puternic, fizic sau mental, nu renunță și reușește să obțină ceva. Acum ce preț are de plătit e partea a doua...
Aș recomanda-o pentru acțiune, fiindcă au fost câteva momente când nu știam ce se mai poate întâmpla, deoarece se întâmplă deja prea multe și mai c-aveam impresia că face implozie închisoarea aia la ce tensiune se strânsese.
Aș recomanda-o pentru suspans și pentru întorsăturile de situație, pentru momentele când nu te-aștepți la ceva bun și totuși se-ntâmplă, pentru clipele când totul e deja dus la extrem și oamenii-s la pământ, iar autorul nu se ferește de la a-i călca pe cap și a-i înfunda și mai mult cu nasul în mocirlă.
Și mai ales aș recomanda FELLSIDE, deoarece 'toată chestia cu vocile' a fost tratată diferit și nu mi s-a părut o altă povestire sau repovestire a ceva ce-am mai citit. Carey n-a exagerat cu asta și nici n-a transformat romanul în ceva cu vânătoare de fantome sau casă, pardon, închisoare, bântuită, dar a băgat destul cât să ofere locului și romanului o tentă de ceva rece și crud. Iar la un moment dat te întrebi de cine să le fie mai frică: de voci sau de deținuți?
Una peste alta, mă bucur c-am citit cartea și c-am tăiat-o de pe listă. Mi-a plăcut povestea și personajele au fost simpatice, investigația a fost ok și ușor de urmărit, nu te plictisești foarte tare așteptând să mai descoperi indicii și lucrurile sunt dezvăluite destul de repede. FELLSIDE conține destul suspans și acțiune să te țină ocupat, iar dacă nu te prinde partea cu vocile, atunci poate o să-ti placă partea cu tot traficul din închisoare. (Mie, într-un fel, mi s-a părut că s-a pus prea mult accentul pe aia și că la un moment dat devenise punct central al romanului, ceea ce nu știu dacă trebuia neapărat să fie, dar poate e doar impresia mea.)
Dacă vă face cu ochiul, atunci indiferent de ce citiți de obicei, puneți mâna pe ea și după câteva pagini ar trebui să știți dacă va atrage sau nu. Deși poate nu va fi așa. (Eu prima dată am lăsat-o după cinci pagini și apoi am reluat-o în altă zi; tocmai pentru că nu era tonul ce-l așteptam.)
I liked this up to the 1-hour mark in the audiobook. I read for another hour before I decided not to continue reading. It was a relief to let this one go.
Creepy, then progressively gets less creepy as you keep reading. This is a book that keeps you guessing. HOWEVER I don't think it was as good as The Girl With All The Gifts; I found this to be less engrossing, even while it was enjoyable to read.
Orange is the New Black meets the Haunting of Hill House.
I entered this book looking for a good ghost story/mystery, similar to the novel that I have written. While it does have a ghost story, there’s a lot more of a focus on what’s going on in the prison than I was expecting. The drug dealing and other criminal behaviour overshadowed the main mystery plotline. I wouldn’t have minded, but the story is very slowly paced. It’s categorized as a “horror”, but aside from a couple of scenes that were more gory than scary, I would say it’s more of a literary suspense.
One thing that bothered me a lot about this book was the way that characters are referred to. The entire book is in third person omniscient, and there are a lot of characters in the prison, and we jump between what they’re doing quite frequently. This in itself would be hard to follow, BUT in the narrative (not just dialogue), the author refers to characters by different names, switching seemingly at random. If the chapter were from a specific character’s point of view, then referring to other characters consistently depending on how they view that character would be expected. (For instance, if the chapter was from Grace’s point of view, disrespecting Dr. Salazar by calling him “Sally” would make far more sense). But because it was in third person omniscient, I would have expected the referring to characters to be even more consistent than that. Instead, the author changes how he refers to characters frequently within the same chapter, same page, same paragraph. For instance, at one point he randomly started calling Jess “Moulson” in the text, and it took me a few seconds of staring blankly at the page for me to remember that’s her last name. When he switched to calling Dr. Salazar “Sally”, I was genuinely confused, because there was also a nurse named Shelley (or Shelby or something like that), and I thought for a while that he was talking about her. This made the reading of an already slow-paced book even slower, and I was irritated by this.
While the book is slow paced, it does pick up a lot during the last 100 pages, when, pardon my French, sh&t finally happens. Parts of the story are predictable, and other parts were pleasantly surprising.
I recommend this book to those who enjoy a very slow burn thriller that places a lot of emphasis on prison life and less on the fact that there’s a ghost in the prison.
I entered this book looking for a good ghost story/mystery, similar to the novel that I have written. While it does have a ghost story, there’s a lot more of a focus on what’s going on in the prison than I was expecting. The drug dealing and other criminal behaviour overshadowed the main mystery plotline. I wouldn’t have minded, but the story is very slowly paced. It’s categorized as a “horror”, but aside from a couple of scenes that were more gory than scary, I would say it’s more of a literary suspense.
One thing that bothered me a lot about this book was the way that characters are referred to. The entire book is in third person omniscient, and there are a lot of characters in the prison, and we jump between what they’re doing quite frequently. This in itself would be hard to follow, BUT in the narrative (not just dialogue), the author refers to characters by different names, switching seemingly at random. If the chapter were from a specific character’s point of view, then referring to other characters consistently depending on how they view that character would be expected. (For instance, if the chapter was from Grace’s point of view, disrespecting Dr. Salazar by calling him “Sally” would make far more sense). But because it was in third person omniscient, I would have expected the referring to characters to be even more consistent than that. Instead, the author changes how he refers to characters frequently within the same chapter, same page, same paragraph. For instance, at one point he randomly started calling Jess “Moulson” in the text, and it took me a few seconds of staring blankly at the page for me to remember that’s her last name. When he switched to calling Dr. Salazar “Sally”, I was genuinely confused, because there was also a nurse named Shelley (or Shelby or something like that), and I thought for a while that he was talking about her. This made the reading of an already slow-paced book even slower, and I was irritated by this.
While the book is slow paced, it does pick up a lot during the last 100 pages, when, pardon my French, sh&t finally happens. Parts of the story are predictable, and other parts were pleasantly surprising.
I recommend this book to those who enjoy a very slow burn thriller that places a lot of emphasis on prison life and less on the fact that there’s a ghost in the prison.