Scan barcode
angeladobre's review against another edition
5.0
Copilul ăsta văzut de unii drept "bou, prost, idiot, îngrămădit şi tâmpit, cârpă şi clei, încurcă-lume, gunoi şi zdreanță", are o privire de neuitat pentru alții şi creşte aşa frumos. Ia toată durerea şi tristețea pe care i le aruncă viața, toată mizeria şi răutatea şi le transformă în praf de stele, în gânduri şi emoții ce-ți fac sufletul să vibreze şi îți saltă inima-n gât. Copilul ăsta e atât de singur şi pierdut în lume încât nu vede decât ce-i bun în oameni, nu judecă, nu arată cu degetul, se lipeşte de oricine îi aruncă o vorbă, cântată sau mormăită, amară sau dulce, tăioasă sau blândă. Copilul ăsta vede viața într-un mod unic şi original, învață că-i făcută din lucruri mărunte şi ajută pe oricine-i iese-n cale cu ce are, cu vorbe şi priviri calde. Ştie mai bine ca un om mare cât contează o vorbă.
Stefansson ne oferă o călătorie în inima omului. O inimă sinceră şi curată de care ți-e imposibil să nu te lipeşti. Un om ca toți oamenii pe dinafară, nici prea frumos, nici prea urât, dar prea tânăr şi prea inocent, şi complet deosebit pe interior.
Viața îl tot împinge în situații limită, îl tot provoacă să rătăcescă drumul, are momente când simte că oricât ar lupta totul e inutil, iar sensul vieții îi tot scapă. Viața nu e linie dreaptă, nu e doar frumoasă sau urâtă, bună sau rea, viața vine ca un tăvălug peste el şi îl tot pune la încercare. Şi lui îi e frică că o să piardă şi ce n-are.
N-o să vă spun unde şi când începe cu adevărat băiatul să simtă că trăieşte şi că moartea nu-l mai pândeşte, dar vă dau un indiciu: nu e un loc!
Trilogia asta a fost terapie pentru minte şi balsam pentru sufletul meu.
Stefansson ne oferă o călătorie în inima omului. O inimă sinceră şi curată de care ți-e imposibil să nu te lipeşti. Un om ca toți oamenii pe dinafară, nici prea frumos, nici prea urât, dar prea tânăr şi prea inocent, şi complet deosebit pe interior.
Viața îl tot împinge în situații limită, îl tot provoacă să rătăcescă drumul, are momente când simte că oricât ar lupta totul e inutil, iar sensul vieții îi tot scapă. Viața nu e linie dreaptă, nu e doar frumoasă sau urâtă, bună sau rea, viața vine ca un tăvălug peste el şi îl tot pune la încercare. Şi lui îi e frică că o să piardă şi ce n-are.
N-o să vă spun unde şi când începe cu adevărat băiatul să simtă că trăieşte şi că moartea nu-l mai pândeşte, dar vă dau un indiciu: nu e un loc!
Trilogia asta a fost terapie pentru minte şi balsam pentru sufletul meu.
evenlysto's review against another edition
adventurous
emotional
hopeful
inspiring
reflective
sad
medium-paced
- Plot- or character-driven? Character
- Strong character development? Yes
- Loveable characters? It's complicated
5.0
ribeirofrio's review against another edition
3.0
Non è minimamente paragonabile alla bellezza del romanzo precedente, ma ha il pregio di affrontare con più profondità il tema delle relazioni umane: amore, sopraffazione, violenza, convenienza, indipendenza economica e affettiva, solitudine, assenza, vita e morte.
C'è tutto, a volte trattato con delicatezza e poesia, a volte raccontato con brutalità e violenza.
C'è tutto, a volte trattato con delicatezza e poesia, a volte raccontato con brutalità e violenza.
pino_sabatelli's review against another edition
4.0
Quattro stelle e mezza.
Ci sono libri per i quali è secondario esprimere un giudizio di valore, dire se sono belli o brutti. Sono i libri che definisco “necessari”, cioè quelli in cui si percepisce che l’autore non avrebbe potuto fare a meno di scriverli. Sono libri di cui si avverte l’urgenza, l’ineluttabilità, la sincerità.
A mio avviso la Trilogia del ragazzo di Stefánsson, è una di quelle opere.
Per la storia rimando alle sempre completissime note in quarta di copertina di Iperborea. Mi limiterò a dire che è ambientata in Islanda alla fine del XIX secolo e che inizia come la storia di un ventenne: il “ragazzo” (non se ne rivelerà mai il nome, quasi a non sminuirne la potenza archetipica). Ben presto, però, ci si trova proiettati in un romanzo a più voci, quasi un romanzo collettivo, anche se si sviluppa in uno spazio abbastanza limitato (il Villaggio – anch’esso mai nominato – e alcuni paesi vicini), spazio reso quasi asfittico e claustrofobico da una natura brutale, e in un tempo piuttosto breve, più o meno tre mesi.
La recensione completa su http://www.ifioridelpeggio.com/paradiso-inferno-e-quel-che-ce-nel-mezzo-la-trilogia-del-ragazzo-di-jon-kalman-stefansson/
Ci sono libri per i quali è secondario esprimere un giudizio di valore, dire se sono belli o brutti. Sono i libri che definisco “necessari”, cioè quelli in cui si percepisce che l’autore non avrebbe potuto fare a meno di scriverli. Sono libri di cui si avverte l’urgenza, l’ineluttabilità, la sincerità.
A mio avviso la Trilogia del ragazzo di Stefánsson, è una di quelle opere.
Per la storia rimando alle sempre completissime note in quarta di copertina di Iperborea. Mi limiterò a dire che è ambientata in Islanda alla fine del XIX secolo e che inizia come la storia di un ventenne: il “ragazzo” (non se ne rivelerà mai il nome, quasi a non sminuirne la potenza archetipica). Ben presto, però, ci si trova proiettati in un romanzo a più voci, quasi un romanzo collettivo, anche se si sviluppa in uno spazio abbastanza limitato (il Villaggio – anch’esso mai nominato – e alcuni paesi vicini), spazio reso quasi asfittico e claustrofobico da una natura brutale, e in un tempo piuttosto breve, più o meno tre mesi.
La recensione completa su http://www.ifioridelpeggio.com/paradiso-inferno-e-quel-che-ce-nel-mezzo-la-trilogia-del-ragazzo-di-jon-kalman-stefansson/
brodunwin's review against another edition
adventurous
challenging
dark
emotional
inspiring
reflective
sad
medium-paced
- Plot- or character-driven? Character
- Strong character development? Yes
- Loveable characters? Yes
- Diverse cast of characters? No
- Flaws of characters a main focus? Yes
5.0
nonabgo's review against another edition
5.0
The loveliest, heartbreaking but also hope-giving conclusion to a series that made my little Grinchy heart sing.
While the first two novels were death-focused, there's a lighter, more hopeful approach here. The boy returns from his last journey, a dreadful one, through excruciating cold and snows that can last for years - a journey of self-discovery, in the end - to settle into his life as a student, torn between blond and red hair, between the promise of a comfortable life and the struggles of poverty. A love story of sorts, though not quite. "The Heart of Man" is still about choice, about understanding one's purpose and place in the world.
"Why are we here, if there are places in the world called Paris?"
Summer in Iceland lasts for a blink of an eye. There's a hedonistic feeling throughout, a world in contradiction to that depicted in the previous volumes - colorful, lively, the grass so green and the sky so blue. Stefánsson is a master landscaper, a John Constable of literature. I was the boy, running with my bare feet in the juicy grass, smelling the earth after summer rains. It's impossible to defeat winter, you can only survive it or live with it. But if you survive it, oh, what delight!
The boy grows up, becomes a man, learns about himself while at the same time learning about the world. And the world around him is also changing - modernity, in the form of steamships replacing sailing ships, telephone lines connecting remote villages, and women becoming bolder in taking ownership of themselves. Summer brings not only new life in the surrounding nature, but also new life in the village.
And everything is tied together by words. Words that hurt and smell burnt and words that heal. Letters that bring news, and letters that speak of longing and love. Words that question everything and words that bring clarity.
This book is about death, but it's more about life and what it means. About happiness and where it comes from. There's no need to know much about life, the important thing is to enter it and know how to meet it when it comes to you. With a painfully beautiful lyricism, Stefánsson talks about growing up, discovering oneself, about hope, love, friendship. He dissected the soul and placed it on a silver platter before our eyes, with a deceptive delicacy that hides a powerful voice. Stefánsson seduced me irrecoverably from the first to the last page.
While the first two novels were death-focused, there's a lighter, more hopeful approach here. The boy returns from his last journey, a dreadful one, through excruciating cold and snows that can last for years - a journey of self-discovery, in the end - to settle into his life as a student, torn between blond and red hair, between the promise of a comfortable life and the struggles of poverty. A love story of sorts, though not quite. "The Heart of Man" is still about choice, about understanding one's purpose and place in the world.
"Why are we here, if there are places in the world called Paris?"
Summer in Iceland lasts for a blink of an eye. There's a hedonistic feeling throughout, a world in contradiction to that depicted in the previous volumes - colorful, lively, the grass so green and the sky so blue. Stefánsson is a master landscaper, a John Constable of literature. I was the boy, running with my bare feet in the juicy grass, smelling the earth after summer rains. It's impossible to defeat winter, you can only survive it or live with it. But if you survive it, oh, what delight!
The boy grows up, becomes a man, learns about himself while at the same time learning about the world. And the world around him is also changing - modernity, in the form of steamships replacing sailing ships, telephone lines connecting remote villages, and women becoming bolder in taking ownership of themselves. Summer brings not only new life in the surrounding nature, but also new life in the village.
And everything is tied together by words. Words that hurt and smell burnt and words that heal. Letters that bring news, and letters that speak of longing and love. Words that question everything and words that bring clarity.
This book is about death, but it's more about life and what it means. About happiness and where it comes from. There's no need to know much about life, the important thing is to enter it and know how to meet it when it comes to you. With a painfully beautiful lyricism, Stefánsson talks about growing up, discovering oneself, about hope, love, friendship. He dissected the soul and placed it on a silver platter before our eyes, with a deceptive delicacy that hides a powerful voice. Stefánsson seduced me irrecoverably from the first to the last page.