You need to sign in or sign up before continuing.
Take a photo of a barcode or cover
3.35 AVERAGE
3.35 AVERAGE
This was my least favourite Murakami that I've read so far, but I still really liked it. His writing always makes me feel like I've entered an alternate, dream-like reality, and it usually takes me a week (and some fluffy books) to come back to earth. This story was no different. It was a very quick read, and was an interesting collection of seemingly random and pointless events. This book felt like it was about absolutely nothing, but left me feeling so content and dreamy. I wouldn't recommend this to someone who doesn't already like Murakami's books, but I think someone experienced with his work would really enjoy it.
The second half of Pinball, 1973 was far stronger than the first, which felt meandering and a bit disconnected. Perhaps my high opinion for Hear the Wind Sing has unfairly impacted my opinion here, but I couldn’t help feeling that Pinball didn’t quite resonate in the same way.
That said, I love Murakami. I love how he writes—with restraint, precision, and an ability to offer just enough detail to let your imagination do the rest. His prose invites you to lose yourself in his worlds, to wander their melancholic beauty.
Oddly enough, despite being a recurring character, the Rat remains my least favourite part of this story. His presence feels significant, though I can’t yet place why—perhaps Murakami is planting seeds that will bloom later in his works the remaining "Rat tales".
That said, I love Murakami. I love how he writes—with restraint, precision, and an ability to offer just enough detail to let your imagination do the rest. His prose invites you to lose yourself in his worlds, to wander their melancholic beauty.
Oddly enough, despite being a recurring character, the Rat remains my least favourite part of this story. His presence feels significant, though I can’t yet place why—perhaps Murakami is planting seeds that will bloom later in his works the remaining "Rat tales".
Pretentious and weird. If only the adventure pinball aspect had taken up more than 4 chapters..
adventurous
medium-paced
Plot or Character Driven:
Character
Strong character development:
No
emotional
funny
lighthearted
reflective
relaxing
medium-paced
Plot or Character Driven:
Character
Strong character development:
Yes
Loveable characters:
Yes
informative
lighthearted
reflective
relaxing
medium-paced
Plot or Character Driven:
Character
Strong character development:
No
Loveable characters:
Yes
Diverse cast of characters:
No
Flaws of characters a main focus:
No
Pinball, 1973 urmărește viața cotidiană a naratorului fără nume, un tânăr ce duce un trai domol, în propria bulă. Împreună cu niște amici deschide un birou de traduceri și câștigul pe care-l are îi permite să ducă un trai văzut de alții drept modest, dar naratorul este fericit cu ceea ce are. Zilele și le petrece împreună cu un amic, poreclit Șobolanul, iar serile se întoarce acasă, acolo unde-l așteaptă două surori gemene, cărora li se zice 208 și 209, menajul dintre cei trei fiind un subiect de multe ori discutat de-a lungul cărții. Romanul urmărește prezentul protagonistului, dar aduce în narațiune și momente din trecutul naratorului, din tinerețea și studenția acestuia, dar și relația lui cu jocurile mecanice, în special pinball-ul, și cum protagonistul decide să găsească, după ani și ani, exact aparatul la care se juca în tinerețe.
Pinball, 1973 de Haruki Murakami este al doilea volum din Trilogia Șobolanului, care este de fapt compusă din patru cărți. În volumul de față întâlnim personaje ce se regăsesc în acțiunea celor patru romane, cum ar fi naratorul fără nume, Șobolanul, amicul său, dar și locuri, cum ar fi barul chinezului J. Cartea este scrisă într-un stil liniștit, nimic nu perturbă echilibrul din viața personajului principal, deși acesta trece prin unele evenimente deranjante. Cumva, naratorul este mulțumit de ceea ce are, mereu și oricând, nu se plânge de nimic, ia intemperiile vieții în piept și le privește ca pe o normalitate a existenței. Și în Pinball, 1973 Haruki Murakami își transpune, prin intermediul personajelor, fascinația pentru cultura occidentală, în special pentru muzică și literatură, dar și abordează teme ce sunt prezente cam în toate cărțile lui: singurătatea individului, nevoia de a fi înconjurat de oameni, zădărnicia existenței, aprecierea pentru lucrurile banale.
În acest roman nu există o dezvoltare a personajului sau un eveniment care să-i declanșeze transformarea, ci se portretizează existența de zi cu zi a naratorului, micile inconveniente cotidiene, plimbările pe care le face, discuțiile pe care le are cu amicii lui. Murakami invită cititorul să contempleze o viață liniștită și cumpătată, singura linie narativă mai antrenantă fiind căutarea de către protagonist a aparatului la care se juca în tinerețe. Datorită acestui fir narativ, aflăm mai multe lucruri despre pinball, despre succesul acestuia în Japonia anilor 1970 și despre cum jocul respectiv l-a modelat pe narator în omul care este în prezentul acțiunii.
Pinball, 1973 de Haruki Murakami este cea de-a doua carte semnată de autor și o recomand cititorilor care vor să lectureze ceva nepretențios, o poveste ce portretizează cultura japoneză. Totodată, cred că volumul e potrivit pentru cei care vor să citească despre cotidian și despre oameni simpli, care duc o viață liniștită, contemplativă.
slow-paced
Plot or Character Driven:
Character
Strong character development:
Complicated
Loveable characters:
No
Diverse cast of characters:
No
Flaws of characters a main focus:
Yes
Murakami’s prose evolve in his second novella—which feels like an early draft of Norwegian Wood—but it’s less than the sum of its parts; like his first novella, the movement between plot points is disjointed. Still, it’s worth a read if you’re invested in seeing the progression of Murakami’s career.
There's something inexplicable I love about this tiny little book (and its companion, Hear the Wind Sing). These two prequels to Murakami's A Wild Sheep Chase are wholly charming and wonderful, there's a subtle but haunting beauty in their simplicity and I can't fathom a single reason Murakami was against their publication in English (according to David Atkinson, Murakami says they don't measure up to his own personal standards, but I'd beg to differ!). These books aren't even the best Murakami I've read but that should probably say something in and of itself.