Scan barcode
jennyn52779's review against another edition
adventurous
tense
medium-paced
- Plot- or character-driven? A mix
- Strong character development? Yes
- Loveable characters? It's complicated
- Diverse cast of characters? Yes
- Flaws of characters a main focus? Yes
4.0
jennyn52779's review against another edition
adventurous
tense
medium-paced
- Plot- or character-driven? A mix
- Strong character development? Yes
- Loveable characters? It's complicated
- Diverse cast of characters? Yes
- Flaws of characters a main focus? Yes
4.0
ihavenouseforit's review against another edition
adventurous
dark
tense
medium-paced
- Plot- or character-driven? Plot
- Strong character development? No
- Loveable characters? No
- Diverse cast of characters? No
- Flaws of characters a main focus? No
missarmweak's review against another edition
adventurous
fast-paced
- Plot- or character-driven? Plot
- Strong character development? No
3.25
janlc's review against another edition
4.0
Rigtig fin og spændende fortælling. Det er synd at forfatteren ikke tager højde for alle sine historiske friheder, da det ville gøre det mere spiseligt og tilgiveligt. Men det giver lyst til at læse om personerne og tiden, og bogen læses let og hurtigt.
epictetsocrate's review against another edition
4.0
Fortul Mytilene se contura amenințător pe dealul de deasupra lor. Puncte de lumină se mișcau pe ziduri, în timp ce străjile își parcurgeau traseele în întuneric. Poarta de fier și stejar era închisă, iar singurul drum care urca pantele abrupte era foarte bine păzit.
Gaditicus își lăsase doar douăzeci de oameni pe galeră. De îndată ce restul centuriei debarcase, ordonase ca puntea corvus{1} să fie retrasă, iar Accipiter se depărtase de insula întunecată, vâslele făcând foarte puțin zgomot în apele liniștite ale mării.
Galera avea să fie la adăpost de orice atac cât timp ei erau plecați. Cu toate luminile stinse, era doar o pată de întuneric, pe care vasele inamice n-o puteau descoperi decât dacă intrau direct în portul micuței insule.
Iulius stătea împreună cu contuburnia{2} sa, așteptând ordinele. Înverșunat, își stăpâni entuziasmul pe care i-l stârnea faptul că avea să aibă în sfârșit parte de ceva acțiune, după șase luni de patrulat pe coastă. Deși aveau avantajul elementului-surpriză, fortul părea trainic și periculos, iar el știa bine că escaladarea zidurilor urma să fie sângeroasă. Verifică din nou echipamentul, controlând fiecare treaptă a scărilor care îi fuseseră date, plimbându-se printre oameni pentru a se asigura că își legaseră cârpe peste sandale, ca să nu facă zgomot și pentru a avea mai multă stabilitate la urcare. Totul era în ordine, firește, dar oamenii se supuseră inspecției fără să crâcnească, așa cum mai făcuseră de două ori de când debarcaseră. Știa că n-aveau să-l facă de rușine. Patru dintre ei erau soldați de multă vreme, inclusiv Pelitas, care avea zece ani de experiență pe galeră. Iulius îl făcuse ofițer secund în contuburnie, după ce realizase că omul se bucura de respectul majorității echipajului. Înainte, fusese trecut cu vederea când se făcuseră avansări în grad, dar Iulius văzuse calitatea din spatele atitudinii sale destul de relaxate față de uniformă și a feței năucitor de urâte a omului. Pelitas deveni repede un tovarăș de neclintit al tânărului tesserarius{3}.
Ceilalți șase fuseseră adunați de prin porturile romane din jurul Greciei, pe măsură ce Accipiter își completa efectivul. Fără îndoială, trecutul unora era destul de dubios, dar bunul renume reprezenta o cerință ignorată adesea, când venea vorba despre soldații de pe galere. Oamenii care aveau datorii sau necazuri cu ofițerii știau că singura lor șansă de a mai primi soldă era pe mare. Iulius însă nu se plângea. Toți cei zece oameni ai lui fuseseră în război și poveștile lor rezumau progresul Romei din ultimii douăzeci de ani. Erau brutali și duri, iar Iulius se bucura de luxul de a ști că n-aveau să se codească sau să dea înapoi din fața treburilor murdare, cum ar fi să curețe fortul Mytilene de rebeli în toiul unei nopți de vară.
Gaditicus își lăsase doar douăzeci de oameni pe galeră. De îndată ce restul centuriei debarcase, ordonase ca puntea corvus{1} să fie retrasă, iar Accipiter se depărtase de insula întunecată, vâslele făcând foarte puțin zgomot în apele liniștite ale mării.
Galera avea să fie la adăpost de orice atac cât timp ei erau plecați. Cu toate luminile stinse, era doar o pată de întuneric, pe care vasele inamice n-o puteau descoperi decât dacă intrau direct în portul micuței insule.
Iulius stătea împreună cu contuburnia{2} sa, așteptând ordinele. Înverșunat, își stăpâni entuziasmul pe care i-l stârnea faptul că avea să aibă în sfârșit parte de ceva acțiune, după șase luni de patrulat pe coastă. Deși aveau avantajul elementului-surpriză, fortul părea trainic și periculos, iar el știa bine că escaladarea zidurilor urma să fie sângeroasă. Verifică din nou echipamentul, controlând fiecare treaptă a scărilor care îi fuseseră date, plimbându-se printre oameni pentru a se asigura că își legaseră cârpe peste sandale, ca să nu facă zgomot și pentru a avea mai multă stabilitate la urcare. Totul era în ordine, firește, dar oamenii se supuseră inspecției fără să crâcnească, așa cum mai făcuseră de două ori de când debarcaseră. Știa că n-aveau să-l facă de rușine. Patru dintre ei erau soldați de multă vreme, inclusiv Pelitas, care avea zece ani de experiență pe galeră. Iulius îl făcuse ofițer secund în contuburnie, după ce realizase că omul se bucura de respectul majorității echipajului. Înainte, fusese trecut cu vederea când se făcuseră avansări în grad, dar Iulius văzuse calitatea din spatele atitudinii sale destul de relaxate față de uniformă și a feței năucitor de urâte a omului. Pelitas deveni repede un tovarăș de neclintit al tânărului tesserarius{3}.
Ceilalți șase fuseseră adunați de prin porturile romane din jurul Greciei, pe măsură ce Accipiter își completa efectivul. Fără îndoială, trecutul unora era destul de dubios, dar bunul renume reprezenta o cerință ignorată adesea, când venea vorba despre soldații de pe galere. Oamenii care aveau datorii sau necazuri cu ofițerii știau că singura lor șansă de a mai primi soldă era pe mare. Iulius însă nu se plângea. Toți cei zece oameni ai lui fuseseră în război și poveștile lor rezumau progresul Romei din ultimii douăzeci de ani. Erau brutali și duri, iar Iulius se bucura de luxul de a ști că n-aveau să se codească sau să dea înapoi din fața treburilor murdare, cum ar fi să curețe fortul Mytilene de rebeli în toiul unei nopți de vară.
More...