You need to sign in or sign up before continuing.
Take a photo of a barcode or cover
epictetsocrate 's review for:
Inca Gold
by Clive Cussler
Anul 1533 d.Hr.Pe o mare uitată
Veneau dinspre sud, o dată cu răsăritul, pâlpâind ca spectrele unui miraj deşertic, lunecând pe apa ce scânteia sub razele de soare. Velele dreptunghiulare din bumbac ale flotilei de ambarcaţii atârnau fără viaţă sub azurul nepăsător al cerului. Nu se rostea nici o comandă, ci echipajele vâsleau într-o tăcere stranie. În văzduh un şoim se prăvălea în picaje şi se înălţa, ca şi cum i-ar fi călăuzit pe cârmaci spre insula aridă care se ridica în mijlocul mării.
Ambarcaţiile erau construite din mănunchiuri de trestii legate laolaltă şi arcuite în sus, la extremităţi. Şase asemenea mănunchiuri formau coca, a cărei chilă şi traverse erau din bambus. Prova şi pupa înălţate aveau formă de şerpi cu capete de câini, cu boturile îndreptate spre cer, de parcă ar fi urlat la Lună.
Căpetenia flotei şedea pe un jilţ asemănător unui tron, instalat pe prova ascuţită a plutei conducătoare. Purta tunică din bumbac, ornată cu plăcuţe de turcoaz, şi mantie din lână cu broderii multicolore. Capul îi era acoperit de un coif cu panaş şi de o mască din aur, iar podoabele din urechi, colierul masiv şi brăţările de pe mâini sclipeau, de asemenea, gălbui sub razele soarelui. Până şi încălţările sale erau confecţionate din aur. Cu adevărat impresionant era însă faptul că mateloţii purtau podoabe nu mai puţin magnifice.
De pe ţărmul roditor al mării, băştinaşii din tribul local au privit cu teamă şi uimire flota străină care pătrundea în apele lor. Nu încercaseră să-şi apere teritoriul de invadatori. Ei erau simpli vânători şi culegători, care prindeau iepuri în capcane, pescuiau şi culegeau recolta puţinelor plante şi arbuşti pe care îi sădeau. Aveau o cultură arhaică, diferită în mod ciudat de cele ale vecinilor din răsărit şi din miazăzi, care clădiseră imperii întinse. Trăiau şi mureau fără să construiască temple masive închinate zeilor, iar acum priveau fascinaţi etalarea de opulenţă şi forţă care traversa apa. Pentru toţi flota însemna apariţia miraculoasă a unor zeităţi ale războiului din tărâmul spiritelor.
Străinii misterioşi nu i-au băgat în seamă pe oamenii adunaţi pe ţărm, ci au continuat să vâslească spre destinaţia lor. Se aflau într-o misiune sfântă şi ignorau orice le-ar fi putut distrage atenţia. Îşi propulsau impasibil ambarcaţiile şi nici măcar unul dintre ei nu a întors capul pentru a-i privi pe spectatorii înmărmuriţi.
Se îndreptau direct spre pantele abrupte şi stâncoase ale muntelui micuţ care forma insula ce se ridica la 200 de metri peste suprafaţa mării. Insula era nelocuită şi aproape complet lipsită de vegetaţie, iar băştinaşii de pe uscat o numeau „Uriaşa moartă”, deoarece creasta lungă şi scundă a muntelui aducea cu trupul unei femei cufundate într-un somn veşnic. Soarele sporea iluzia, conferindu-i un nimb de o strălucire nepământeană.
În scurt timp echipajele înveşmântate sclipitor şi-au oprit plutele pe o plajă micuţă acoperită cu pietriş, care se deschidea într-un canion îngust. Au coborât velele ţesute cu desenele gigantice ale unor animale fantastice, simboluri ce sporeau şi mai mult teama tăcută şi respectul băştinaşilor care priveau, şi au început să descarce pe ţărm coşuri mari din trestie şi vase de ceramică.
Pe toată durata zilei, încărcătura din ambarcaţii a fost stivuită într-o grămadă imensă, dar ordonată. Seara, când soarele a coborât spre apus, activitatea de pe insulă nu a mai putut fi urmărită de pe malul mării şi prin beznă răzbăteau doar pâlpâiri slabe de lumină. În zorii celei de-a doua zile, flota continua să fie pe plajă, iar mormanul uriaş nu fusese clintit.
Veneau dinspre sud, o dată cu răsăritul, pâlpâind ca spectrele unui miraj deşertic, lunecând pe apa ce scânteia sub razele de soare. Velele dreptunghiulare din bumbac ale flotilei de ambarcaţii atârnau fără viaţă sub azurul nepăsător al cerului. Nu se rostea nici o comandă, ci echipajele vâsleau într-o tăcere stranie. În văzduh un şoim se prăvălea în picaje şi se înălţa, ca şi cum i-ar fi călăuzit pe cârmaci spre insula aridă care se ridica în mijlocul mării.
Ambarcaţiile erau construite din mănunchiuri de trestii legate laolaltă şi arcuite în sus, la extremităţi. Şase asemenea mănunchiuri formau coca, a cărei chilă şi traverse erau din bambus. Prova şi pupa înălţate aveau formă de şerpi cu capete de câini, cu boturile îndreptate spre cer, de parcă ar fi urlat la Lună.
Căpetenia flotei şedea pe un jilţ asemănător unui tron, instalat pe prova ascuţită a plutei conducătoare. Purta tunică din bumbac, ornată cu plăcuţe de turcoaz, şi mantie din lână cu broderii multicolore. Capul îi era acoperit de un coif cu panaş şi de o mască din aur, iar podoabele din urechi, colierul masiv şi brăţările de pe mâini sclipeau, de asemenea, gălbui sub razele soarelui. Până şi încălţările sale erau confecţionate din aur. Cu adevărat impresionant era însă faptul că mateloţii purtau podoabe nu mai puţin magnifice.
De pe ţărmul roditor al mării, băştinaşii din tribul local au privit cu teamă şi uimire flota străină care pătrundea în apele lor. Nu încercaseră să-şi apere teritoriul de invadatori. Ei erau simpli vânători şi culegători, care prindeau iepuri în capcane, pescuiau şi culegeau recolta puţinelor plante şi arbuşti pe care îi sădeau. Aveau o cultură arhaică, diferită în mod ciudat de cele ale vecinilor din răsărit şi din miazăzi, care clădiseră imperii întinse. Trăiau şi mureau fără să construiască temple masive închinate zeilor, iar acum priveau fascinaţi etalarea de opulenţă şi forţă care traversa apa. Pentru toţi flota însemna apariţia miraculoasă a unor zeităţi ale războiului din tărâmul spiritelor.
Străinii misterioşi nu i-au băgat în seamă pe oamenii adunaţi pe ţărm, ci au continuat să vâslească spre destinaţia lor. Se aflau într-o misiune sfântă şi ignorau orice le-ar fi putut distrage atenţia. Îşi propulsau impasibil ambarcaţiile şi nici măcar unul dintre ei nu a întors capul pentru a-i privi pe spectatorii înmărmuriţi.
Se îndreptau direct spre pantele abrupte şi stâncoase ale muntelui micuţ care forma insula ce se ridica la 200 de metri peste suprafaţa mării. Insula era nelocuită şi aproape complet lipsită de vegetaţie, iar băştinaşii de pe uscat o numeau „Uriaşa moartă”, deoarece creasta lungă şi scundă a muntelui aducea cu trupul unei femei cufundate într-un somn veşnic. Soarele sporea iluzia, conferindu-i un nimb de o strălucire nepământeană.
În scurt timp echipajele înveşmântate sclipitor şi-au oprit plutele pe o plajă micuţă acoperită cu pietriş, care se deschidea într-un canion îngust. Au coborât velele ţesute cu desenele gigantice ale unor animale fantastice, simboluri ce sporeau şi mai mult teama tăcută şi respectul băştinaşilor care priveau, şi au început să descarce pe ţărm coşuri mari din trestie şi vase de ceramică.
Pe toată durata zilei, încărcătura din ambarcaţii a fost stivuită într-o grămadă imensă, dar ordonată. Seara, când soarele a coborât spre apus, activitatea de pe insulă nu a mai putut fi urmărită de pe malul mării şi prin beznă răzbăteau doar pâlpâiri slabe de lumină. În zorii celei de-a doua zile, flota continua să fie pe plajă, iar mormanul uriaş nu fusese clintit.