Scan barcode
A review by michelemo
Oameni fără piele by Suzănica Tănase, Suzănica Tănase
3.0
Bunica revine de la fereatră și îmi spune că mama nu-și pierduse niciodată încrederea, căci nu poți pierde ceva ce nu ai.
Nu mă învățase cum se trăiește după ea, cum se iubește după ea, cum se moare după ea.
O carte care te dezbracă de orice rază de soare și te mută într-un hău plin de disperare și tristețe.
M-a atras numele acestei cărți. E o metaforă ca un năvod aruncat într-un lac de ochi. Poate fi interpretată în multe feluri și asta o face minunată. Ne crește zi de zi o piele pe care o lăsăm la vedere și alta, dedesubt, mai catifelată, mai intimă, mai aproape de adevăr pe care o știm doar noi. Cînd renunțăm la haina pe care o vede toată lumea, la pielea mînjită de ochii neînțelegători ai lumii, doar atunci ne putem mîndri că suntem curajoși și liberi. Dar e greu, e un proces ce necesită timp, multe lacrimi și leucoplaste sufletești.
Autoarea îl consideră un poem, alții roman scurt ori roman în proză. Mie mi s-a părut că sunt frînturi dintr-un jurnal interior.
Nu mă învățase cum se trăiește după ea, cum se iubește după ea, cum se moare după ea.
O carte care te dezbracă de orice rază de soare și te mută într-un hău plin de disperare și tristețe.
M-a atras numele acestei cărți. E o metaforă ca un năvod aruncat într-un lac de ochi. Poate fi interpretată în multe feluri și asta o face minunată. Ne crește zi de zi o piele pe care o lăsăm la vedere și alta, dedesubt, mai catifelată, mai intimă, mai aproape de adevăr pe care o știm doar noi. Cînd renunțăm la haina pe care o vede toată lumea, la pielea mînjită de ochii neînțelegători ai lumii, doar atunci ne putem mîndri că suntem curajoși și liberi. Dar e greu, e un proces ce necesită timp, multe lacrimi și leucoplaste sufletești.
Autoarea îl consideră un poem, alții roman scurt ori roman în proză. Mie mi s-a părut că sunt frînturi dintr-un jurnal interior.