A review by epictetsocrate
Să te ții alergătură! by Dave Eggers

2.0

Stăteam de vorbă cu Mână, unul din cei doi buni prieteni ai mei, cel care mai era încă în viaţă, şi făceam planuri de plecare. Ajunseserăm să avem zile bune, săptămâni bune, când ne prefăceam că era acceptabil faptul că Jack trăise şi că viaţa lui fusese, în felul ei trunchiat, completă. Asta nu era una din zilele alea. Mă plimbam nervos de colo până colo şi Mână ştia că sunt nervos şi ştia ce înseamnă asta. Făceam aşa când încercam să înţeleg ceva sau când făceam planuri, îmi flexam încheieturile şi îmi pocneam degetele uşor şi aritmie şi mă duceam de la extremitatea vestică a apartamentului, unde încuiam şi descuiam uşa de la intrare, spre latura estică, la uşa glisantă care dădea pe puntea din spate, pe care o deschideam rapid, scoteam capul afară şi o închideam din nou. Mână auzea fâsâitul slab al uşii care se mişca înainte şi înapoi pe şină, dar nu spunea nimic.