Scan barcode
A review by epictetsocrate
Iarna la Lisabona by Antonio Muñoz Molina
3.0
TRECUSERĂ APROAPE DOI ANI DE C ND ÎL VĂZUSEM ULTIMA OARĂ pe Santiago Biralbo, dar când l-am întâlnit din nou, la miezul nopţii în barul Metropolitan, salutul nostru a fost la fel de lipsit de emfază, ca şi cum am fi băut împreună toată noaptea de dinainte, şi nu la Madrid, ci la San Sebastián, în barul lui Floro Bloom, unde el cântase la pian o lungă bucată de vreme.
Acum cânta la Metropolitan, împreună cu un contrabasist negru şi un baterist francez foarte nervos şi foarte tânăr, care părea nordic şi pe care-l numeau Buby. Grupul se chema Giacomo Dolphin Trio: pe-atunci nu ştiam că Biralbo îşi schimbase numele şi că Giacomo Dolphin nu era un pseudonim sonor pentru meseria lui de pianist, ci chiar numele care acum figura în paşaportul său. Mai înainte de a-l vedea, aproape că l-am recunoscut după modul său de a cânta la pian. O făcea de parcă ar fi pus cantitatea cea mai mică posibilă de efort în muzică, ca şi cum ceea ce cânta nici nu avea de-a face prea mult cu el.
Acum cânta la Metropolitan, împreună cu un contrabasist negru şi un baterist francez foarte nervos şi foarte tânăr, care părea nordic şi pe care-l numeau Buby. Grupul se chema Giacomo Dolphin Trio: pe-atunci nu ştiam că Biralbo îşi schimbase numele şi că Giacomo Dolphin nu era un pseudonim sonor pentru meseria lui de pianist, ci chiar numele care acum figura în paşaportul său. Mai înainte de a-l vedea, aproape că l-am recunoscut după modul său de a cânta la pian. O făcea de parcă ar fi pus cantitatea cea mai mică posibilă de efort în muzică, ca şi cum ceea ce cânta nici nu avea de-a face prea mult cu el.