A review by epictetsocrate
Romancierul naiv şi sentimental by Orhan Pamuk

3.0

Romanele sunt vieţi secunde. La fel ca visele despre care vorbeşte poetul francez Gérard de Nerval, ele dezvăluie culorile şi complexitatea vieţii noastre şi sunt pline de oameni, chipuri şi obiecte pe care avem senzaţia că le recunoaştem. Şi, la fel ca într-un vis, atunci când citim un roman, lucrurile extraordinare pe care le întâlnim acolo ne marchează uneori atât de puternic, încât uităm unde ne aflăm şi ne închipuim în mijlocul evenimentelor şi personajelor imaginare ce ne sunt prezentate. În astfel de momente credem că lumea ficţională în care am pătruns şi cu care ne delectăm este mai reală decât realitatea însăşi. Faptul că aceste vieţi secunde ni se pot părea mai reale decât realitatea înseamnă adesea că înlocuim romanul cu realitatea ori cel puţin că îl confundăm cu viaţa reală. Însă nu ne plângem niciodată de această iluzie, de această naïveté. Dimpotrivă, la fel ca în unele vise, ne dorim ca romanul pe care-l citim să continue, sperând că această viaţă secundă nu va înceta să trezească în noi o senzaţie puternică de realitate şi autenticitate. În ciuda a ceea ce cunoaştem despre ficţiune, suntem sâcâiţi şi enervaţi în cazul în care un roman nu reuşeşte să creeze iluzia că întruchipează realitatea.
Visăm presupunând că visele sunt reale; aceasta e însăşi definiţia visului. Tot astfel, citim un roman spunându-ne că este real – dar undeva în mintea noastră ştim foarte bine că presupoziţia noastră este falsă. Acest paradox îşi are sursa în natura romanului. Să începem prin a sublinia faptul că arta romanului se sprijină pe capacitatea noastră de a crede simultan în stări contradictorii.