Take a photo of a barcode or cover
A review by epictetsocrate
Insula rechinilor by Anthony Horowitz
3.0
Noaptea poposi degrabă în Insula Rechinilor. Soarele plană scurt deasupra orizontului şi apoi se cufundă în adâncuri. Imediat norii se rostogoliră pe cer – întâi roşii, apoi purpurii, argintii, verzi şi negri ca şi cum toate culorile pământului ar fi fost amestecate într-un imens ghiveci. O singură fregată plutea deasupra mangrovelor, confundându-se printre culorile de pe cer. Aerul era irespirabil. Stătea să plouă. Se anunţa o furtună.
Avionul cu un singur motor Cessna Skyhawk SP se roti de două ori în văzduh înainte de a survola pământul. Era acel tip de avion care cu greu ar fi putut fi observat zburând în această parte a lumii. De asta şi fusese ales. Dacă ar fi fost cineva destul de curios încât să verifice numărul de înregistrare imprimat sub aripă, ar fi aflat că acest avion aparţine unei companii fotografice din Jamaica. Acest lucru nu era adevărat. Nu exista nicio companie şi era deja prea întuneric pentru a face fotografii.
Erau trei bărbaţi în avion. Toţi aveau pielea închisă la culoare şi purtau jeanşi decoloraţi şi cămăşi largi, descheiate la gât. Pilotul era brunet, cu părul lung, ochi căprui pătrunzători, şi avea o cicatrice subţire de-a lungul obrazului. Îi cunoscuse pe cei doi pasageri de-abia în după-amiaza aceea. Se prezentaseră drept Carlo şi Marc, dar el se îndoia că acestea erau adevăratele lor nume. Ştia că aventura lor începuse cu mult timp în urmă, undeva în Europa de Est. Acest zbor scurt era ultima etapă. Ştia ce cărau ei. Deja ştia prea multe.
Pilotul trase cu ochiul la ecranul multifuncţional de pe pupitrul de comandă. Ecranul luminat al computerului îl avertiza cu privire la furtuna ce se apropia. Însă aceasta nu-l îngrijora. Norii joşi şi ploaia îl acopereau. Autorităţile erau mai puţin vigilente în timpul unei furtuni. Cu toate acestea, era neliniştit. Mai zburase în Cuba înainte, dar niciodată în acele locuri. Şi în acea seară aproape că prefera să fi mers oriunde în altă parte.
Cayo Esqueleto.
Era acolo, în faţa lui, întinzându-se pe treizeci şi opt de kilometri lungime şi nouă kilometri lăţime în zonele cele mai întinse. Marea din jur, de un albastru feeric, strălucitor până nu demult, se înnegrise deodată, ca şi cum cineva ar fi învârtit un întrerupător. Înspre vest putea întrezări clipind luminile din Puerto Madre, al doilea oraş ca mărime de pe insulă. Principalul aeroport era mai departe, înspre nord, în afara capitalei Santiago. Dar el nu se îndrepta într-acolo. Apăsă pe manetă şi avionul viră spre dreapta, rotindu-se deasupra pădurilor şi a mlaştinilor cu mangrove ce înconjurau vechiul aeroport abandonat de la marginea sudică a insulei.
Avionul Cessna fusese echipat cu radar cu senzor de căldură, la fel ca sateliţii americani de spionaj. Apăsă un buton şi privi ecranul. Câteva păsări apărură pe ecran ca mici puncte roşii. Erau mai multe puncte clipind în mlaştină. Probabil crocodili sau lamantini. Şi un singur punct la vreo douăzeci de metri de pista de aterizare. Se întoarse să-i vorbească bărbatului pe nume Carlo, dar nu mai era nevoie. Carlo era deja aplecat deasupra umărului lui, uitându-se pe ecran.
Avionul cu un singur motor Cessna Skyhawk SP se roti de două ori în văzduh înainte de a survola pământul. Era acel tip de avion care cu greu ar fi putut fi observat zburând în această parte a lumii. De asta şi fusese ales. Dacă ar fi fost cineva destul de curios încât să verifice numărul de înregistrare imprimat sub aripă, ar fi aflat că acest avion aparţine unei companii fotografice din Jamaica. Acest lucru nu era adevărat. Nu exista nicio companie şi era deja prea întuneric pentru a face fotografii.
Erau trei bărbaţi în avion. Toţi aveau pielea închisă la culoare şi purtau jeanşi decoloraţi şi cămăşi largi, descheiate la gât. Pilotul era brunet, cu părul lung, ochi căprui pătrunzători, şi avea o cicatrice subţire de-a lungul obrazului. Îi cunoscuse pe cei doi pasageri de-abia în după-amiaza aceea. Se prezentaseră drept Carlo şi Marc, dar el se îndoia că acestea erau adevăratele lor nume. Ştia că aventura lor începuse cu mult timp în urmă, undeva în Europa de Est. Acest zbor scurt era ultima etapă. Ştia ce cărau ei. Deja ştia prea multe.
Pilotul trase cu ochiul la ecranul multifuncţional de pe pupitrul de comandă. Ecranul luminat al computerului îl avertiza cu privire la furtuna ce se apropia. Însă aceasta nu-l îngrijora. Norii joşi şi ploaia îl acopereau. Autorităţile erau mai puţin vigilente în timpul unei furtuni. Cu toate acestea, era neliniştit. Mai zburase în Cuba înainte, dar niciodată în acele locuri. Şi în acea seară aproape că prefera să fi mers oriunde în altă parte.
Cayo Esqueleto.
Era acolo, în faţa lui, întinzându-se pe treizeci şi opt de kilometri lungime şi nouă kilometri lăţime în zonele cele mai întinse. Marea din jur, de un albastru feeric, strălucitor până nu demult, se înnegrise deodată, ca şi cum cineva ar fi învârtit un întrerupător. Înspre vest putea întrezări clipind luminile din Puerto Madre, al doilea oraş ca mărime de pe insulă. Principalul aeroport era mai departe, înspre nord, în afara capitalei Santiago. Dar el nu se îndrepta într-acolo. Apăsă pe manetă şi avionul viră spre dreapta, rotindu-se deasupra pădurilor şi a mlaştinilor cu mangrove ce înconjurau vechiul aeroport abandonat de la marginea sudică a insulei.
Avionul Cessna fusese echipat cu radar cu senzor de căldură, la fel ca sateliţii americani de spionaj. Apăsă un buton şi privi ecranul. Câteva păsări apărură pe ecran ca mici puncte roşii. Erau mai multe puncte clipind în mlaştină. Probabil crocodili sau lamantini. Şi un singur punct la vreo douăzeci de metri de pista de aterizare. Se întoarse să-i vorbească bărbatului pe nume Carlo, dar nu mai era nevoie. Carlo era deja aplecat deasupra umărului lui, uitându-se pe ecran.