Take a photo of a barcode or cover
noeminoeminoemi 's review for:
Nana
by Émile Zola
O minunată frescă a luxului și depravării Franței în timpul celui de-al doilea Imperiu, când căsătoriile se leagă în funcție de venit sau de dotă, iar curtezanele au superputeri: ele dictează cine cu cine se căsătorește sau dacă renumele unui aristocrat ajunge sau nu să fie pătat de un scandal, își comandă castele și mobilier de aur.
Am citit cartea ca pe o continuare a romanului „Gervaise”, unde de mică i se observau apucăturile imorale. Nana e fiica lui Gervaise și a lui Coupeau, din clasa de jos a societății, și ajunge repede dintr-o prostituată de trotuar o curtezană de lux, pentru dragostea căreia care se ruinează aristocrații. Totul se datorează senzualității și frumuseții sale, și nicidecum inteligenței sale, ea nepărând să aibă un plan de viitor și lăsându-se dusă de capricii. Astfel că, la un moment dat, drumul ei o ia pe traiectorie descendentă, când, îndrăgostită de Fontan, renunță la viața sa luxoasă pentru un trai alături de concubin; dar firea agresivă a acestuia o împinge iar spre trotuar pentru a-și câștiga traiul. Reîntoarsă la teatru, refuză să mai joace roluri de amantă și își ia ca model o fostă curtezană de lux care trăiește într-un castel și e respectată de enoriași. Cu toate astea, viața ei e din ce în ce mai luxoasă, cheltuiește din ce în ce mai mult, năruindu-și amanții și părăsindu-i când nu mai au bani. Firea ei e descrisă cel mai bine de Fouchery în articolul „Musca de aur”, unde o compară cu insecta care, fără rea intenție, îmbolnăvește straturile superioare ale societății cu tarele plevei, pentru că musca nu face diferență între clasele sociale. La fel și Nana, se culcă deopotrivă cu tineri de 18 ani (George) sau cu bătrâni (Couchard), cu bărbați frumoși sau urâți (Fontan), cu bogați sau săraci, cu depravați sau bigoți (Muffat), sau cu femei (Satin), și le afectează fiecăruia viața, subjugându-i până la anihilare, plicitisită și mereu în continuare de ceva nou. Numele ei apare în ziare, e pe buzele tuturor, femeile îi copiază ținutele, ajunge să fie primită și în cercurile înalte (la balul dat de Sabine Muffat) și, totuși, nu reușește să scape de renumele de curtezană.
Prin sfârșitul Nanei, doborâtă de varicelă, cu chipul desfigurat de boală și înconjurată de celelalte curtezane de lux, venite să o vadă mai mult din curiozitate, decât din compasiune, Emile Zola încheie într-o notă moralistă romanul. Ce se naște din purioul societății, tot acolo se întoarce.
M-a intrigat la început numărul destul de mare de personaje, fiindu-mi greu să le individualizez, precum și faptul că în prima parte a romanului Nana nu prea e prezentă, ci apare mai mult indirect, prin descrierile celorlalte personaje.
Am citit cartea ca pe o continuare a romanului „Gervaise”, unde de mică i se observau apucăturile imorale. Nana e fiica lui Gervaise și a lui Coupeau, din clasa de jos a societății, și ajunge repede dintr-o prostituată de trotuar o curtezană de lux, pentru dragostea căreia care se ruinează aristocrații. Totul se datorează senzualității și frumuseții sale, și nicidecum inteligenței sale, ea nepărând să aibă un plan de viitor și lăsându-se dusă de capricii. Astfel că, la un moment dat, drumul ei o ia pe traiectorie descendentă, când, îndrăgostită de Fontan, renunță la viața sa luxoasă pentru un trai alături de concubin; dar firea agresivă a acestuia o împinge iar spre trotuar pentru a-și câștiga traiul. Reîntoarsă la teatru, refuză să mai joace roluri de amantă și își ia ca model o fostă curtezană de lux care trăiește într-un castel și e respectată de enoriași. Cu toate astea, viața ei e din ce în ce mai luxoasă, cheltuiește din ce în ce mai mult, năruindu-și amanții și părăsindu-i când nu mai au bani. Firea ei e descrisă cel mai bine de Fouchery în articolul „Musca de aur”, unde o compară cu insecta care, fără rea intenție, îmbolnăvește straturile superioare ale societății cu tarele plevei, pentru că musca nu face diferență între clasele sociale. La fel și Nana, se culcă deopotrivă cu tineri de 18 ani (George) sau cu bătrâni (Couchard), cu bărbați frumoși sau urâți (Fontan), cu bogați sau săraci, cu depravați sau bigoți (Muffat), sau cu femei (Satin), și le afectează fiecăruia viața, subjugându-i până la anihilare, plicitisită și mereu în continuare de ceva nou. Numele ei apare în ziare, e pe buzele tuturor, femeile îi copiază ținutele, ajunge să fie primită și în cercurile înalte (la balul dat de Sabine Muffat) și, totuși, nu reușește să scape de renumele de curtezană.
Prin sfârșitul Nanei, doborâtă de varicelă, cu chipul desfigurat de boală și înconjurată de celelalte curtezane de lux, venite să o vadă mai mult din curiozitate, decât din compasiune, Emile Zola încheie într-o notă moralistă romanul. Ce se naște din purioul societății, tot acolo se întoarce.
M-a intrigat la început numărul destul de mare de personaje, fiindu-mi greu să le individualizez, precum și faptul că în prima parte a romanului Nana nu prea e prezentă, ci apare mai mult indirect, prin descrierile celorlalte personaje.