A review by epictetsocrate
Assassin's Creed: Frăția by Oliver Bowden

2.0

Evenimentele din ultimele cincisprezece minute extraordinare – ar fi putut să fie cincisprezece ore, ba chiar zile, într-atât de lungi păruseră – se învălmăşiră din nou prin mintea lui Ezio, pe când se împleticea, ameţit, afară din cripta de sub Capela Sixtină.
Îşi amintea, deşi ca prin vis, că în adâncurile criptei văzuse un sarcofag uriaş care părea din granit. Când s-a apropiat de el, obiectul a început să strălucească, dar cu o sclipire neameninţătoare.
I-a atins capacul, care s-a deschis de parcă ar fi fost uşor ca un fulg. Din lumina galbenă şi caldă ce strălucea dinăuntru s-a ridicat o siluetă ale cărei trăsături Ezio nu le putea distinge, deşi ştia că se uita la o femeie. O femeie neobişnuit de înaltă, care purta coif şi avea pe umărul drept o bufniţă maronie.
Lumina care o înconjura îl orbea.
— Te salut, Profetule, a rostit ea adresându-i-se cu numele acela care-i fusese atribuit în chip misterios. Te aştept de zece mii de anotimpuri.
Ezio nu a cutezat să ridice privirea.
— Arată-mi Mărul.
Bărbatul i l-a întins, supus.
— Ah…
Mâna femeii a mângâiat aerul de deasupra obiectului, dar fără să-l atingă. Mărul strălucea şi pulsa. Ochii ei l-au sfredelit pe Ezio.