Scan barcode
A review by epictetsocrate
Assassin's Creed: Revelații by Mihai-Dan Pavelescu, Oliver Bowden
3.0
Un vultur plutea sus de tot pe cerul senin şi geros.
Prăfuit şi obosit de drum, călătorul îşi desprinse privirea de la pasăre, după care trecu peste un zid scund şi grosolan şi rămase apoi nemişcat pentru o clipă, cercetând cu ochi atenţi scena dinaintea sa. Lanţul vălurat de creste muntoase încununate de zăpezi înconjura castelul, protejându-l, cocoţat pe propria-i culme înaltă, iar turnul cu dom al donjonului său oglindea cupola mai scundă a turnului închisorii din apropiere. Stânci asemenea unor gheare de fier se încleştau de temeliile zidurilor lui abrupte şi sure. Călătorul nostru îl văzuse şi altă dată -, cu o zi în urmă, îl întrezărise întâia oară, în amurg, de pe un promontoriu pe care-l escaladase la doi kilometri spre apus. Părea construit de puterile magice ale unui vrăjitor pe terenul acesta imposibil, totuna cu stâncile şi ţancurile cu care-şi unea forţele.
Ajunsese la ţinta sa… în cele din urmă. După douăsprezece luni obositoare de călătorie. Şi fusese cu adevărat o călătorie lungă, cu drumuri desfundate şi rafale biciuind nemilos.
Ghemuit, pentru orice eventualitate, şi rămânând nemişcat după ce-şi verificase instinctiv armele, călătorul continuă să privească atent. Orice semn de mişcare. Cât de mic.
Pe metereze nu era nici ţipenie. Fuioare de zăpadă se învârtejeau în vântul tăios. Dar nici urmă de oameni. Locul părea pustiu. Aşa cum se aşteptase din ceea ce citise despre el. Totuşi, viaţa îl învăţase că cel mai bine era să fie absolut sigur. Stătu neclintit.
Nu se auzea nici un sunet, doar vântul. Apoi… ceva. Un zornăit? În stânga lui, în faţă, câteva pietricele se rostogoliră pe o pantă stearpă, puţin înclinată. Bărbatul se încordă şi se ridică puţin, cu capul retras totuşi între umeri. Apoi săgeata îl izbi în umărul drept, pătrunzând prin pieptarul armurii de corp.
Prăfuit şi obosit de drum, călătorul îşi desprinse privirea de la pasăre, după care trecu peste un zid scund şi grosolan şi rămase apoi nemişcat pentru o clipă, cercetând cu ochi atenţi scena dinaintea sa. Lanţul vălurat de creste muntoase încununate de zăpezi înconjura castelul, protejându-l, cocoţat pe propria-i culme înaltă, iar turnul cu dom al donjonului său oglindea cupola mai scundă a turnului închisorii din apropiere. Stânci asemenea unor gheare de fier se încleştau de temeliile zidurilor lui abrupte şi sure. Călătorul nostru îl văzuse şi altă dată -, cu o zi în urmă, îl întrezărise întâia oară, în amurg, de pe un promontoriu pe care-l escaladase la doi kilometri spre apus. Părea construit de puterile magice ale unui vrăjitor pe terenul acesta imposibil, totuna cu stâncile şi ţancurile cu care-şi unea forţele.
Ajunsese la ţinta sa… în cele din urmă. După douăsprezece luni obositoare de călătorie. Şi fusese cu adevărat o călătorie lungă, cu drumuri desfundate şi rafale biciuind nemilos.
Ghemuit, pentru orice eventualitate, şi rămânând nemişcat după ce-şi verificase instinctiv armele, călătorul continuă să privească atent. Orice semn de mişcare. Cât de mic.
Pe metereze nu era nici ţipenie. Fuioare de zăpadă se învârtejeau în vântul tăios. Dar nici urmă de oameni. Locul părea pustiu. Aşa cum se aşteptase din ceea ce citise despre el. Totuşi, viaţa îl învăţase că cel mai bine era să fie absolut sigur. Stătu neclintit.
Nu se auzea nici un sunet, doar vântul. Apoi… ceva. Un zornăit? În stânga lui, în faţă, câteva pietricele se rostogoliră pe o pantă stearpă, puţin înclinată. Bărbatul se încordă şi se ridică puţin, cu capul retras totuşi între umeri. Apoi săgeata îl izbi în umărul drept, pătrunzând prin pieptarul armurii de corp.