A review by corvuscorax
Frații Karamazov by Fyodor Dostoevsky, Isabella Dumbravă, Ovidiu Constantinescu

5.0

E greu să descrii o carte care te-a făcut să regândești atât de multe lucruri. Îmi vin în minte mai degrabă punctele slabe, cum am putut prezice cu ușurință finalul (dar nu asta era însăși dorința lui Dostoievski?), cum unele acțiuni au părut aproape mecanice, deconectate de personajele care le înfăptuiau - vezi cum Alioșa se plimba dintr-o parte în alta, de la un frate la altul, fără să pară că el însuși și-ar dori să o facă - dar bineînțeles că astea nu sunt decât aspecte pe care ochiul meu critic vrea să le caute în orice lectură ca să o poată evalua „corect”. O carte pe care o simți cu toată inima ta depășește astfel de categorii.

Câteva bucăți m-au marcat în mod special - discuția doamnei Hohlakova cu starețul Zosima despre iubirea activă și iubirea contemplativă, Marele Inchizitor, discuția lui Dmitri cu Alioșa, în care afirmă că pentru unii oameni frumosul e însăși Sodoma și îl citează pe Schiller care spune că „Îngerii de cer au parte/Viermele de desfătări”, pledoaria lui Fetiukovici. Cel mai mult m-a marcat prima dintre ele, poate că pentru că e o distincție despre care aveam nevoie să îmi amintesc, pe care să o țin aproape de mine.