Take a photo of a barcode or cover
A review by epictetsocrate
The Friend by Joakim Zander
3.0
Unele lucruri se întâmplă prea repede. Jacob Seger aterizase confuz în Beirut. Dormise în avion, așa că pornește pe jumătate amețit în urma pasagerilor care se îndreptau spre punctul de control, spre polițiștii sau soldații aceia înarmați până-n dinți, care aveau să-l oprească pentru a-l întreba ce căuta în Beirut, cât avea de gând să stea pe aici și cum se făcea că nu avea statut de diplomat dacă venise să lucreze la Ambasada Suediei.
— Sunt stagiar, răspunde el. Sunt doar un simplu stagiar. Nu sunt diplomat. Nu încă, ar fi vrut el să adauge, încercând ușor-ușor să se dezmeticească. Nu sunt diplomat. Nu încă. Acesta e doar primul
pas. Pe lângă diploma în științe politice pe care urma să o obțină de la facultatea din Uppsala. Mai trebuia doar să treacă cu bine de examenul acela îngrozitor la statistică, să-și facă practica, după care să-și scrie dizertația. Și apoi avea să obțină un post adevărat în cadrul Ministerului Afacerilor Externe. Acela era țelul lui. La asta visase în toți cei patru ani pe care îi petrecuse în Uppsala, cumpărându-și revista The Economist, memorând toți șefii de stat ai unor țări uitate din Asia, exporturi suedeze și laureați ai Premiului Nobel, toate acestea ca să treacă examenul de admitere pentru Serviciul de Informații Externe. Un pașaport diplomatic albastru și o servietă din piele de vițel, acestea reprezintă țelul. Tot ce mai are de făcut este să se pună la punct cu franceza și cu araba. Simte un ușor fior familiar de neliniște odată ce ajunge la punctul de control și bărbatul în uniformă, cu o expresie obosită, indiferentă pe chip, îl analizează din cap până-n picioare. Limbile străine sunt punctul său slab și, din păcate, ele reprezintă cheia pentru o carieră în diplomație.
Tresare doar amintindu-și cum stătuse în sala de curs, încercând să memoreze vocabularul.
— Sunt stagiar, răspunde el. Sunt doar un simplu stagiar. Nu sunt diplomat. Nu încă, ar fi vrut el să adauge, încercând ușor-ușor să se dezmeticească. Nu sunt diplomat. Nu încă. Acesta e doar primul
pas. Pe lângă diploma în științe politice pe care urma să o obțină de la facultatea din Uppsala. Mai trebuia doar să treacă cu bine de examenul acela îngrozitor la statistică, să-și facă practica, după care să-și scrie dizertația. Și apoi avea să obțină un post adevărat în cadrul Ministerului Afacerilor Externe. Acela era țelul lui. La asta visase în toți cei patru ani pe care îi petrecuse în Uppsala, cumpărându-și revista The Economist, memorând toți șefii de stat ai unor țări uitate din Asia, exporturi suedeze și laureați ai Premiului Nobel, toate acestea ca să treacă examenul de admitere pentru Serviciul de Informații Externe. Un pașaport diplomatic albastru și o servietă din piele de vițel, acestea reprezintă țelul. Tot ce mai are de făcut este să se pună la punct cu franceza și cu araba. Simte un ușor fior familiar de neliniște odată ce ajunge la punctul de control și bărbatul în uniformă, cu o expresie obosită, indiferentă pe chip, îl analizează din cap până-n picioare. Limbile străine sunt punctul său slab și, din păcate, ele reprezintă cheia pentru o carieră în diplomație.
Tresare doar amintindu-și cum stătuse în sala de curs, încercând să memoreze vocabularul.