You need to sign in or sign up before continuing.

A review by esty_estera
Magnolia Parks by Jessa Hastings

5.0

„Magnolia Parks” – dramă pură. Savuros? Da. Incitant? Hell yes. Revoltător? Mmm, uneori voiam să arunc cartea, dar în cel mai bun mod posibil. Fascinant? Absolutely. Hilar? Daaa, mai ales în momentele alea când ești în tramvai, încerci să fii serios, dar apoi zice Bridget ceva și aproape pufnești în râs.

Am adorat aceste drame ale copiilor de "bogătași" din Londra, cu locațiile lor exclusiviste și scandalurile savuroase. And seriously, we’re talking London here – it couldn’t be anything less than perfect.

Finalul? Aș fi vrut altul, dar știu că nu era momentul. Nu pentru ei. Personajele mai au de crescut, de suferit, de făcut alegeri questionable până să ajungă să se vindece pe ei și relația lor. Și asta e ok. Pentru un prim volum, e exact ce trebuie — un start în forță, care te ține non-stop prins în poveste, încercând să descifrezi ce, doamne, e în capul lui BJ și Magnolia.

Am devorat cartea asta. Și când zic "devorat", mă refer la "m-am forțat să iau pauze ca să nu se termine prea repede". That good.

Și, evident, nu pot încheia without some of my favorite quotes:

Așadar, ce contează dacă-l iubesc? – și nu e cazul, dar dacă l-aș iubi, oricum n-ar conta, nici măcar acum.
Întrucât să-l iubesc pe el ar fi ca și cum i-aș înmâna cheile inimii mele unui valet fardat ca un șofer. O să derapeze și o să mă arunce în gol de pe o stâncă.

Am o senzație aparte, cum că am iubit prea mulți băieți și poate că am făcut prea mulți băieți să mă iubească.

Spoiler
Câte tipuri de iubiri există? mă întreb eu din nou. Unele iubiri, ca a noastră, sunt ca niște bile pentru demolări aflate în case cu pereți de sticlă. Iar bilele pentru demolări n-au ce să caute în casele cu pereți de sticlă, așa cum eu n-aveam de ce să-l iubesc pe Christian așa cum am făcut-o.
Doar că, uneori, unele iubiri te țin la suprafață când te îneci. Unele iubiri te fac să aburești geamurile unei cabine telefonice într-o după-amiază ploioasă din Londra și să te simți mai puțin singură decât înainte ca buzele să vi se atingă.
Christian lasă în urmă ce a fost între noi, așa cum și trebuie să facă. Așa cum ar fi trebuit s-o fac și eu de mult.
Dar o să-mi fie dor de el în zilele ploioase.

S-a uitat la mine, zâmbitoare și încruntată deopotrivă. Cred că e important să menționez din capul locului că am fi putut să ne oprim. De mai multe ori. În orice interacțiune sexuală, există mai multe puncte organice de repaus – când ne tragem sufletul, când ne dăm hainele jos, când facem o pauză de la sărutat sau când schimbăm pozițiile – în care am fi putut să ne oprim.
Noi n-am făcut asta.
Apoi am tras-o peste mine și am făcut sex în cada mea.
Și mi-e greață să o spun, dar a fost bine. Chiar grozav. Știu că nimeni nu vrea să audă asta. Toată lumea ar vrea să fi fost oribil, cea mai groaznică experiență din viața mea. Să nu fi simțit nimic, să fi urât momentul, să nu fi avut orgasm, să mă fi gândit la Parks tot timpul.
Însă nimic din toate astea nu e adevărat.
Mi-am dorit să se întâmple.
Și singura dată când m-am gândit la Magnolia a fost când creierul meu mi-a spus c-ar trebui să mă gândesc la ea.