A review by epictetsocrate
Conversație la Catedrala by Mario Vargas Llosa

4.0

DIN pragul „Cronicii”, Santiago priveşte bulevardul Tacna fără pic de afecţiune: automobile, clădiri inegale şi decolorate, schelete de anunţuri luminoase pâlpâind în ceaţă, amiaza cenuşie. Când se-alesese praful de Peru? Un stol de băieţandri se strecoară printre maşinile oprite la semaforul de pe Wilson, trâmbiţând titlurile ziarelor de după-amiază, şi el o ia, încet, spre Colmena. Cu mâinile-n buzunare, cu capu-n jos, se îndreaptă, flancat de mulţimea trecătorilor, spre Piaţa San Martín. El era ca Perul, el, Zavalita, se-alesese praful şi de el cândva, într-un moment anume. Gândeşte: când? În faţa Hotelului Crillon, un câine vine să-i lingă picioarele: şi dacă eşti vreo potaie turbată? ia marş de-aici. Perul la pământ, Carlitos la pământ, toţi dărâmaţi. Gândeşte: nimic de făcut. Vede o coadă lungă la staţia de autobuze spre Miraflores, traversează piaţa şi dă de Norwin, hei frăţioare!, la o masă a Barului Zela, stai jos Zavalita, ţinând în mână un pahar cu cocteil chilcano şi întinzându-şi picioarele spre lustragiu, fă-te’ncoa să cinstim ceva. Nu pare beat încă, Santiago se-aşează şi face semn lustragiului să se-ocupe şi de pantofii lui. Da, acuşica şefu’, gata şefu’, îi facem oglindă şefu’.