Scan barcode
A review by epictetsocrate
Marea şansă by Olivia Manning
3.0
Undeva, în apropiere de Veneţia, Guy intră în vorbă cu un bărbat greoi, mai în vârstă, un refugiat german în drum spre Trieste. Răspundea precipitat la întrebările lui Guy şi nici nu păru să observe oprirea trenului. In haosul acestui nou război se opreau la aproape fiecare douăzeci de minute. Harriet privea pe fereastră şi, în lumina difuză a înserării, începu să cerceteze traversele înnegrite care susţineau şinele. O pereche păşea orbecăind, cu efort, printre ele, întinzând când un picior, când un cot în raza de lumină venită de la ferestrele vagoanelor. Pe sub traverse se vedea apa licărind, reflectând globurile fosforescente ce luminau calea ferată.
Când trenul intră din nou în noapte, lăsând în urmă perechea de îndrăgostiţi şi reflexele apei, Harriet se gândi: „Acum, orice se poate întâmpla”.
Guy continua să discute concentrat cu refugiatul de la capătul celălalt al compartimentului, părând să nu mai vadă nimic în jur. II asculta, desigur, cu multă înţelegere şi asta-l făcuse pe german să se ridice pe jumătate în scaunul săU. Îşi întinse mâinile înainte, una lângă alta, cu palmele căuş ridicate în sus şi le agita, din când în când, pentru a-şi sublinia ideile. Guy, atent şi îngrijorat, se implica tot mai mult, încuviinţând din cap, vrând să sugereze că exact asta se aşteptase să audă.
Ce spune? întrebă Harriet, care nu ştia germana.
Guy îi prinse mâna, apăsându-i-o uşor. Trebuia să tacă. Toată atenţia lui părea îndreptată, cu o undă de simpatie chiar, asupra fugarului. Acesta privea însă, din când în când, şi spre ceilalţi pasageri, cu un fel de tupeu agresiv, de parcă ar fi spus: „Şi ce dacă vorbesc? Sunt un om liber!”
Când trenul intră din nou în noapte, lăsând în urmă perechea de îndrăgostiţi şi reflexele apei, Harriet se gândi: „Acum, orice se poate întâmpla”.
Guy continua să discute concentrat cu refugiatul de la capătul celălalt al compartimentului, părând să nu mai vadă nimic în jur. II asculta, desigur, cu multă înţelegere şi asta-l făcuse pe german să se ridice pe jumătate în scaunul săU. Îşi întinse mâinile înainte, una lângă alta, cu palmele căuş ridicate în sus şi le agita, din când în când, pentru a-şi sublinia ideile. Guy, atent şi îngrijorat, se implica tot mai mult, încuviinţând din cap, vrând să sugereze că exact asta se aşteptase să audă.
Ce spune? întrebă Harriet, care nu ştia germana.
Guy îi prinse mâna, apăsându-i-o uşor. Trebuia să tacă. Toată atenţia lui părea îndreptată, cu o undă de simpatie chiar, asupra fugarului. Acesta privea însă, din când în când, şi spre ceilalţi pasageri, cu un fel de tupeu agresiv, de parcă ar fi spus: „Şi ce dacă vorbesc? Sunt un om liber!”