Scan barcode
A review by frostblade
The House of Sleep by Jonathan Coe
4.0
[Review in romanian]
Romanul The House of Sleep surprinde povestile a patru personaje centrale si doar cateva secundare si totusi ramanem cu impresia unui amalgam de vieti si de trairi interioare, in parte datorita celor doua fluxuri temporale pe care se bazeaza autorul. Din punct de vedere structural, Coe face o treaba grozava, plasand capitolele cu numar impar in anii ’83-’84, cand personajele isi traiesc ultimii ani de studentie, iar pe cele cu numar par cu 12 ani mai tarziu, cand aceste personaje reiau in mod curios si atipic vechile legaturi. Asadar capitolele fluctueaza de la un personaj la altul intr-un trecut si un prezent/viitor care ni se dezvaluie treptat.
Firul narativ tinde sa se complice pe sine insusi, raporturile trecut-prezent parand in unele momente artificiale, insa personajele sunt cat se poate de interesante, desi ridicole, si evident, toate legate cumva de problema somnului. Doctorul Dudden trece de la studentul pasionat la personajul obsedat de somn, pe care il vede ca pe o boala; Sarah Tudor – studenta care sufera de narcolepsie si care trece dintr-o relatie dificila catre una cu o alta femeie; Robert – infatuat de tanara Sarah pana la punctul in care ar face absolut orice de dragul ei; si Terry Worth, pasionatul de arta filmului, care devine insomniac cronic si ghinionist de elita.
Cu totii sufera insa de mai multe probleme decat ne dam seama in prima faza, devenind posibil personajele tragice ale unei farse.
Trebuie sa mentionam totusi alaturi de motivul somnului pe cel al nisipului – efemer si miscator. Robert construieste la un moment dat un castel de nisip, ceea ce o determina pe Sarah sa-i dea porecla Omul-nisipurilor: Sandman – cel care picura copiilor nisip in ochi seara, atunci cand sunt somnorosi; in acelasi timp – Sandman, schimbator si efemer intre trecut si prezent.
Romanul The House of Sleep surprinde povestile a patru personaje centrale si doar cateva secundare si totusi ramanem cu impresia unui amalgam de vieti si de trairi interioare, in parte datorita celor doua fluxuri temporale pe care se bazeaza autorul. Din punct de vedere structural, Coe face o treaba grozava, plasand capitolele cu numar impar in anii ’83-’84, cand personajele isi traiesc ultimii ani de studentie, iar pe cele cu numar par cu 12 ani mai tarziu, cand aceste personaje reiau in mod curios si atipic vechile legaturi. Asadar capitolele fluctueaza de la un personaj la altul intr-un trecut si un prezent/viitor care ni se dezvaluie treptat.
Firul narativ tinde sa se complice pe sine insusi, raporturile trecut-prezent parand in unele momente artificiale, insa personajele sunt cat se poate de interesante, desi ridicole, si evident, toate legate cumva de problema somnului. Doctorul Dudden trece de la studentul pasionat la personajul obsedat de somn, pe care il vede ca pe o boala; Sarah Tudor – studenta care sufera de narcolepsie si care trece dintr-o relatie dificila catre una cu o alta femeie; Robert – infatuat de tanara Sarah pana la punctul in care ar face absolut orice de dragul ei; si Terry Worth, pasionatul de arta filmului, care devine insomniac cronic si ghinionist de elita.
Cu totii sufera insa de mai multe probleme decat ne dam seama in prima faza, devenind posibil personajele tragice ale unei farse.
Trebuie sa mentionam totusi alaturi de motivul somnului pe cel al nisipului – efemer si miscator. Robert construieste la un moment dat un castel de nisip, ceea ce o determina pe Sarah sa-i dea porecla Omul-nisipurilor: Sandman – cel care picura copiilor nisip in ochi seara, atunci cand sunt somnorosi; in acelasi timp – Sandman, schimbator si efemer intre trecut si prezent.