Scan barcode
A review by _dunno_
Ducks, Newburyport by Lucy Ellmann
5.0
Man Booker or no Man Booker, this is, hands down, the best book I've read this year.
***
Dragă Lucy Ellmann,
faptul că ai scris un roman care e pe lista lungă la Man Booker Prize anul ăsta și nu că neapărat îmi doresc să cîștige, pentru că niciodată nu am mînă bună la chestii din astea, dar mi-ar plăcea să apuce măcar lista scurtă și să-l citească cît mai multă lume, faptul că „the fact that” e un fel de „so it goes” și apare în cartea ta de 19.233 de ori, am numărat, faptul că ai scris o carte de 1.020 de pagini, care pare groasă doar în aparență, dar odată ce intri în atmosferă și în mintea gospodinei americane care gîndește tot ce-ai pus tu pe hîrtie e clar că nu putea fi decît o carte FIX ATÎT de groasă, faptul că totuși se citește foarte ușor, în ciuda grosimii ei, faptul că prin rime și aliterații i-ai imprimat ritm și muzicalitate speciale, faptul că pentru că te folosești de fluxul conștiinței și tot romanul e o singură frază, cap-coadă, i-ai pus în încurcătură pe critici, care te compară ba cu Proust, ba cu Joyce, ba cu Woolf, faptul că editura care te publică pe tine de obicei, Bloomsbury, a refuzat să-ți publice acest roman, dar a apărut, iată, la o editură mică și independentă, Galley Beggar, care dovedește încă o dată că are gusturi excelente, faptul că pot, sîmbătă seara, din două clickuri, să cumpăr o carte și să încep să o citesc imediat, faptul că e OK să scadă vînzările de ebookuri dar sper ca ele să nu dispară niciodată, sau, în fine, nu foarte curînd, faptul că în cartea asta a ta atingi TOATE subiectele la care ne putem gîndi, violențele cu arme de foc, precaritatea financiară, sisteme de sănătate, părințenie, ecologie, politică etc., toate lucruri extrem de contemporane, necesare și serioase, dar în ciuda acestui fapt e totuși o carte plină de umor, faptul că eroina ta e o gospodină din Ohio, cu 4 copii, un soț, două pisici și temporar un cîine, care face toată ziua prăjituri pe care le vinde apoi cafenelelor din zonă, gospodina, nu cîinele, faptul că menționezi tarte tatin, plăcinte de tot felul sau rulouri cu scorțișoară de 879 de ori (astea nu le-am numărat, poate exagerez, dar nu cu mult), faptul că din cauza ta sau datorită ție am făcut săptămîna trecută pancakes, banana bread și brownies, faptul că monologul eroinei tale nenumite poate că aduce pe undeva cu cel al lui Molly, unde mai pui că are un soț pe care-l cheamă Leo, dar nu e nici pe departe la fel de superficială și arogantă ca ea, faptul că mintea ta e o enciclopedie a cinematografiei americane, faptul că acum va trebui să o citesc pe Laura Ingalls Wilder, sau cel puțin așa mi-am propus, faptul că nu am citit nici un roman de Anne Tyler, faptul că îi menționezi pe Arvo Pärt și Messiaen de multe ori, și mă întreb dacă îți plac ție foarte mult, oricum mi-am dat seama că mie îmi trebuie o anumită stare de spirit ca să îl ascult pe Messiaen și mă întreb dacă așa era și Leo, sau putea să asculte oricînd, faptul că povestea leoaicei care se întrepătrunde cu povestea eroinei tale mi-a mers la suflet, dar nu chiar din prima, ci așa, gradual, și e o metaforă senzațională pentru maternitate, faptul că în română mountain lion nu e totuși leu, ci pumă, dar în mintea mea va rămîine o leoaică, faptul că, mă rog, tot ce ți-am scris eu mai sus ai mai auzit și-o să mai auzi cu siguranță și de-acum încolo, dar faptul că Ducks, Newburyport nu e doar cartea mea preferată din 2019, ci poate—și mă hazardez un pic aici—cea mai bună carte a deceniului, merită consemnat.
***
Dragă Lucy Ellmann,
faptul că ai scris un roman care e pe lista lungă la Man Booker Prize anul ăsta și nu că neapărat îmi doresc să cîștige, pentru că niciodată nu am mînă bună la chestii din astea, dar mi-ar plăcea să apuce măcar lista scurtă și să-l citească cît mai multă lume, faptul că „the fact that” e un fel de „so it goes” și apare în cartea ta de 19.233 de ori, am numărat, faptul că ai scris o carte de 1.020 de pagini, care pare groasă doar în aparență, dar odată ce intri în atmosferă și în mintea gospodinei americane care gîndește tot ce-ai pus tu pe hîrtie e clar că nu putea fi decît o carte FIX ATÎT de groasă, faptul că totuși se citește foarte ușor, în ciuda grosimii ei, faptul că prin rime și aliterații i-ai imprimat ritm și muzicalitate speciale, faptul că pentru că te folosești de fluxul conștiinței și tot romanul e o singură frază, cap-coadă, i-ai pus în încurcătură pe critici, care te compară ba cu Proust, ba cu Joyce, ba cu Woolf, faptul că editura care te publică pe tine de obicei, Bloomsbury, a refuzat să-ți publice acest roman, dar a apărut, iată, la o editură mică și independentă, Galley Beggar, care dovedește încă o dată că are gusturi excelente, faptul că pot, sîmbătă seara, din două clickuri, să cumpăr o carte și să încep să o citesc imediat, faptul că e OK să scadă vînzările de ebookuri dar sper ca ele să nu dispară niciodată, sau, în fine, nu foarte curînd, faptul că în cartea asta a ta atingi TOATE subiectele la care ne putem gîndi, violențele cu arme de foc, precaritatea financiară, sisteme de sănătate, părințenie, ecologie, politică etc., toate lucruri extrem de contemporane, necesare și serioase, dar în ciuda acestui fapt e totuși o carte plină de umor, faptul că eroina ta e o gospodină din Ohio, cu 4 copii, un soț, două pisici și temporar un cîine, care face toată ziua prăjituri pe care le vinde apoi cafenelelor din zonă, gospodina, nu cîinele, faptul că menționezi tarte tatin, plăcinte de tot felul sau rulouri cu scorțișoară de 879 de ori (astea nu le-am numărat, poate exagerez, dar nu cu mult), faptul că din cauza ta sau datorită ție am făcut săptămîna trecută pancakes, banana bread și brownies, faptul că monologul eroinei tale nenumite poate că aduce pe undeva cu cel al lui Molly, unde mai pui că are un soț pe care-l cheamă Leo, dar nu e nici pe departe la fel de superficială și arogantă ca ea, faptul că mintea ta e o enciclopedie a cinematografiei americane, faptul că acum va trebui să o citesc pe Laura Ingalls Wilder, sau cel puțin așa mi-am propus, faptul că nu am citit nici un roman de Anne Tyler, faptul că îi menționezi pe Arvo Pärt și Messiaen de multe ori, și mă întreb dacă îți plac ție foarte mult, oricum mi-am dat seama că mie îmi trebuie o anumită stare de spirit ca să îl ascult pe Messiaen și mă întreb dacă așa era și Leo, sau putea să asculte oricînd, faptul că povestea leoaicei care se întrepătrunde cu povestea eroinei tale mi-a mers la suflet, dar nu chiar din prima, ci așa, gradual, și e o metaforă senzațională pentru maternitate, faptul că în română mountain lion nu e totuși leu, ci pumă, dar în mintea mea va rămîine o leoaică, faptul că, mă rog, tot ce ți-am scris eu mai sus ai mai auzit și-o să mai auzi cu siguranță și de-acum încolo, dar faptul că Ducks, Newburyport nu e doar cartea mea preferată din 2019, ci poate—și mă hazardez un pic aici—cea mai bună carte a deceniului, merită consemnat.