Scan barcode
A review by epictetsocrate
Spring Tide by Rolf Börjlind, Cilla Börjlind
3.0
Deocamdată marea era la reflux.
Luna plină făcuse marea şovăitoare să se retragă cu multe ore în urmă, expunând o fâşie lată de nisip umed. Crabi mici şi lucioşi mişunau pe nisip, sclipind în lumina albastră ca oţelul. Melcii turtiţi se agăţau cu deosebită forţă de stânci, aşteptând răbdători. Toate vieţuitoarele de pe ţărm ştiau că fluxul avea să le acopere din nou.
Trei siluete de pe plajă ştiau şi ele asta. Ştiau chiar cu exactitate când avea să se întâmple – peste un sfert de oră. Atunci primele valuri blânde aveau să se rostogolească şi să umezească zonele care se uscaseră, iar curând presiunea huruitului întunecat din larg avea să împingă val după val, până când inundaţia produsă de maree atingea punctul maxim.
O maree înaltă. Adică plaja urma să fie acoperită de apă adâncă de cincizeci de centimetri.
Dar încă mai aveau puţin timp. Groapa pe care o săpau era aproape gata. Mergea drept în pământ, preţ de aproape o sută cincizeci de centimetri, cu un diametru de vreo şaizeci. Un trup încăpea acolo perfect. Numai capul avea să iasă la suprafaţă.
Capul celei de-a patra siluete.
Capul unei femei care stătea la o oarecare distanţă, destul de liniştită, cu mâinile legate.
Părul ei lung şi închis la culoare flutura delicat în adierea intermitentă, trupul gol strălucea, chipul îi era estompat în lipsa machiajului. Ochii dezvăluiau o absenţă stranie. Se uita la cei ce săpau mai încolo pe ţărm. Bărbatul cu cazmaua trase lama curbată din groapă, răsturnă ultima grămăjoară de nisip peste mormanul de lângă el şi se întoarse.
Terminase.
Luna plină făcuse marea şovăitoare să se retragă cu multe ore în urmă, expunând o fâşie lată de nisip umed. Crabi mici şi lucioşi mişunau pe nisip, sclipind în lumina albastră ca oţelul. Melcii turtiţi se agăţau cu deosebită forţă de stânci, aşteptând răbdători. Toate vieţuitoarele de pe ţărm ştiau că fluxul avea să le acopere din nou.
Trei siluete de pe plajă ştiau şi ele asta. Ştiau chiar cu exactitate când avea să se întâmple – peste un sfert de oră. Atunci primele valuri blânde aveau să se rostogolească şi să umezească zonele care se uscaseră, iar curând presiunea huruitului întunecat din larg avea să împingă val după val, până când inundaţia produsă de maree atingea punctul maxim.
O maree înaltă. Adică plaja urma să fie acoperită de apă adâncă de cincizeci de centimetri.
Dar încă mai aveau puţin timp. Groapa pe care o săpau era aproape gata. Mergea drept în pământ, preţ de aproape o sută cincizeci de centimetri, cu un diametru de vreo şaizeci. Un trup încăpea acolo perfect. Numai capul avea să iasă la suprafaţă.
Capul celei de-a patra siluete.
Capul unei femei care stătea la o oarecare distanţă, destul de liniştită, cu mâinile legate.
Părul ei lung şi închis la culoare flutura delicat în adierea intermitentă, trupul gol strălucea, chipul îi era estompat în lipsa machiajului. Ochii dezvăluiau o absenţă stranie. Se uita la cei ce săpau mai încolo pe ţărm. Bărbatul cu cazmaua trase lama curbată din groapă, răsturnă ultima grămăjoară de nisip peste mormanul de lângă el şi se întoarse.
Terminase.