esty_estera 's review for:

Toți cei din acest tren sunt suspecți by Benjamin Stevenson

5.0

---

Romanele din aceeași serie nu sunt mereu dezamăgitoare, să știi. Uneori, o a doua încercare este exact lucrul de care ai nevoie. Posibilitatea de a repara greșelile pe care le-ai făcut prima dată.

Am vrut să încep cu acest citat, aparținând chiar lui Ernest Cunningham, pentru că explică perfect experiența mea cu cărțile lui Benjamin Stevenson.
Dacă primului volum, "Toți cei din familia mea au ucis pe cineva", i-am acordat doar 2✦, cel de-al doilea volum al autorului merită cu vârf și îndesat cele 5✦ pe care i le-am oferit.

Ar trebui să precizez de la început că eu consider această carte ca fiind un cozy-mystery-crime perfect realizat. Nu cred că e un thriller în adevăratul sens al cuvântului, deși avem parte de destule cadavre. Totuși, nu este o carte în care să fi simțit acea atmosferă apăsătoare de suspans specifică unui thriller, ci mai degrabă o curiozitate constantă și amuzament, mai ales datorită unor pasaje precum:

— Ce mama dracului faceți cu toții aici? ne-a întrebat Aaron din prag.
Jasper și Harriet se ițeau în spatele lui: ei trebuie să-l fi adus.
— Investigăm, am spus eu.
— Ne gândim, a spus Lisa.
— Citim, a spus Wolfgang.
— Afară. Afară. Ieșiți afară!

Pentru mine, această carte a fost perfectă: exact cât trebuia de lungă, fără pasaje inutile. Stilul autorului s-a îmbunătățit, păstrându-și însă farmecul inițial. Povestea este relatată din nou la persoana întâi, dar acum are și mai multe subtilități, glume și ironii, ceea ce o face cu atât mai savuroasă.

Mi-au plăcut foarte mult atât finalul, cât și faptul că nu ni se oferă doar un singur criminal și o rezolvare simplă, ci povestea este atent construită și suficient de complexă încât să avem mai multe mistere ce trebuie elucidate. Am ghicit și eu, pe alocuri, anumite lucruri, am intuit criminalul înainte să fie dezvăluit și, per total, am avut parte de cea mai plăcută și rapidă lectură de „thriller” din ultima vreme.

La final, vreau doar să mai împărtășesc un ultim citat superb, care, cred eu, este cea mai frumoasă apreciere ce ne poate fi adusă nouă, cititorilor:

Dar moștenirea nu-i o ștampilă făcută cu cerneală de oameni. Nu e vorba să-ți lași tu amprentele, ci este despre amprentele lăsate pe tine. În cazul cărților, moștenirea nu este creată scriind-o, ci este creată de oamenii care iau în mână cartea, care îți extind, îmbogățesc și luminează vorbele cu felul în care le reinterpretează, și le amintesc și le retrăiesc.