You need to sign in or sign up before continuing.
Take a photo of a barcode or cover
adrian2490 's review for:
Lady Sings the Blues
by William Dufty, Billie Holiday
Lady sings the blues - Billie Holiday si William Dufty.
Am fost pregatit pentru cartea asta deoarece am vazut filmele biografice ale altora din domeniu. Filme ca Ray sau Get On Up. Totusi intotdeauna, cunoscand-o doar din cantecele ei, mi s-a parut ca fost stilata, intotdeauna manierata, tot timpul la locul ei. Ce ma bucur ca nu a fost asa!
Viata Eleanorei, caci asta era numele ei de botez, nu a fost usoara.
”Mai intai trebuie sa ai in viata un pic de mancare si un pic de dragoste si abia apoi sa ti se ceara sa asculti cuminte predicile cuiva despre cum trebuie sa te porti”
A cunoscut iubirea si bunatatea doar in portii mici. A avut parte de abuzuri de tot felul. Abuzuri din partea familiei, abuzuri din partea barbatilor, abuzuri din partea albilor. Ba era prea alba ca sa cante intr-o formatie de negri (si a trebuit sa se dea cu ceva crema pe fata), ba nu era indeajuns de alba ca sa intre pe usa din fata sau sa manance intr-un restaurant. Nici macar sa stea pe scena pe durata intregului concert. A fost inchisa peste tot, in internate, in inchisori si in centre de reabilitare. Doar muzica, formatia sa, inca o mana de oameni si fanii i-au mai redat libertatea.
”Visul meu dintotdeauna a fost sa am o casa mare undeva, la tara, unde sa pot sa am grija de caini vagabonzi si de copiii orfani, care n-au cerut sa vina pe lumea asta, copii care n-au pretins ei sa fie negri sau albastri sau verzi sau cine stie ce amestec de culori.
De un singur lucru as vrea sa fiu sigura - ca nu i-a vrut absolut nimeni. Abia atunci i-as lua eu, ar fi copii din flori, fara mama si fara tata.”
Voia sa le arate iubirea, asa cum ei nu i s-a putut arata. Sa-i invete cum e viata dinainte de a fi in mijlocul ei. Sa-i invete sa se accepte cum sunt si unde sunt.
A mai avut un vis, si ea, unul in care ar fi putut canta oricand si oricum si orice, intr-un locusor doar al ei. Si sunt sigur ca ar fi reusit.
Dar desi a luptat impotriva tuturor demonilor si i-a invins, a existat unul care se intorcea mereu, unul care a ramas adanc ancorat de sufletul ei, unul despre care atragea atentia constant - Abuzul de droguri.
”Cand eu aveam douazeci si cinci de ani, mama avea treizeci si opt. Niciodata nu a vrut sa-si aprinda mai mult de patru lumanari pe tort. Aveam doar treizeci si opt de ani cand a murit. Eu o sa fac la fel. O sa ma opresc la treizeci si opt, cel mult patruzeci”
N-au fost treizeci si opt, si nici patruzeci. In 17 iulie 1959, la patruzeci si patru de ani, Billie s-a oprit. Pe un pat de spital, in urma unui stop cardio-respirator, cauzat la randul lui de ciroza.
Am fost pregatit pentru cartea asta deoarece am vazut filmele biografice ale altora din domeniu. Filme ca Ray sau Get On Up. Totusi intotdeauna, cunoscand-o doar din cantecele ei, mi s-a parut ca fost stilata, intotdeauna manierata, tot timpul la locul ei. Ce ma bucur ca nu a fost asa!
Viata Eleanorei, caci asta era numele ei de botez, nu a fost usoara.
”Mai intai trebuie sa ai in viata un pic de mancare si un pic de dragoste si abia apoi sa ti se ceara sa asculti cuminte predicile cuiva despre cum trebuie sa te porti”
A cunoscut iubirea si bunatatea doar in portii mici. A avut parte de abuzuri de tot felul. Abuzuri din partea familiei, abuzuri din partea barbatilor, abuzuri din partea albilor. Ba era prea alba ca sa cante intr-o formatie de negri (si a trebuit sa se dea cu ceva crema pe fata), ba nu era indeajuns de alba ca sa intre pe usa din fata sau sa manance intr-un restaurant. Nici macar sa stea pe scena pe durata intregului concert. A fost inchisa peste tot, in internate, in inchisori si in centre de reabilitare. Doar muzica, formatia sa, inca o mana de oameni si fanii i-au mai redat libertatea.
”Visul meu dintotdeauna a fost sa am o casa mare undeva, la tara, unde sa pot sa am grija de caini vagabonzi si de copiii orfani, care n-au cerut sa vina pe lumea asta, copii care n-au pretins ei sa fie negri sau albastri sau verzi sau cine stie ce amestec de culori.
De un singur lucru as vrea sa fiu sigura - ca nu i-a vrut absolut nimeni. Abia atunci i-as lua eu, ar fi copii din flori, fara mama si fara tata.”
Voia sa le arate iubirea, asa cum ei nu i s-a putut arata. Sa-i invete cum e viata dinainte de a fi in mijlocul ei. Sa-i invete sa se accepte cum sunt si unde sunt.
A mai avut un vis, si ea, unul in care ar fi putut canta oricand si oricum si orice, intr-un locusor doar al ei. Si sunt sigur ca ar fi reusit.
Dar desi a luptat impotriva tuturor demonilor si i-a invins, a existat unul care se intorcea mereu, unul care a ramas adanc ancorat de sufletul ei, unul despre care atragea atentia constant - Abuzul de droguri.
”Cand eu aveam douazeci si cinci de ani, mama avea treizeci si opt. Niciodata nu a vrut sa-si aprinda mai mult de patru lumanari pe tort. Aveam doar treizeci si opt de ani cand a murit. Eu o sa fac la fel. O sa ma opresc la treizeci si opt, cel mult patruzeci”
N-au fost treizeci si opt, si nici patruzeci. In 17 iulie 1959, la patruzeci si patru de ani, Billie s-a oprit. Pe un pat de spital, in urma unui stop cardio-respirator, cauzat la randul lui de ciroza.