Take a photo of a barcode or cover
constantlorelai 's review for:
Învierea
by Leo Tolstoy
Nu prea am cuvinte să descriu experiența asta. A fost o carte completă, probabil una dintre cele mai pline de virtute și de demnitate lecturi de care am avut parte, fără să-și piardă din profunzime și fără vreo umbră fadă de naivitate pe parcursul său.
Caldă, introspectivă și tragică, înțeleg perfect cum Învierea aglomerează în conținutul ei poate cel mai autentic seva filosofică a lui Tolstoi și candoarea umană cu care privește viața simplă, morală și demnă, în contrapunct cu decăderea sufletească dată de corupție de îndepărtarea de valorile primordiale ale binelui.
Dincolo de reverența pe care o poți avea pentru intenția romanului în sine, rămâne stilul și construcția personajelor, care, bineînțeles, sunt vase care transportă în preaplin principiile lui Tolstoi - uneori poate incredibile din multe puncte de vedere, prin desăvârșirea cu care reușesc să se reclădească interior pe parcursul romanului, de la Nehliudov la Katiușa. Dar asta nu-i face mai puțin credibili ca arhetip în sine, nu iau nimic din cleiul puternic care ține totul laolaltă în carte. Iar finalul te lasă cu o neașteptată stare de pace și tihnă la care nu ai fi putut spera după ce ai petecut 470 de pagini pierzându-ți încrederea în fibra umană pe de-a-ntregul. Sunt pe deplin recunoscătoare că mi s-a recomandat acest roman și-l recomand la rândul meu.
Caldă, introspectivă și tragică, înțeleg perfect cum Învierea aglomerează în conținutul ei poate cel mai autentic seva filosofică a lui Tolstoi și candoarea umană cu care privește viața simplă, morală și demnă, în contrapunct cu decăderea sufletească dată de corupție de îndepărtarea de valorile primordiale ale binelui.
Dincolo de reverența pe care o poți avea pentru intenția romanului în sine, rămâne stilul și construcția personajelor, care, bineînțeles, sunt vase care transportă în preaplin principiile lui Tolstoi - uneori poate incredibile din multe puncte de vedere, prin desăvârșirea cu care reușesc să se reclădească interior pe parcursul romanului, de la Nehliudov la Katiușa. Dar asta nu-i face mai puțin credibili ca arhetip în sine, nu iau nimic din cleiul puternic care ține totul laolaltă în carte. Iar finalul te lasă cu o neașteptată stare de pace și tihnă la care nu ai fi putut spera după ce ai petecut 470 de pagini pierzându-ți încrederea în fibra umană pe de-a-ntregul. Sunt pe deplin recunoscătoare că mi s-a recomandat acest roman și-l recomand la rândul meu.