Scan barcode
A review by angeladobre
Inés a sufletului meu by Isabel Allende
3.0
Tot încerc romane de la Allende în speranța că poate voi înțelege din ce cauză s-a iscat isteria asta în jurul numelui ei sau măcar să reuşesc să rezonez cu stilul. Nici de data asta n-am găsit calea. Scrierea ei nu-mi inspira nici un fel de emoție. Singurul lucru bun pe care trebuie să-l recunosc e că e documentată, că ține cont de detaliile istorice şi afli multe lucruri de care n-ai fi auzit niciodată, dar scrie exact ca un istoric: detaşat, rece, foarte detaliat şi în viteză. Cel puțin în romanul acesta şi-a motivat viteza cu frica că-i moare personajul în mijlocul autobiografiei.
N-am auzit de Inés Suarez până la cartea asta, dar m-am documentat pe ici pe colo, şi, deşi e genul de femeie pe care aş admira-o, cartea n-a reuşit să mi-o apropie, şi ar fi avut toate atuurile să fie floare la ureche.
Inés a făcut istorie, s-a născut într-o lume dominată de bărbați, dar marea ei calitate a fost că acest lucru n-a speriat-o, n-a oprit-o, ci din contră. Pare că a impulsionat-o să dovedească că femeia nu e bună doar pentru a turna copii. Inés s-a născut într-o vreme în care femeia n-avea nici un cuvânt de spus. Era supusă întâi unui tată, apoi unui soț şi, la sfârşit, trăia la mâna copiilor. Ea a preferat să renunțe la toți pe rând. Şi la tată şi la soț, şi, obligată de soartă, şi la copii, în schimb, a făcut ceea ce nu-şi permitea mai nicio femeie în acele timpuri: s-a făcut auzită, temută şi respectată, dar, mai ales, a sfidat legile nescrise ale vremii.
Evenimentele istorice sunt bine documentate şi reprezintă marele plus al cărții. Detaliile colonizării sunt atroce, sângeroase şi crude, şi de o parte şi de cealaltă. Ambele tabere s-au întrecut în fapte abominabile şi greu de imaginat.
Conchistadorii sunt lipsiți de ruşine şi de umanitate: ajung ca nişte cerşetori, se poartă ca nişte hoţi şi se cred mari seniori. Aurul visat le întunecă mințile. Din partea lor, fiind tabăra ce se pretinde a fi civilizată, te aşteptai la mai multă rațiune şi simțire, în timp ce la indieni, fiind cei sălbatici şi amenințați cu extincția, îți vine să înțelegi mai uşor pornirile sadice.
N-am auzit de Inés Suarez până la cartea asta, dar m-am documentat pe ici pe colo, şi, deşi e genul de femeie pe care aş admira-o, cartea n-a reuşit să mi-o apropie, şi ar fi avut toate atuurile să fie floare la ureche.
Inés a făcut istorie, s-a născut într-o lume dominată de bărbați, dar marea ei calitate a fost că acest lucru n-a speriat-o, n-a oprit-o, ci din contră. Pare că a impulsionat-o să dovedească că femeia nu e bună doar pentru a turna copii. Inés s-a născut într-o vreme în care femeia n-avea nici un cuvânt de spus. Era supusă întâi unui tată, apoi unui soț şi, la sfârşit, trăia la mâna copiilor. Ea a preferat să renunțe la toți pe rând. Şi la tată şi la soț, şi, obligată de soartă, şi la copii, în schimb, a făcut ceea ce nu-şi permitea mai nicio femeie în acele timpuri: s-a făcut auzită, temută şi respectată, dar, mai ales, a sfidat legile nescrise ale vremii.
Evenimentele istorice sunt bine documentate şi reprezintă marele plus al cărții. Detaliile colonizării sunt atroce, sângeroase şi crude, şi de o parte şi de cealaltă. Ambele tabere s-au întrecut în fapte abominabile şi greu de imaginat.
Conchistadorii sunt lipsiți de ruşine şi de umanitate: ajung ca nişte cerşetori, se poartă ca nişte hoţi şi se cred mari seniori. Aurul visat le întunecă mințile. Din partea lor, fiind tabăra ce se pretinde a fi civilizată, te aşteptai la mai multă rațiune şi simțire, în timp ce la indieni, fiind cei sălbatici şi amenințați cu extincția, îți vine să înțelegi mai uşor pornirile sadice.