Take a photo of a barcode or cover
epictetsocrate 's review for:
Faraonul nisipurilor
by Valerio Massimo Manfredi
Ierusalim, anul al optsprezecelea al domniei lui Nabucodonosor, ziua a noua din luna a patra. Al unsprezecelea rege al Iudeii, Sedechia.
Profetul îşi îndreptă privirile către valea în care se zărea o mulţime de focuri şi, apoi, către cerul pustiu, după care suspină. Tranşeele înconjurau fortificaţiile Sionului, berbecii şi maşinile de asediu ameninţau bastioanele cetăţii. În casele dărăpănate, copiii plângeau, cerând pâine şi n-avea cine să le-o dea; bătrânii se târau pe străzi, sleiţi de postul fără sfârşit şi-şi dădeau sufletul pe pieţele oraşului.
― S-a terminat, spuse către omul care-l însoţea peste tot.
― S-a terminat, Baruh. Dacă regele nu mă ascultă, nu va exista nicio posibilitate de salvare a casei sale, nici a casei Domnului. O să mai vorbesc cu el pentru ultima oară, dar nu-mi pun prea mari speranţe în asta.
Îşi continuă drumul pe străzile pustii şi se opri după puţin timp pentru a lăsa să treacă un grup de oameni care duceau, păşind în grabă şi fără să plângă, un sicriu. Doar trupul mortului se putea distinge în întuneric datorită giulgiului de culoare deschisă în care era înfăşurat. Îi privi câteva clipe cum coborau aproape alergând către un cimitir înfiinţat din porunca regelui, lângă zidul cetăţii, şi care de la o vreme nu mai putea primi cadavrele din ce în ce mai numeroase din cauza războiului, a foametei şi a lipsurilor de tot felul.
Profetul îşi îndreptă privirile către valea în care se zărea o mulţime de focuri şi, apoi, către cerul pustiu, după care suspină. Tranşeele înconjurau fortificaţiile Sionului, berbecii şi maşinile de asediu ameninţau bastioanele cetăţii. În casele dărăpănate, copiii plângeau, cerând pâine şi n-avea cine să le-o dea; bătrânii se târau pe străzi, sleiţi de postul fără sfârşit şi-şi dădeau sufletul pe pieţele oraşului.
― S-a terminat, spuse către omul care-l însoţea peste tot.
― S-a terminat, Baruh. Dacă regele nu mă ascultă, nu va exista nicio posibilitate de salvare a casei sale, nici a casei Domnului. O să mai vorbesc cu el pentru ultima oară, dar nu-mi pun prea mari speranţe în asta.
Îşi continuă drumul pe străzile pustii şi se opri după puţin timp pentru a lăsa să treacă un grup de oameni care duceau, păşind în grabă şi fără să plângă, un sicriu. Doar trupul mortului se putea distinge în întuneric datorită giulgiului de culoare deschisă în care era înfăşurat. Îi privi câteva clipe cum coborau aproape alergând către un cimitir înfiinţat din porunca regelui, lângă zidul cetăţii, şi care de la o vreme nu mai putea primi cadavrele din ce în ce mai numeroase din cauza războiului, a foametei şi a lipsurilor de tot felul.