Scan barcode
A review by epictetsocrate
Cenusa si pulbere by Yrsa Sigurðardóttir
3.0
Se gândise adesea că moartea era o opţiune dezirabilă. Însă în ziua aceea nu mai simţea la fel, fapt regretabil în lumina împrejurărilor. Când murise tatăl ei, după o luptă grea cu cancerul, se întrebase care este rostul lucrurilor pe pământ. „Cât de scurtă şi de măruntă pare viaţa, în definitiv”, meditase ea. Tatăl ei fusese stâlpul micii familii din care făcea parte, însă, la câteva luni după moartea lui, abia dacă-şi mai putea aminti cum arăta fără să se uite la o fotografie cu el. Şi încă ea se numărase printre apropiaţii lui – ceilalţi cât de repede aveau să-l uite? Odată moarte şi ea, şi mama, şi sora ei, n-avea să-şi mai aducă aminte nimeni de el, ca şi cum n-ar fi pus niciodată piciorul pe acest pământ. Gândul a adus-o în pragul disperării. Privindu-şi viaţa de la cap la coadă, şi-a dat seama că n-o să aibă cine să-i spună povestea. Că nimeni n-o să reuşească vreodată s-o spună aşa cum s-a întâmplat de fapt, aşa cum îşi dorea. Nimeni n-ar fi putut să pună totul cap la cap, darămite să mai explice şi lucrurile surprinzătoare care se întâmplaseră de curând. Totul se întuneca în jurul ei, dar a reuşit să-şi revină. Ştia că, data viitoare când i se va mai întâmpla una ca asta, s-ar putea să nu mai facă faţă.
Dacă n-ar fi fost aşa de slăbită şi de bulversată, ar fi putut măcar să se apere în loc să stea întinsă acolo, total neputincioasă. Probabil că i se dăduseră nişte medicamente; starea de somnolenţă n-avea cum să fie firească. Pe noptieră se afla un flacon cu pastile, pe care nu-şi amintea să-l fi pus acolo; privindu-l cu coada ochiului, şi-a dat seama că era flaconul cu sedative puternice, pe care le adusese acasă după ultima operaţie. Luni întregi, flaconul zăcuse neatins în dulăpiorul ei cu medicamente; nici gând să-l fi pus ea acolo şi, cu atât mai puţin, să fi luat o doză mare de pastile. Nu-şi amintea să le fi înghiţit, deci mai mult ca sigur că-i fuseseră puse mai înainte în mâncare. Îşi amintea mult prea bine gustul pastilelor, vinul pe care-l băuse n-ar fi putut în veci să-l mascheze. Senzaţia scârboasă de vomă pe care o simţea în gură nu era de la pastile – dar asta nu însemna nimic. A vomitat din nou şi a închis ochii, cu toate că se temea că nu va fi în stare să-i mai deschidă a doua oară. Teama ei s-a dovedit a fi în zadar, pentru că i-a deschis fără să vrea atunci când ceva îngrozitor de greu s-a lăsat asupra ei, făcând-o să scoată afară tot aerul din plămâni. Peste ochi i s-a aşezat o mână rece ca gheaţa, iar lumina a dispărut.
Dacă n-ar fi fost aşa de slăbită şi de bulversată, ar fi putut măcar să se apere în loc să stea întinsă acolo, total neputincioasă. Probabil că i se dăduseră nişte medicamente; starea de somnolenţă n-avea cum să fie firească. Pe noptieră se afla un flacon cu pastile, pe care nu-şi amintea să-l fi pus acolo; privindu-l cu coada ochiului, şi-a dat seama că era flaconul cu sedative puternice, pe care le adusese acasă după ultima operaţie. Luni întregi, flaconul zăcuse neatins în dulăpiorul ei cu medicamente; nici gând să-l fi pus ea acolo şi, cu atât mai puţin, să fi luat o doză mare de pastile. Nu-şi amintea să le fi înghiţit, deci mai mult ca sigur că-i fuseseră puse mai înainte în mâncare. Îşi amintea mult prea bine gustul pastilelor, vinul pe care-l băuse n-ar fi putut în veci să-l mascheze. Senzaţia scârboasă de vomă pe care o simţea în gură nu era de la pastile – dar asta nu însemna nimic. A vomitat din nou şi a închis ochii, cu toate că se temea că nu va fi în stare să-i mai deschidă a doua oară. Teama ei s-a dovedit a fi în zadar, pentru că i-a deschis fără să vrea atunci când ceva îngrozitor de greu s-a lăsat asupra ei, făcând-o să scoată afară tot aerul din plămâni. Peste ochi i s-a aşezat o mână rece ca gheaţa, iar lumina a dispărut.