Take a photo of a barcode or cover
A review by leexi
The Mercies by Kiran Millwood Hargrave
5.0
În data de 24 decembrie 1617, în apropierea insulei de pescari Vardø, unul din cele mai nordice puncte din Norvegia, o furtună stârnită ca lăsată să scape dintr-un sac a omorât toți cei 40 de bărbați ieșiți pe mare. Astfel, din Vardø au mai rămas doar fiicele și șotiile bărbaților înghițiți de ape, alături de câțiva varstici și păstorul lor. Pe măsură ce femeile ajung să înțeleagă noua lor realitate, încep să-și dea seama că sunt capabile de mult mai mult decât au crezut vreodată că este posibil, de sarcini care sunt asociate în mod tradițional cu bărbații — au început să pescuiască, să construiască, să păstorească reni și să măcelărească.
Dar Danemarca-Norvegia medievală traversat o perioadă de mari transformări, isteria și fanatismul religios atingând apogeul istoric. Încercarea femeilor de supraviețuire și adaptarea lor la noile realități au ridicat semne de întrebare printre mai marii conducători și religioși, aceștia suspectând vrăjitoria ca fiind cauza furtunii care a înghițit insula.
Procesul vrăjitoarelor din Vardø a fost primul dintr-o serie de lungi procese îndreptate nu doar împotriva unei popor indigen, Sami — care au refuzat să se supună reformelor bisericii — ci și împotriva femeilor norvegiene care dădeau orice semn de revoltă. 91 de persoane au fost omorâte, dintre care 14 bărbați și 77 de femei.
Luând evenimentele istorice din Vardo drept premisă, Kiran Millwood Hargrave țese o captivantă poveste în jurul supraviețuitoarelor de pe insulă, într-o perioadă în care să fii femeie nu era, cu siguranță, un lucru ușor. Povestea este spusă din două perspective: cea a lui Maren Magnusdatter, o tânără a cărui tată și frate au fost înghițiți de ape, iar mai apoi și din cea a Ursulei Cornet, proaspăta soție a Absalom Cornet, cel chemat să le aducă pe femeile de pe insulă la ascultare. Între cele două femei se înfiripă o prietenie bazată pe înțelegere reciprocă, ce mai târziu evoluează în ceva mai mult.
Proza lui Hargrave este lirică și poetică, reușește să te transporte pe insulă, în mijlocul peisajului necruțător. Nu se citește chiar ușor, limbajul fiind unul mai greoi pe alocuri. Dar, dacă treci de aspectul acesta și te lași prins în mrejele poveștii, narațiunea va curge.
Cartea este, mai presus decât orice, atmosferică, Hargrave surprinzând frumos realitățile dure de a trăi într-o comunitate izolată, în care frigul împânzește oasele, iar lipsa de hrană reprezintă o constantă în supraviețuire. Autoarea explorează viața de zi cu zi a celor de pe insulă, împreună cu încercarea lor de a ieși în larg, cu procesul lor de preparare a pâinii flatbrød (pâini plate norvegiene care nu necesită coacere), cu coaserea hăinilor de blană sau cu întâlnirile lor duminicale la biserică. În climatul subarctic, în care pământul este înghețat pe tot parcursul iernii, le vedem ritualul de înmormântare: scoțând trupurile oamenilor iubiți din marea înghețată, sunt nevoite să le depoziteze până când pământul devine destul de moale încât să poată fi săpat. Noaptea polară este înfiorătoare, iar în mediul izolat și dur din Vardø, adaptabilitatea este cel mai bun companion al femeilor.
Dar Danemarca-Norvegia medievală traversat o perioadă de mari transformări, isteria și fanatismul religios atingând apogeul istoric. Încercarea femeilor de supraviețuire și adaptarea lor la noile realități au ridicat semne de întrebare printre mai marii conducători și religioși, aceștia suspectând vrăjitoria ca fiind cauza furtunii care a înghițit insula.
Procesul vrăjitoarelor din Vardø a fost primul dintr-o serie de lungi procese îndreptate nu doar împotriva unei popor indigen, Sami — care au refuzat să se supună reformelor bisericii — ci și împotriva femeilor norvegiene care dădeau orice semn de revoltă. 91 de persoane au fost omorâte, dintre care 14 bărbați și 77 de femei.
Luând evenimentele istorice din Vardo drept premisă, Kiran Millwood Hargrave țese o captivantă poveste în jurul supraviețuitoarelor de pe insulă, într-o perioadă în care să fii femeie nu era, cu siguranță, un lucru ușor. Povestea este spusă din două perspective: cea a lui Maren Magnusdatter, o tânără a cărui tată și frate au fost înghițiți de ape, iar mai apoi și din cea a Ursulei Cornet, proaspăta soție a Absalom Cornet, cel chemat să le aducă pe femeile de pe insulă la ascultare. Între cele două femei se înfiripă o prietenie bazată pe înțelegere reciprocă, ce mai târziu evoluează în ceva mai mult.
Proza lui Hargrave este lirică și poetică, reușește să te transporte pe insulă, în mijlocul peisajului necruțător. Nu se citește chiar ușor, limbajul fiind unul mai greoi pe alocuri. Dar, dacă treci de aspectul acesta și te lași prins în mrejele poveștii, narațiunea va curge.
Cartea este, mai presus decât orice, atmosferică, Hargrave surprinzând frumos realitățile dure de a trăi într-o comunitate izolată, în care frigul împânzește oasele, iar lipsa de hrană reprezintă o constantă în supraviețuire. Autoarea explorează viața de zi cu zi a celor de pe insulă, împreună cu încercarea lor de a ieși în larg, cu procesul lor de preparare a pâinii flatbrød (pâini plate norvegiene care nu necesită coacere), cu coaserea hăinilor de blană sau cu întâlnirile lor duminicale la biserică. În climatul subarctic, în care pământul este înghețat pe tot parcursul iernii, le vedem ritualul de înmormântare: scoțând trupurile oamenilor iubiți din marea înghețată, sunt nevoite să le depoziteze până când pământul devine destul de moale încât să poată fi săpat. Noaptea polară este înfiorătoare, iar în mediul izolat și dur din Vardø, adaptabilitatea este cel mai bun companion al femeilor.