Scan barcode
A review by epictetsocrate
L'Œuvre au Noir by Marguerite Yourcenar
5.0
„ZENON VENISE PE LUME cu douăzeci de ani în urmă, la Bruges, în casa lui Henri-Juste. Pe maică-sa o chema Hilzonde, iar tatăl lui, Alberico de'Numi, era un tânăr prelat coborâtor dintr-un vechi neam florentin.
În înflăcărarea adolescenţei sale timpurii, sub pletele-i lungi, messer Alberico de'Numi strălucise la curtea familiei Borgia. Între două curse de tauri, în piaţa Sfântului Petru, îi plăcuse să discute despre cai şi maşinării de război cu Leonardo da Vinci, pe atunci inginerul lui Cezar: mai târziu, în vâltoarea întunecată a celor douăzeci şi doi de ani ai săi, a făcut parte din micul cerc de tineri gentilomi pe care prietenia pătimaşă a lui Michelangelo îi cinstea asemenea unui titlul de nobleţe. A avut aventuri care se încheiau cu pumnalul; a început să-şi facă o colecţie de opere de artă din antichitate; o discretă legătură cu Iulia Farnese i-a prins bine. La Sinigaglia, vicleniile lui, care au contribuit la căderea duşmanilor Sfântului Scaun în capcana unde-au şi pierit, i-au atras bunăvoinţa papei şi a fiului său; i s-a promis întrucâtva episcopatul de Nerpi, dar moartea neaşteptată a Sfântului Părinte a întârziat această avansare. Dezamăgirea, sau poate vreo dragoste neîmpărtăşită a cărei taină nu s-a aflat niciodată, 1-a făcut să se dedea câtva timp trup şi suflet pocăinţei şi studiului.”
În înflăcărarea adolescenţei sale timpurii, sub pletele-i lungi, messer Alberico de'Numi strălucise la curtea familiei Borgia. Între două curse de tauri, în piaţa Sfântului Petru, îi plăcuse să discute despre cai şi maşinării de război cu Leonardo da Vinci, pe atunci inginerul lui Cezar: mai târziu, în vâltoarea întunecată a celor douăzeci şi doi de ani ai săi, a făcut parte din micul cerc de tineri gentilomi pe care prietenia pătimaşă a lui Michelangelo îi cinstea asemenea unui titlul de nobleţe. A avut aventuri care se încheiau cu pumnalul; a început să-şi facă o colecţie de opere de artă din antichitate; o discretă legătură cu Iulia Farnese i-a prins bine. La Sinigaglia, vicleniile lui, care au contribuit la căderea duşmanilor Sfântului Scaun în capcana unde-au şi pierit, i-au atras bunăvoinţa papei şi a fiului său; i s-a promis întrucâtva episcopatul de Nerpi, dar moartea neaşteptată a Sfântului Părinte a întârziat această avansare. Dezamăgirea, sau poate vreo dragoste neîmpărtăşită a cărei taină nu s-a aflat niciodată, 1-a făcut să se dedea câtva timp trup şi suflet pocăinţei şi studiului.”