Scan barcode
A review by michelemo
Pe cînd era bună by Philip Roth, Philip Roth
3.0
Mi se pare că această carte începe propriu-zis după 120 de pagini cînd personajele principale, Roy și Lucy primesc un contur colorat. Pînă acolo am avut nevoie de răbdare și multe cești cu ceai Rooibos.
Roy mi s-a părut un personaj scris bine, foarte uman prin reacțiile, deciziile și gîndurile sale pe cînd Lucy... am privit-o mereu la extremități. Ori era de partea lui Dumnezeu și se ruga pt familia sa ori arunca cu cărbuni încinși în ea și scotea la iveală toate viciile, ori își ura soțul pt că nu e matur, responsabil și bărbat ori îl iubea și-l vedea ca pe tatăl perfect și soțul minunat plin de calități. Părea să înoate mereu între viață și moarte. Era urmărită la orice colț de o neliniște sufletească și asta se datora împrejurărilor în care a trăit: un tată bețiv, o mamă lipsită de curaj care înghițea totul, lipsa educației sexuale, financiare, abandonul facultății. Familii care mai de care mai “grozave”. Mi-a stîrnit un sentiment puternic de milă.
Am surprins cîteva paragrafe interesante despre sacrifiu, căsătorie, decizii, “imbecilitate spirituală”, nepăsare și egoism la oameni. Citesc pentru prima dată acest scriitor iar aceste idei m-au încurajat să încerc și alte romane.
Mi-a plăcut referința la poemul lui Shelley numit „Ozymandias”. Se prevestește un viitor plin de încercări și greutăți dar care e concluzia? Că trebuie să luptăm indiferent de cîte lămîi ne storc cerurile în ochi pentru că suntem trecători prin aceste locuri și renunțarea nu ar trebui să aibă aripi destul de largi ca să ne cuprindă sufletele.
Poemul:
Roy mi s-a părut un personaj scris bine, foarte uman prin reacțiile, deciziile și gîndurile sale pe cînd Lucy... am privit-o mereu la extremități. Ori era de partea lui Dumnezeu și se ruga pt familia sa ori arunca cu cărbuni încinși în ea și scotea la iveală toate viciile, ori își ura soțul pt că nu e matur, responsabil și bărbat ori îl iubea și-l vedea ca pe tatăl perfect și soțul minunat plin de calități. Părea să înoate mereu între viață și moarte. Era urmărită la orice colț de o neliniște sufletească și asta se datora împrejurărilor în care a trăit: un tată bețiv, o mamă lipsită de curaj care înghițea totul, lipsa educației sexuale, financiare, abandonul facultății. Familii care mai de care mai “grozave”. Mi-a stîrnit un sentiment puternic de milă.
Am surprins cîteva paragrafe interesante despre sacrifiu, căsătorie, decizii, “imbecilitate spirituală”, nepăsare și egoism la oameni. Citesc pentru prima dată acest scriitor iar aceste idei m-au încurajat să încerc și alte romane.
Mi-a plăcut referința la poemul lui Shelley numit „Ozymandias”. Se prevestește un viitor plin de încercări și greutăți dar care e concluzia? Că trebuie să luptăm indiferent de cîte lămîi ne storc cerurile în ochi pentru că suntem trecători prin aceste locuri și renunțarea nu ar trebui să aibă aripi destul de largi ca să ne cuprindă sufletele.
Poemul:
„Am întâlnit un călător dintr-un tărâm străvechi
Care spunea: două picioare cuprinzătoare, fără de trunchi, din piatră
Stau în deșert…..Lângă ele, pe nisip
Jumatete scufundat, un chip spulberat stă, al cărui încruntare,
Și buze încrețite, și rânjet rece impunător.
Spun că sculptorul știa ce emoții să-i înfățișeze
Care încă supraviețuiesc, imprimate pe aceste obiecte fără de viață,
Mâna care i-a badjocorit și inima ce a hrănit.
Și pe piedestal următoarele cuvinte apar:
,,Numele meu este Ozymandias, regele regilor.
Priveste-mi lucrările ‘’Mărețule” și disperă!”
Nimic rămas în afară de asta. În jurul descompunerii
Acelei devastări colosale fără de sfârșit și gol
Nisipul liniștit și neted se întinde în îndepărtare.”