A review by epictetsocrate
Îngerul negru by John Connolly

4.0

Îngerii răzvrătiți au căzut, înconjurați de flăcări. Și, pe măsură ce coborau, căzând în gol, au fost blestemați, așa cum sunt blestemați cei care orbesc, deoarece întunericul este mai groaznic pentru cei ce au cunoscut lumina, la fel absența grației divine este resimțită mai profund de cei ce au trăit cândva în căldura ei. Îngerii țipau în chinul lor, și flacăra care-i ardea a adus pentru prima oară lumină în lumea umbrelor. Cel mai josnic dintre îngeri s-a ascuns în adâncimi și a creat acolo o lume a lor în care să trăiască. Când a căzut și ultimul înger, a privit spre cer și a văzut tot
ce-i era interzis pe vecie, iar viziunea aceasta a fost atât de îngrozitoare, încât i s-a întipărit în ochi. Și astfel, pe măsură ce se închideau cerurile deasupra lui, a văzut fața lui Dumnezeu dispărând printre norii cenușii, iar frumusețea și amărăciunea acestei imagini i s-a întipărit pentru totdeauna în memorie și în privire. A fost blestemat să fie mereu un proscris, ocolit chiar și de cei asemenea lui, căci ce poate fi mai chinuitor pentru ai săi
decât să vadă stafia lui Dumnezeu licărind în întunericul pupilelor lui, de fiecare dată când îl privesc în ochi?