You need to sign in or sign up before continuing.
Take a photo of a barcode or cover
epictetsocrate 's review for:
Prima misiune în Tokio
by Barry Eisler
• Capitolul 1 •
Dacă există o lecţie pe care am învăţat-o de timpuriu în deceniile petrecute în activitatea mea este că cea mai importantă dintre trăsăturile ce deosebesc o ţintă dificilă de restul oamenilor este stăpânirea de sine. Da, trebuie să fii în stare să gândeşti ca oponentul tău, ceea ce-ţi va îngădui să detectezi ambuscada. Şi da, trebuie să fii în stare să întreprinzi acţiuni imediate şi violente în cazul în care – hopa! – capacitatea ta de a detecta ambuscada dă greş. Şi da, sentimentele reprezintă o slăbiciune. Însă fundamental pentru tot restul este stăpânirea de sine. Pentru că dacă nu-ţi controlezi propria persoană, atunci o va controla altcineva, cel mai probabil un inamic, iar în domeniul meu de activitate un inamic nu este cineva care doreşte promovarea la care râvneşti tu, sau care vrea să-ţi ocupe biroul din colţ, sau care vrea să te învingă pe terenul de tenis sau pe parcursul de golf, ori să se etaleze cu un automobil mai bun în faţa casei sale. În activitatea mea, un inamic este cineva decis să-ţi pună capăt vieţii şi care dispune probabil de mijloacele necesare pentru a trece la fapte.
Mai există însă şi o altă lecţie, a cărei învăţare a durat mai mult şi care, în cele din urmă, este mai importantă. Trebuie să accepţi ce ai făcut. Nu uciderile în sine. Dacă nu le-ai fi putut comite, atunci nici n-ai fi putut activa în domeniul ăsta. Nu ai fi fost capabil. Nu, eu mă refer la consecinţele uciderilor – pentru conştiinţa ta, pentru relaţiile tale, pentru viitorul tău, pentru viaţa ta. Dacă ai fi ştiut de la bun început ceea ce ai înţeles abia la sfârşit, ai fi făcut oare aceleaşi alegeri, ţi-ai fi asumat acelaşi riscuri, ai fi acceptat aceleaşi sacrificii? Nu. Nimeni n-ar fi făcut-o. Nu poţi aprecia greutatea poverii aceleia decât după ce ţi-ai asumat-o. Nu poţi înţelege ce înseamnă cu adevărat.
Dacă există o lecţie pe care am învăţat-o de timpuriu în deceniile petrecute în activitatea mea este că cea mai importantă dintre trăsăturile ce deosebesc o ţintă dificilă de restul oamenilor este stăpânirea de sine. Da, trebuie să fii în stare să gândeşti ca oponentul tău, ceea ce-ţi va îngădui să detectezi ambuscada. Şi da, trebuie să fii în stare să întreprinzi acţiuni imediate şi violente în cazul în care – hopa! – capacitatea ta de a detecta ambuscada dă greş. Şi da, sentimentele reprezintă o slăbiciune. Însă fundamental pentru tot restul este stăpânirea de sine. Pentru că dacă nu-ţi controlezi propria persoană, atunci o va controla altcineva, cel mai probabil un inamic, iar în domeniul meu de activitate un inamic nu este cineva care doreşte promovarea la care râvneşti tu, sau care vrea să-ţi ocupe biroul din colţ, sau care vrea să te învingă pe terenul de tenis sau pe parcursul de golf, ori să se etaleze cu un automobil mai bun în faţa casei sale. În activitatea mea, un inamic este cineva decis să-ţi pună capăt vieţii şi care dispune probabil de mijloacele necesare pentru a trece la fapte.
Mai există însă şi o altă lecţie, a cărei învăţare a durat mai mult şi care, în cele din urmă, este mai importantă. Trebuie să accepţi ce ai făcut. Nu uciderile în sine. Dacă nu le-ai fi putut comite, atunci nici n-ai fi putut activa în domeniul ăsta. Nu ai fi fost capabil. Nu, eu mă refer la consecinţele uciderilor – pentru conştiinţa ta, pentru relaţiile tale, pentru viitorul tău, pentru viaţa ta. Dacă ai fi ştiut de la bun început ceea ce ai înţeles abia la sfârşit, ai fi făcut oare aceleaşi alegeri, ţi-ai fi asumat acelaşi riscuri, ai fi acceptat aceleaşi sacrificii? Nu. Nimeni n-ar fi făcut-o. Nu poţi aprecia greutatea poverii aceleia decât după ce ţi-ai asumat-o. Nu poţi înţelege ce înseamnă cu adevărat.