Take a photo of a barcode or cover
epictetsocrate 's review for:
Fulger albastru
by Ann Cleeves
Fran închise ochii. Avionul de mici dimensiuni pierdu brusc din altitudine, părând că se prăbuşeşte, apoi se redresă preţ de o clipă înainte de a se înclina violent, ca vagonul unui montagne russe. Femeia deschise ochii şi văzu o stâncă cenuşie drept în faţă. Era suficient de aproape încât să observe dungile albe de găinaţ uscat şi rămăşiţele cuiburilor de păsări de anul trecut. Dedesubt, marea era în plină fierbere. Spuma ridicată de rafalele furioase de vânt era răsucită de furtună peste suprafaţa apei.
De ce nu face nimic pilotul ăsta? Şi Jimmy de ce stă ca momâia pe scaun, de parcă aşteaptă pur şi simplu să murim cu toţii?
Îşi imagină foarte clar impactul avionului cu stânca şi amalgamul de fiare şi oase deopotrivă contorsionate. Nicio şansă de supravieţuire. Trebuia să-mi fi scris testamentul. Cine o să aibă grijă de Cassie? În clipa aceea îşi dădu seama că era prima oară când se temea cu adevărat pentru viaţa ei şi fu cuprinsă de o panică incontrolabilă, care-i paraliză creierul şi orice fel de gând lucid.
Apoi avionul începu să se ridice încet. Lui Fran i se păru că trece milimetric peste marginea crestei. Perez îi arăta repere familiare pentru el: North Haven, Centrul de cercetare de la North Light şi Ward Hill. Fran avea senzaţia că pilotul încă menţinea cu greu avionul pe linia de plutire şi că Perez se străduia, de fapt, să-i distragă atenţia în timp ce se învârteau orbeşte încercând să aterizeze. Ceea ce, într-un final, se şi întâmplă, după câteva salturi violente de-a lungul pistei.
Neil, pilotul, rămase nemişcat o vreme, cu mâinile încă încleştate pe manşă. Fran îşi zise că bărbatul fusese aproape la fel de speriat ca ea.
— Bravo! îi spuse Perez.
— Da, în fine, mormăi Neil rânjind scurt. Oricum trebuie să ne antrenăm pentru zborurile de ambulanţă. Doar că, la un moment dat, chiar mă gândeam că ar trebui să facem cale-ntoarsă.
Apoi îi zori:
— Hai, jos cu voi! Mai am de luat un grup întreg de vizitatori şi am înţeles că vremea o să se-nrăutăţească. N-am chef să rămân izolat aici toată săptămâna!
Câţiva oameni aşteptau deja lângă pistă. Se întorseseră cu spatele întors împotriva vântului şi se chinuiau din răsputeri să stea drepţi. Bagajele lui Fran şi Perez fură descărcate rapid, iar Neil le făcu semn cu mâna următorilor pasageri să urce la bord. Fran îşi dădu seama că tremura. I se făcuse brusc frig când ieşise din cabina strâmtă a avionului, dar ştia că frisoanele erau şi o reacţie la teama pe care o resimţise. Şi la neliniştea pe care o avea ştiind că urma să-i întâlnească pe cei care îi aşteptau, adică pe familia şi prietenii lui Perez. Locul ăsta, Fair Isle, era o parte importantă din acest om. El crescuse aici, iar familia lui locuise aici de generaţii întregi. Oare ce părere aveau să-şi facă despre ea?
De ce nu face nimic pilotul ăsta? Şi Jimmy de ce stă ca momâia pe scaun, de parcă aşteaptă pur şi simplu să murim cu toţii?
Îşi imagină foarte clar impactul avionului cu stânca şi amalgamul de fiare şi oase deopotrivă contorsionate. Nicio şansă de supravieţuire. Trebuia să-mi fi scris testamentul. Cine o să aibă grijă de Cassie? În clipa aceea îşi dădu seama că era prima oară când se temea cu adevărat pentru viaţa ei şi fu cuprinsă de o panică incontrolabilă, care-i paraliză creierul şi orice fel de gând lucid.
Apoi avionul începu să se ridice încet. Lui Fran i se păru că trece milimetric peste marginea crestei. Perez îi arăta repere familiare pentru el: North Haven, Centrul de cercetare de la North Light şi Ward Hill. Fran avea senzaţia că pilotul încă menţinea cu greu avionul pe linia de plutire şi că Perez se străduia, de fapt, să-i distragă atenţia în timp ce se învârteau orbeşte încercând să aterizeze. Ceea ce, într-un final, se şi întâmplă, după câteva salturi violente de-a lungul pistei.
Neil, pilotul, rămase nemişcat o vreme, cu mâinile încă încleştate pe manşă. Fran îşi zise că bărbatul fusese aproape la fel de speriat ca ea.
— Bravo! îi spuse Perez.
— Da, în fine, mormăi Neil rânjind scurt. Oricum trebuie să ne antrenăm pentru zborurile de ambulanţă. Doar că, la un moment dat, chiar mă gândeam că ar trebui să facem cale-ntoarsă.
Apoi îi zori:
— Hai, jos cu voi! Mai am de luat un grup întreg de vizitatori şi am înţeles că vremea o să se-nrăutăţească. N-am chef să rămân izolat aici toată săptămâna!
Câţiva oameni aşteptau deja lângă pistă. Se întorseseră cu spatele întors împotriva vântului şi se chinuiau din răsputeri să stea drepţi. Bagajele lui Fran şi Perez fură descărcate rapid, iar Neil le făcu semn cu mâna următorilor pasageri să urce la bord. Fran îşi dădu seama că tremura. I se făcuse brusc frig când ieşise din cabina strâmtă a avionului, dar ştia că frisoanele erau şi o reacţie la teama pe care o resimţise. Şi la neliniştea pe care o avea ştiind că urma să-i întâlnească pe cei care îi aşteptau, adică pe familia şi prietenii lui Perez. Locul ăsta, Fair Isle, era o parte importantă din acest om. El crescuse aici, iar familia lui locuise aici de generaţii întregi. Oare ce părere aveau să-şi facă despre ea?