Take a photo of a barcode or cover
3.43 AVERAGE
3.43 AVERAGE
dark
emotional
mysterious
tense
medium-paced
adventurous
dark
emotional
hopeful
sad
tense
medium-paced
Plot or Character Driven:
Character
Strong character development:
Yes
Loveable characters:
Yes
Diverse cast of characters:
Yes
Flaws of characters a main focus:
No
'At bottom, you see, we are not Homo sapiens at all. Our core is madness. The prime directive is murder. What Darwin was too polite to say, my friends, is that we came to rule the earth not because we were the smartest, or even the meanest, but because we have always been the craziest, most murderous motherfuckers in the jungle. And that is what the Pulse exposed five days ago.’
Stephen King’s take on zombies/apocalypse and I am here for it! Action packed beginning, necessarily slowing a little in the middle and an ending that leaves you wanting more. Truly enjoyable
Read this once in middle school. Found it at the bookstore and I'm rereading it to better grasp the story and I really liked it the first time!
adventurous
dark
emotional
mysterious
tense
fast-paced
Plot or Character Driven:
A mix
Strong character development:
Yes
Loveable characters:
Yes
Diverse cast of characters:
Yes
Flaws of characters a main focus:
Yes
Mobilul nu ar fi un roman slab, dar având în vedere că nu e singurul roman al lui King ce dezvoltă o Apocalipsă, nu te poți abține să nu faci o comparatie între el și The Stand. Și concluzia nu îi e prea favorabilă. Ideea e bună, dar e scris în grabă, personajele nu-s dezvoltate și finalul neconcludent. Cu toate că King declară că finalul este clar, nu prea pare. E deschis și cititorul e obligat să tragă singur concluziile. Și asta în funcție de ce parte a paharului i se pare fiecăruia mai importantă...jumatatea plină sau cea goală?
Ceva, cumva, cineva nu se dezvăluie nimic până la sfârșit, trimite un Semnal ce poate fi recepționat cu ajutorul telefoanelor mobile. În momentul în care posesorul telefonului preia Semnalul, creierul lui este șters ca un hard disk, fiind redus la instinctele primare și de bază: se pune accent pe omor și supraviețuire. Cei care supraviețuiesc primului val de ucideri, accidente și sinucideri încep să mărșăluiască în cârduri, dezvoltând între ei o gândire telepatică de grup, primitivă și terifiantă. Nu m-am împăcat deloc cu entitatea asta colectivă care reduce oamenii la simple componente ce separat n-au niciun rol, niciun efect și nicio menire.
Cei care scapă de resetare, cei care nu utilizează telefoanele mobile, se strâng și ei în grupuri și caută moduri de supraviețuire. Dar în scurt timp, realizează ca totul se răstoarnă și cei normali nu mai sunt normali, devin proscriși, iar cei resetați devin din ce în ce mai puternici. Normalii devin Oameni Lanteră și zombii devin teloameni. Din morți umblători, dominați de instincte primare, ajung să stăpânească telepatia, manipularea minții, levitația, telekinezia, posesiunea, etc. Iar Semnalul are parte de modificări și resetarea devine incompletă. Cei mai recenți transformați pari virusați..
Din păcate, teoria asta că "resetarea creierului" ar transforma oamenii în mașini de ucis nu-mi pare prea veridică. Nu-mi pot imagina decât o armată de bebeluși proaspăt născuți care ronțăie sfârcuri și visează să rupă cu gingiile beregata părințiilor. King a abordat o temă interesantă, a influenței majore pe care o joacă tehnologia în zilele noastre, cât de tare ne afectează viața, cât de dependenți am devenit, dar nu marșează pe psihicul personajelor, ci pe haos și distrugere. Circ și pâine pentru noi, cei însetați de sânge.
Ceva, cumva, cineva nu se dezvăluie nimic până la sfârșit, trimite un Semnal ce poate fi recepționat cu ajutorul telefoanelor mobile. În momentul în care posesorul telefonului preia Semnalul, creierul lui este șters ca un hard disk, fiind redus la instinctele primare și de bază: se pune accent pe omor și supraviețuire. Cei care supraviețuiesc primului val de ucideri, accidente și sinucideri încep să mărșăluiască în cârduri, dezvoltând între ei o gândire telepatică de grup, primitivă și terifiantă. Nu m-am împăcat deloc cu entitatea asta colectivă care reduce oamenii la simple componente ce separat n-au niciun rol, niciun efect și nicio menire.
Cei care scapă de resetare, cei care nu utilizează telefoanele mobile, se strâng și ei în grupuri și caută moduri de supraviețuire. Dar în scurt timp, realizează ca totul se răstoarnă și cei normali nu mai sunt normali, devin proscriși, iar cei resetați devin din ce în ce mai puternici. Normalii devin Oameni Lanteră și zombii devin teloameni. Din morți umblători, dominați de instincte primare, ajung să stăpânească telepatia, manipularea minții, levitația, telekinezia, posesiunea, etc. Iar Semnalul are parte de modificări și resetarea devine incompletă. Cei mai recenți transformați pari virusați..
Din păcate, teoria asta că "resetarea creierului" ar transforma oamenii în mașini de ucis nu-mi pare prea veridică. Nu-mi pot imagina decât o armată de bebeluși proaspăt născuți care ronțăie sfârcuri și visează să rupă cu gingiile beregata părințiilor. King a abordat o temă interesantă, a influenței majore pe care o joacă tehnologia în zilele noastre, cât de tare ne afectează viața, cât de dependenți am devenit, dar nu marșează pe psihicul personajelor, ci pe haos și distrugere. Circ și pâine pentru noi, cei însetați de sânge.
adventurous
dark
funny
mysterious
sad
tense
medium-paced
Plot or Character Driven:
Plot
Strong character development:
Yes
Loveable characters:
Yes
Diverse cast of characters:
Yes
Flaws of characters a main focus:
Complicated
Literary critics can moan all they want about Stephen King's "penny dreadful" oeuvre, but his mastery at the craft of storytelling is indisputable. King writes his novels like a seduction, the story unfolding delicately and deliberately. As any Stephen King fan knows, his coy expository chapters often take up the first hundred pages or more. In Cell, however, the reader is brutally dragged into the main action--unspeakable, senseless violence--within the first seven pages. Cell is by far King's most brutal, transgressive work to date.
Many have compared Cell to his earlier epic, The Stand. On the surface, the novels are quite similar: an apocolyptic event threatens the very existence of the human race as a band of survivors struggle to come to terms with the carnage and avert further catastrophe. Cell, however, is the far more mature novel of the pair. The Stand was, in many ways, a novel by an idealistic youth, whereas Cell is filled with the trenchant and world-weary observations of an adult. The subtext is laden with so much chillingly apt futurist rhetoric that it is as though the author had Marshall McLuhan whispering plot devices and metaphors into his ear as he labored over his typewriter. King manages to explore several of the major sociocultural conflicts of our time, most persuasively the end of the era of individualism and the rise of collectivism, here symptomatic of heavy reliance on technology. Whereas many dystopian novels are almost comically blunt when expounding upon the dangers of collectivism, King's horrific plot and action give his metaphors a sort of subtlety that renders his subtext much more graceful and easier to stomach than the work of Ayn Rand.
As the epigraphs indicate, it is also a meditation on the intrinsic violence of the human race. King clearly feels as though the world is out of control and wants to find out why. His preferred genre, horror, is an excellent one with which to consider the depravaties of modern life. The Stand was a novel that, if not upbeat, was at least optimistic--a reflection of the times in which it was written. There was also violence, but it had its own biblical logic, if violence can ever be called logical. In Cell, the violence is senseless, oppressive, and omnipresent. There seems to be little promise for a better world... at least not one inhabited by human beings.
Many reviewers took issue with the unresolved ending. Considering the subtext of the novel, however, the reader will find that the ending's abruptness actually informs the sense that Cell, besides being an excellent horror yarn, is a meticulously painted portrait of the horrors of global culture. The many crises of our time are still developing and mutating. The end is not yet, it seems, in sight.
Many have compared Cell to his earlier epic, The Stand. On the surface, the novels are quite similar: an apocolyptic event threatens the very existence of the human race as a band of survivors struggle to come to terms with the carnage and avert further catastrophe. Cell, however, is the far more mature novel of the pair. The Stand was, in many ways, a novel by an idealistic youth, whereas Cell is filled with the trenchant and world-weary observations of an adult. The subtext is laden with so much chillingly apt futurist rhetoric that it is as though the author had Marshall McLuhan whispering plot devices and metaphors into his ear as he labored over his typewriter. King manages to explore several of the major sociocultural conflicts of our time, most persuasively the end of the era of individualism and the rise of collectivism, here symptomatic of heavy reliance on technology. Whereas many dystopian novels are almost comically blunt when expounding upon the dangers of collectivism, King's horrific plot and action give his metaphors a sort of subtlety that renders his subtext much more graceful and easier to stomach than the work of Ayn Rand.
As the epigraphs indicate, it is also a meditation on the intrinsic violence of the human race. King clearly feels as though the world is out of control and wants to find out why. His preferred genre, horror, is an excellent one with which to consider the depravaties of modern life. The Stand was a novel that, if not upbeat, was at least optimistic--a reflection of the times in which it was written. There was also violence, but it had its own biblical logic, if violence can ever be called logical. In Cell, the violence is senseless, oppressive, and omnipresent. There seems to be little promise for a better world... at least not one inhabited by human beings.
Many reviewers took issue with the unresolved ending. Considering the subtext of the novel, however, the reader will find that the ending's abruptness actually informs the sense that Cell, besides being an excellent horror yarn, is a meticulously painted portrait of the horrors of global culture. The many crises of our time are still developing and mutating. The end is not yet, it seems, in sight.
adventurous
mysterious
tense
fast-paced
Overall a solid book, but definitely not King’s best work. The book immediately starts with drama which I love, but can be a little predictable. Definitely don’t regret reading.