Take a photo of a barcode or cover
4.21 AVERAGE
4.21 AVERAGE
Terug naar Uhtred en de strijd tussen de Denen en de Saxen in middeleeuws Engeland.
In dit boek verlaten we Wessex en het Hof van Alfred De Grote in Winchester voor het ruwe Northumbria, waar een Deense slaaf koning wordt doordat een katholieke heilige dit verteld aan een priester tijdens een droom. Zotter moet het niet worden.
In de serie vond ik de afleveringen van dit boek het minste, ik miste Wessex, maar damn in boekvorm leest dit zo vlot weg. Cornwell is zo'n goede verteller en hoewel er niet echt grote veldslagen in dit boek geleverd worden, weet hij de gevechtstechnieken wel weer allemaal beeldig te verwoorden. De strijd om Dunholm zet je op het puntje van je stoel.
Gisela is de volgende vrouw in het rijtje, maar haar karakter komt in dit boek nog niet zo sterk uit. Ik lees alvast verder, want in Sword Song gaan we terug naar Wessex!
In dit boek verlaten we Wessex en het Hof van Alfred De Grote in Winchester voor het ruwe Northumbria, waar een Deense slaaf koning wordt doordat een katholieke heilige dit verteld aan een priester tijdens een droom. Zotter moet het niet worden.
In de serie vond ik de afleveringen van dit boek het minste, ik miste Wessex, maar damn in boekvorm leest dit zo vlot weg. Cornwell is zo'n goede verteller en hoewel er niet echt grote veldslagen in dit boek geleverd worden, weet hij de gevechtstechnieken wel weer allemaal beeldig te verwoorden. De strijd om Dunholm zet je op het puntje van je stoel.
Gisela is de volgende vrouw in het rijtje, maar haar karakter komt in dit boek nog niet zo sterk uit. Ik lees alvast verder, want in Sword Song gaan we terug naar Wessex!
This instalment of Uhtred's story picked up the pace quite a bit from [b:The Pale Horseman|68528|The Pale Horseman (The Saxon Stories, #2)|Bernard Cornwell|https://d.gr-assets.com/books/1421710510s/68528.jpg|891875].
It was also a book full of surprising turns that I did not see coming until they happened. It was really hard to put down after the first section, and I ended up reading most of it in a nail-biting rush during a single evening.
I liked Hild and her story. There was a real [b:Hild|17332243|Hild|Nicola Griffith|https://d.gr-assets.com/books/1375931640s/17332243.jpg|24035877] in history, and I like to think that this is the same one we meet here with Uhtred. Throughout these 3 books, Uhtred has treated his women with respect and kindness, traits that I would not necessarily expect from a hardened warrior in a time and country torn apart by wars.
Speaking of wars. This time we don't exactly get an all-out war, but a lot of skirmishes and a shoving each other around jostling for power in the kingdoms. So lots of little wars. I liked the politics in this book, the way people ally themselves with the most unlikely opponents, only to turn on each other when the wind blows another direction.
This book also contains my favourite scene of the series yet, but I won't spoil it for you.
It was also a book full of surprising turns that I did not see coming until they happened. It was really hard to put down after the first section, and I ended up reading most of it in a nail-biting rush during a single evening.
I liked Hild and her story. There was a real [b:Hild|17332243|Hild|Nicola Griffith|https://d.gr-assets.com/books/1375931640s/17332243.jpg|24035877] in history, and I like to think that this is the same one we meet here with Uhtred. Throughout these 3 books, Uhtred has treated his women with respect and kindness, traits that I would not necessarily expect from a hardened warrior in a time and country torn apart by wars.
Speaking of wars. This time we don't exactly get an all-out war, but a lot of skirmishes and a shoving each other around jostling for power in the kingdoms. So lots of little wars. I liked the politics in this book, the way people ally themselves with the most unlikely opponents, only to turn on each other when the wind blows another direction.
This book also contains my favourite scene of the series yet, but I won't spoil it for you.
El mejor de la saga hasta ahora.
Una buena sucesión de aventuras. Nuestro protagonista se la pasa de acá para allá y se encuentra con un montón de personajes. Las batallas son mejores, las situaciones a las que se enfrenta más interesantes. En general es un libro muy redondito, pero sigue teniendo un pequeño problema: Uthred.
La verdad que trato de ignorar lo mucho que lo odio, pero al ser el protagonista y encima el narrador se hace bastante difícil. Ya me parece hasta infantil su forma de ser. No entiendo si fue elección del autor que parezca exagerado, o simplemente siente que es épico y queda como re malo diciendo todo lo que dice y haciendo lo que hace; hasta puede que sea una forma de ilustrar el tipo de personalidad de los guerreros de la época, no lo descarto. El tema es que lo detesto, me parece un estúpido, un engreído y que se tiene en mayor estima de la que merece. Leerlo a veces es un suplicio y por eso este libro a veces no puede hacerse lo ligero que debería ser, por cómo está escrito y lo que narra. Uthred es constantemente un impedimento a terminar de disfrutar del todo la historia. Espero poder acostumbrarme más tarde, que se tranquilice o que deje de importarme, porque no puedo evitar rodar los ojos cada vez que empieza a gritar quién es y a cuántos guerreros famosos mató (cosa que pasa más de 3 veces en cada capítulo, por lo menos)...
Una buena sucesión de aventuras. Nuestro protagonista se la pasa de acá para allá y se encuentra con un montón de personajes. Las batallas son mejores, las situaciones a las que se enfrenta más interesantes. En general es un libro muy redondito, pero sigue teniendo un pequeño problema: Uthred.
La verdad que trato de ignorar lo mucho que lo odio, pero al ser el protagonista y encima el narrador se hace bastante difícil. Ya me parece hasta infantil su forma de ser. No entiendo si fue elección del autor que parezca exagerado, o simplemente siente que es épico y queda como re malo diciendo todo lo que dice y haciendo lo que hace; hasta puede que sea una forma de ilustrar el tipo de personalidad de los guerreros de la época, no lo descarto. El tema es que lo detesto, me parece un estúpido, un engreído y que se tiene en mayor estima de la que merece. Leerlo a veces es un suplicio y por eso este libro a veces no puede hacerse lo ligero que debería ser, por cómo está escrito y lo que narra. Uthred es constantemente un impedimento a terminar de disfrutar del todo la historia. Espero poder acostumbrarme más tarde, que se tranquilice o que deje de importarme, porque no puedo evitar rodar los ojos cada vez que empieza a gritar quién es y a cuántos guerreros famosos mató (cosa que pasa más de 3 veces en cada capítulo, por lo menos)...
I'm still liking this series, but it's all getting a little repetitious. Looks like Mr. Cornwell is going to get Uhtred (the protagonist) into every battle he can. Again - blood and guts.
Cornwell, Bernard. The Lords of the North. Saxon Stories No. 3. HarperCollins, 2007.
In this installment of ninth-century Northumbrian Uhtred’s memoirs, he journey’s north with his friend Ragnar to prop up an ally of Alfred and wreak some vengeance on the men who sold him into slavery. Since there is not much in the historical record, Cornwell can freelance all the sword and shield battle action scenes he wants—which means the pages turn very rapidly. Along the way Uhtred gets to rescue two maidens in distress. Good stuff.
In this installment of ninth-century Northumbrian Uhtred’s memoirs, he journey’s north with his friend Ragnar to prop up an ally of Alfred and wreak some vengeance on the men who sold him into slavery. Since there is not much in the historical record, Cornwell can freelance all the sword and shield battle action scenes he wants—which means the pages turn very rapidly. Along the way Uhtred gets to rescue two maidens in distress. Good stuff.
Voiam să fie întuneric. Dar, în acea noapte de vară, luna, ca o seceră argintie, se strecura, când şi când, printre nori, de parcă ar fi vrut să-şi râdă de mine. Iar eu voiam să fie întuneric.
Cărasem doi saci din piele către creasta scundă, ce marca graniţa nordică a domeniului meu. Domeniul meu. Se numea Fifhaden şi era răsplata cu care mă blagoslovise regele Alfred pentru că-l slujisem cu credinţă la Ethandun, acolo unde, pe dealul prelung, înverzit, nimicise oastea daneză. Acolo se ridicase zid de scuturi contra zid de scuturi şi, la sfârşitul bătăliei, Alfred era iarăşi pe tron; danezii fură zdrobiţi, şi Wessex supravieţui. Îndrăznesc să spun că, în acea zi, înfăptuisem mai multe decât majoritatea ostaşilor noştri. Femeia mea murise, prietenul meu murise, o suliţă mi se împlântase adânc în coapsa dreaptă, iar răsplata mea fu Fifhaden.
Cinci hide[1]. Asta însemna această denumire. Cinci hide! Un pământ atât de sărăcăcios, încât abia putea hrăni cele patru familii de sclavi care-l arau, creşteau oi şi prindeau peşte în râul Kenet. Altor războinici li se dăruiseră domenii întinse, chiar şi Biserica primise păduri bogate şi păşuni cu iarbă grasă, în vreme ce eu primisem cinci hide. Îl uram pe Alfred. Era un rege zgârcit, pios, mizerabil, care n-avea încredere în mine, fiindcă nu mă-nchinam lui Hristos, fiindcă eram un nordic şi fiindcă îi dădusem regatul înapoi la Ethandun. Şi, drept recompensă, îmi dăruise Fifhaden. Ticălosul!
Aşa că acum căram cei doi saci spre creasta joasă, tunsă de oi şi presărată cu bolovani uriaşi, cenuşii, ce sclipeau în lumină când luna îşi revărsa razele printre mănunchiurile de nori. M-am târât către unul dintre acei bolovani, şi Hild îngenunche lângă mine.
Pe atunci, era femeia mea. Fusese călugăriţă la Cippanhamm, dar danezii cuceriseră oraşul şi o batjocoriseră. Acum însă era cu mine. Uneori, noaptea, o auzeam rugându-se, iar rugile sale erau toate doar lacrimi şi deznădejde, şi bănuiam că, într-un sfârşit, avea să se întoarcă la zeul său, dar pentru moment eu eram refugiul ei.
— Ce aşteptăm aici? întrebă ea.
Mi-am dus degetul la buze, făcându-i semn să tacă. Ea mă privi mirată. Avea chipul prelung, ochii mari şi părul auriu sub o basma zdrenţăroasă. Îmi ziceam în sinea mea că mare păcat ar fi fost ca o aşa frumuseţe să rămână închisă într-o mănăstire. Desigur, Alfred voia ca Hild să apuce iarăşi calea călugăriei. De aceea o şi lăsam să stea cu mine. Ca să-l înfurii. Ticălosul!
Voiam să fiu sigur că nu ne urmărea nimeni. De altfel, era puţin probabil să se fi întâmplat asta, căci oamenilor nu le place să se aventureze în puterea nopţii, când creaturi oribile bântuie pământul. Hild îşi ţinea strâns crucifixul în palmă, dar eu nu mă temeam de beznă. Încă de când eram copil învăţasem să iubesc noaptea. Eram un sceadugengan, o umbră rătăcitoare, una dintre acele creaturi de care oamenii se tem.
Cărasem doi saci din piele către creasta scundă, ce marca graniţa nordică a domeniului meu. Domeniul meu. Se numea Fifhaden şi era răsplata cu care mă blagoslovise regele Alfred pentru că-l slujisem cu credinţă la Ethandun, acolo unde, pe dealul prelung, înverzit, nimicise oastea daneză. Acolo se ridicase zid de scuturi contra zid de scuturi şi, la sfârşitul bătăliei, Alfred era iarăşi pe tron; danezii fură zdrobiţi, şi Wessex supravieţui. Îndrăznesc să spun că, în acea zi, înfăptuisem mai multe decât majoritatea ostaşilor noştri. Femeia mea murise, prietenul meu murise, o suliţă mi se împlântase adânc în coapsa dreaptă, iar răsplata mea fu Fifhaden.
Cinci hide[1]. Asta însemna această denumire. Cinci hide! Un pământ atât de sărăcăcios, încât abia putea hrăni cele patru familii de sclavi care-l arau, creşteau oi şi prindeau peşte în râul Kenet. Altor războinici li se dăruiseră domenii întinse, chiar şi Biserica primise păduri bogate şi păşuni cu iarbă grasă, în vreme ce eu primisem cinci hide. Îl uram pe Alfred. Era un rege zgârcit, pios, mizerabil, care n-avea încredere în mine, fiindcă nu mă-nchinam lui Hristos, fiindcă eram un nordic şi fiindcă îi dădusem regatul înapoi la Ethandun. Şi, drept recompensă, îmi dăruise Fifhaden. Ticălosul!
Aşa că acum căram cei doi saci spre creasta joasă, tunsă de oi şi presărată cu bolovani uriaşi, cenuşii, ce sclipeau în lumină când luna îşi revărsa razele printre mănunchiurile de nori. M-am târât către unul dintre acei bolovani, şi Hild îngenunche lângă mine.
Pe atunci, era femeia mea. Fusese călugăriţă la Cippanhamm, dar danezii cuceriseră oraşul şi o batjocoriseră. Acum însă era cu mine. Uneori, noaptea, o auzeam rugându-se, iar rugile sale erau toate doar lacrimi şi deznădejde, şi bănuiam că, într-un sfârşit, avea să se întoarcă la zeul său, dar pentru moment eu eram refugiul ei.
— Ce aşteptăm aici? întrebă ea.
Mi-am dus degetul la buze, făcându-i semn să tacă. Ea mă privi mirată. Avea chipul prelung, ochii mari şi părul auriu sub o basma zdrenţăroasă. Îmi ziceam în sinea mea că mare păcat ar fi fost ca o aşa frumuseţe să rămână închisă într-o mănăstire. Desigur, Alfred voia ca Hild să apuce iarăşi calea călugăriei. De aceea o şi lăsam să stea cu mine. Ca să-l înfurii. Ticălosul!
Voiam să fiu sigur că nu ne urmărea nimeni. De altfel, era puţin probabil să se fi întâmplat asta, căci oamenilor nu le place să se aventureze în puterea nopţii, când creaturi oribile bântuie pământul. Hild îşi ţinea strâns crucifixul în palmă, dar eu nu mă temeam de beznă. Încă de când eram copil învăţasem să iubesc noaptea. Eram un sceadugengan, o umbră rătăcitoare, una dintre acele creaturi de care oamenii se tem.
adventurous
dark
informative
medium-paced
Another good story. It's getting hard to keep track of all the characters, battles, and shifting alliances but that's probably in keeping with the period in history. I like the historical and geography education that comes with the story. The characters aren't particularly likable. The book makes the point that 9th century England was not as simple as pagan Danes vs. Christian Saxons. There were Christian Danes and Pagan Saxons as well, and sometimes the battle lines were Christian vs Pagan, Dane vs Saxon, Dane vs Dane, etc ...
This series just takes my breath away. It is a superbly told story that gripped me from beginning to end. This novel is the third in The Saxon Stories by Bernard Corwell. This is the story of Uhtred, born as a Saxon, taken by the Danes (Vikings) at the age of 10, and then raised as a Dane. He speaks both languages well, and seems to bounce back and forth from one culture to the other. And, besides being smart, he is a brilliant warrior.
Each character in the book comes to life, especially in the audiobook, read with clarity and distinction by Tom Sellwood. He makes each character sound distinct, and it is never difficult to tell who is speaking, because of Sellwood's accents. One cannot say that the accents are authentic, of course, since the story takes place in the ninth century. But, he uses English, Irish, Scotch, Danish, and other accents to good use throughout.
This series of historical novels has such a good reputation, that a TV series The Last Kingdom has been based on it, and is now up to 16 episodes (two series).
The protagonist in the story, Uhtred, lives to fight. A number of other characters also seem to have that aim in life. As a result, and because of the multiple would-be kings all have their subjects fighting for their hegemony, it seems like everybody in the land is touched by violence. Continuously. Almost without a break. So, as I listen to the story, I am reminded about how true the book [b:The Better Angels of Our Nature: Why Violence Has Declined|13543093|The Better Angels of Our Nature Why Violence Has Declined|Steven Pinker|https://images.gr-assets.com/books/1513020635s/13543093.jpg|16029496] by Stephen Pinker is so true. A millennium ago, violence was a way of life.
Each character in the book comes to life, especially in the audiobook, read with clarity and distinction by Tom Sellwood. He makes each character sound distinct, and it is never difficult to tell who is speaking, because of Sellwood's accents. One cannot say that the accents are authentic, of course, since the story takes place in the ninth century. But, he uses English, Irish, Scotch, Danish, and other accents to good use throughout.
This series of historical novels has such a good reputation, that a TV series The Last Kingdom has been based on it, and is now up to 16 episodes (two series).
The protagonist in the story, Uhtred, lives to fight. A number of other characters also seem to have that aim in life. As a result, and because of the multiple would-be kings all have their subjects fighting for their hegemony, it seems like everybody in the land is touched by violence. Continuously. Almost without a break. So, as I listen to the story, I am reminded about how true the book [b:The Better Angels of Our Nature: Why Violence Has Declined|13543093|The Better Angels of Our Nature Why Violence Has Declined|Steven Pinker|https://images.gr-assets.com/books/1513020635s/13543093.jpg|16029496] by Stephen Pinker is so true. A millennium ago, violence was a way of life.