Take a photo of a barcode or cover
4.31 AVERAGE
4.31 AVERAGE
Once again Remarque has made the death of a character or their descent into misery feel like relief and absolution.
After reading my third Remarque novel, I think I figured out the pattern. Reading his works feels like following around the same character but at different points of their life. We have loneliness, booze, prostitutes, doomed love life, good friendship, war PTSD, hopelessness for
the future and despair. Seeing how similar all the protagonists in Remarque’s works are, you realize that they are most probably slightly different projections of the author himself and are heavily based on his experiences. I really like how he is able to convey the mindset of the people in the post-WW1/pre-WW2 period. Everyone is living at the moment while trying to make ends meet with no hope for a better future.
This was another enjoyable read, a bit inferior to the Arch of Triumph and All Quiet on The Western front, but still with that signature 1930’s atmosphere that I’ve grown to like so much.
I also appreciated the reference to the All Quiet characters, made me tear up.
After reading my third Remarque novel, I think I figured out the pattern. Reading his works feels like following around the same character but at different points of their life. We have loneliness, booze, prostitutes, doomed love life, good friendship, war PTSD, hopelessness for
the future and despair. Seeing how similar all the protagonists in Remarque’s works are, you realize that they are most probably slightly different projections of the author himself and are heavily based on his experiences. I really like how he is able to convey the mindset of the people in the post-WW1/pre-WW2 period. Everyone is living at the moment while trying to make ends meet with no hope for a better future.
This was another enjoyable read, a bit inferior to the Arch of Triumph and All Quiet on The Western front, but still with that signature 1930’s atmosphere that I’ve grown to like so much.
I also appreciated the reference to the All Quiet characters, made me tear up.
I think I am finished trying to read this...it has sat there forever. I am 3/4 of the way through and know how it ends, so that counts.
dark
emotional
funny
reflective
sad
medium-paced
Plot or Character Driven:
Character
Strong character development:
No
Loveable characters:
Yes
Diverse cast of characters:
No
Flaws of characters a main focus:
Yes
reflective
sad
slow-paced
Plot or Character Driven:
A mix
Strong character development:
Yes
Loveable characters:
Complicated
Diverse cast of characters:
No
Flaws of characters a main focus:
Yes
SK
táto kniha je definitívne inšia ako na západe nič nové, čo som úprimne nečakala. aj keď som mala. táto kniha je skôr o tej neskoršej neschopnosti zaradiť sa do spoločnosti, čo bolo zobrazené naozaj skvelo. avšak príbeh mi prišiel miestami nezaujímavý a silly. čo však je veľmi remarquesque a ja to oceňujem je fakt, ako postavy končia v tomto príbehu. čo ešte oceňujem je, akú veľkú hodnotu má kamarátstvo v autorovej tvorbe.
táto kniha je definitívne inšia ako na západe nič nové, čo som úprimne nečakala. aj keď som mala. táto kniha je skôr o tej neskoršej neschopnosti zaradiť sa do spoločnosti, čo bolo zobrazené naozaj skvelo. avšak príbeh mi prišiel miestami nezaujímavý a silly. čo však je veľmi remarquesque a ja to oceňujem je fakt, ako postavy končia v tomto príbehu. čo ešte oceňujem je, akú veľkú hodnotu má kamarátstvo v autorovej tvorbe.
challenging
dark
emotional
reflective
sad
medium-paced
Plot or Character Driven:
Character
Strong character development:
Yes
Loveable characters:
Yes
Diverse cast of characters:
Yes
Flaws of characters a main focus:
Complicated
This is my first ever review for a book and I have read a lot
I’m very happy that my first review is for Remarque and specially for this book.
A straight story, filled with emotion LOVE, PASHION, DISPOITING,HOPE,FRIENDSHIP,SADNIS,HAPPYNIS.
As story goes you see the main character living multiple lives 1- with his friends 2- with bat 3-with his past 4- with his self.
You going to have a window to life in Germany after WW1, the economic problem and the lack of jobs the struggling of the German people.
I was surprised the cars were a part of people life that’s early, how they know cars and use it for races and Luxury was very surprising.
Isn’t as deep as Dostoevsky works and not as magical as Marquez but its very realistic and emotional that you will enjoy it in every part more than the most notable work for other writer because you are going to live among the novels character and fell as they fell
Eric Maria Remarque is without doubt one of the most underrated novelists and one of my favourite ones
And by the way , YES I RECOMMEND ALL HIS BOOKS !
I’m very happy that my first review is for Remarque and specially for this book.
A straight story, filled with emotion LOVE, PASHION, DISPOITING,HOPE,FRIENDSHIP,SADNIS,HAPPYNIS.
As story goes you see the main character living multiple lives 1- with his friends 2- with bat 3-with his past 4- with his self.
You going to have a window to life in Germany after WW1, the economic problem and the lack of jobs the struggling of the German people.
I was surprised the cars were a part of people life that’s early, how they know cars and use it for races and Luxury was very surprising.
Isn’t as deep as Dostoevsky works and not as magical as Marquez but its very realistic and emotional that you will enjoy it in every part more than the most notable work for other writer because you are going to live among the novels character and fell as they fell
Eric Maria Remarque is without doubt one of the most underrated novelists and one of my favourite ones
And by the way , YES I RECOMMEND ALL HIS BOOKS !
emotional
funny
sad
slow-paced
Plot or Character Driven:
Character
Loveable characters:
Yes
one of my all time favorite books by one of my all time favorite authors. NECESSARY.
emotional
sad
medium-paced
Plot or Character Driven:
A mix
Strong character development:
Yes
Loveable characters:
Yes
Diverse cast of characters:
No
Flaws of characters a main focus:
Complicated
Am ajuns la tarabele unde se aruncau inele la țintă.
Lămpi de carbid cu lumină albă, pătrunzătoare atârnau în fața lor. Pat mă privi întrebător.
– Nu, i-am răspuns, astăzi nu. Nici măcar un singur inel. Chiar dacă ar fi să câștig pivnițele lui Alexandru cel Mare.
Am mers mai departe, traversând piața și grădina publică a orașului.
– Pe undeva pe-aproape trebuie să fie tufișul de Daphne indica, spus Pat.
– Da, îi simți parfumul venind de departe, peste peluză. Foarte distinct. Nu-i așa?
Se uită la mine.
– Așa-i! răspunse ea.
– Trebuie să fi înflorit. Acum înmiresmează tot orașul!
Am privit prudent în dreapta și-n stânga, căutând undeva o bancă liberă. Dar, fie din vina parfumului de Dapne indica, a duminicii sau a noastră… n-am găsit nici una. Toate erau ocupate. M-am uitat la ceas. Trecuse de miezul nopții.
– Hai, i-am spus, mergem la mine… o să fim singuri.
N-a răspuns nimic, dar am făcut cale-ntoarsă. Lângă cimitir ne aștepta o surpriză. Armata salvării primise întăriri. Corul avea acum patru rânduri. Nu erau numai surori, ci și două rânduri de frați în uniformă. Cântau acum la patru voci, melodia nu mai suna strident, cum păruse mai înainte la două, ci grav ca un cântec de orgă. În ritm de vals, vuia peste pietrele funerare:
„Ierusalime, paradiziac oraș…”
Opoziția nu se mai auzea. Fusese anihilată.
– Perseverența, spunea fostul meu rector, Hillermann, întotdeauna perseverența și hărnicia valorează mai mult decât lipsa de disciplină și genialitatea.
Am descuiat ușa. O clipă, am ezitat. Apoi am răsucit comutatorul. Gâtlejul prelung al coridorului se căsca galben și hidos.
– Închide ochii, i-am șoptit lui Pat, priveliștea nu priește decât celor cu nervii încercați.
Dintr-odată, am luat-o în brațe si-am mers încet, cu pasul meu obișnuit, ca și cum aș fi fost singur, trecând pe lângă geamantane și mașini de gătit, până am ajuns în camera mea.
– Îngrozitor, nu? am spus jenat, neputându-mi lua ochii de la garnitura de pluș care se etala drept în față. Da, acum îmi lipseau fotoliile tapițate cu brocart ale domnișoarei Zalewski, covorul, lampa familiei Hasse…
– Nu-i chiar atât de îngrozitor, spuse Pat.
– Ba da, este, am ripostat si m-am îndreptat spre fereastră. În schimb, priveliștea e frumoasă. Poate mutăm fotoliile la fereastră.
Pat se plimba prin cameră.
– Nu-i deloc rău. Și, în primul rând, e așa de cald.
– Ți-e frig?
– Îmi place căldura, răspunse ea înălțându-și puțin umerii. Detest frigul și ploaia. Nici nu le pot suporta.
– Dumnezeule… și am stat tot timpul afară, în ceață.
– Mi-e cu atât mai bine acum, aici…
Lămpi de carbid cu lumină albă, pătrunzătoare atârnau în fața lor. Pat mă privi întrebător.
– Nu, i-am răspuns, astăzi nu. Nici măcar un singur inel. Chiar dacă ar fi să câștig pivnițele lui Alexandru cel Mare.
Am mers mai departe, traversând piața și grădina publică a orașului.
– Pe undeva pe-aproape trebuie să fie tufișul de Daphne indica, spus Pat.
– Da, îi simți parfumul venind de departe, peste peluză. Foarte distinct. Nu-i așa?
Se uită la mine.
– Așa-i! răspunse ea.
– Trebuie să fi înflorit. Acum înmiresmează tot orașul!
Am privit prudent în dreapta și-n stânga, căutând undeva o bancă liberă. Dar, fie din vina parfumului de Dapne indica, a duminicii sau a noastră… n-am găsit nici una. Toate erau ocupate. M-am uitat la ceas. Trecuse de miezul nopții.
– Hai, i-am spus, mergem la mine… o să fim singuri.
N-a răspuns nimic, dar am făcut cale-ntoarsă. Lângă cimitir ne aștepta o surpriză. Armata salvării primise întăriri. Corul avea acum patru rânduri. Nu erau numai surori, ci și două rânduri de frați în uniformă. Cântau acum la patru voci, melodia nu mai suna strident, cum păruse mai înainte la două, ci grav ca un cântec de orgă. În ritm de vals, vuia peste pietrele funerare:
„Ierusalime, paradiziac oraș…”
Opoziția nu se mai auzea. Fusese anihilată.
– Perseverența, spunea fostul meu rector, Hillermann, întotdeauna perseverența și hărnicia valorează mai mult decât lipsa de disciplină și genialitatea.
Am descuiat ușa. O clipă, am ezitat. Apoi am răsucit comutatorul. Gâtlejul prelung al coridorului se căsca galben și hidos.
– Închide ochii, i-am șoptit lui Pat, priveliștea nu priește decât celor cu nervii încercați.
Dintr-odată, am luat-o în brațe si-am mers încet, cu pasul meu obișnuit, ca și cum aș fi fost singur, trecând pe lângă geamantane și mașini de gătit, până am ajuns în camera mea.
– Îngrozitor, nu? am spus jenat, neputându-mi lua ochii de la garnitura de pluș care se etala drept în față. Da, acum îmi lipseau fotoliile tapițate cu brocart ale domnișoarei Zalewski, covorul, lampa familiei Hasse…
– Nu-i chiar atât de îngrozitor, spuse Pat.
– Ba da, este, am ripostat si m-am îndreptat spre fereastră. În schimb, priveliștea e frumoasă. Poate mutăm fotoliile la fereastră.
Pat se plimba prin cameră.
– Nu-i deloc rău. Și, în primul rând, e așa de cald.
– Ți-e frig?
– Îmi place căldura, răspunse ea înălțându-și puțin umerii. Detest frigul și ploaia. Nici nu le pot suporta.
– Dumnezeule… și am stat tot timpul afară, în ceață.
– Mi-e cu atât mai bine acum, aici…