You need to sign in or sign up before continuing.
Take a photo of a barcode or cover
4.19 AVERAGE
4.19 AVERAGE
adventurous
dark
mysterious
fast-paced
Possibly my favourite edition to the series so far, after the Lords of the North. I loved it. The ending, as always with Cornwell's books, was the most exciting part and I can't wait to read the next installment. I loved the plot development with his eldest son and his second born and how his relationship with both was explored more throughly this time. This book was thrilling.
Spoilers
I am sad to know that Ragnar has now passed, and the fact they ebecr got to reunite again. I hope to see more of King Edward in the future to see how his relationship with Uhtred differs from his with King Alfred. I love Finland and Alethflaed still and they continue to be the highlights of the series. His son Uhtred is fast becoming one of my favourite characters also!!
Spoilers
I am sad to know that Ragnar has now passed, and the fact they ebecr got to reunite again. I hope to see more of King Edward in the future to see how his relationship with Uhtred differs from his with King Alfred. I love Finland and Alethflaed still and they continue to be the highlights of the series. His son Uhtred is fast becoming one of my favourite characters also!!
So really a 4.5 rating. From the previous book, I thought some of the story arc was becoming formulaic and repetitive, so I set this one aside after I’d started it. Then after some in between reads, came back to it. And found it to be well done. I particularly like how this book ended; we’ll see where things pick up in the next book
Like all of us, Uhtred is aging. His sons are grown, and the book opens as his elder son becomes a priest. The events that subsequently unfold drive a shift in his fortunes and an attempt to capture Bebbanburg. In these unsettled times, war is never far away, and the Saxons and Danes continue to fight over the land that will someday become England.
I liked this. Lots of heart-pounding fight scenes and last minute twists that quite literally saved our hero’s ass. This is THE historical fiction series to read.
I liked this. Lots of heart-pounding fight scenes and last minute twists that quite literally saved our hero’s ass. This is THE historical fiction series to read.
Deel 7 ondertussen.
Na de laatste slag 10 jaar geleden heerst er vrede tussen de Denen en de Saksen in Wessex, Mercia en East Anglia. Maar dan worden de vrouw en de kinderen van jarl Cnut ontvoert, de machtigste Deense lord, en proberen ze de schuld op Uthred en de Saksen af te schuiven. Is er dan toch oorlog op komst? En zal Uthred nu eindelijk Bebbanburg veroveren?
Ik vond het vorige deel, death of kings, niet zo geweldig als de rest. Het was te traag en ik herinner me er eigenlijk bitter weinig van. Zeker omdat ik zo lang heb gewacht met dit vervolg te lezen. Niet handig. Want van Sigunn had ik precies nog nooit gehoord.
Maar dit deel was het weer helemaal. Het aloude recept met een zalig veel te zelfingenomen hoofdpersonage, veel intriges, knappe vrouwen en een beslissende slag.
In het boek komen best wel wat verschillende dingen aan bod. En het is duidelijk dat er nog veel zaken niet afgerond zijn. En Uthred is eindelijk naar Bebbanburg geweest zeg, na 7 boeken!
Ik vond een oudere Uthred met volwassen kinderen wel echt fijn. Het geeft een wat andere dynamiek. Het einde was ook eens een beetje anders dan de typische grote battle. Er was wel zo'n momentje waarbij ik bijna een traantje wegpinkte.
Misschien een puntje van kritiek. Ik vond het jammer dat Aethelred geen echte rol had in dit boek. In de historische noot verwijst Cornwell al naar de start van het volgende boek en dan vind ik het jammer dat Aethelred zijn verhaal is uitgespeeld, zonder echt nog eens ruzie te zoeken met Uthred.
Op naar de volgende!
Na de laatste slag 10 jaar geleden heerst er vrede tussen de Denen en de Saksen in Wessex, Mercia en East Anglia. Maar dan worden de vrouw en de kinderen van jarl Cnut ontvoert, de machtigste Deense lord, en proberen ze de schuld op Uthred en de Saksen af te schuiven. Is er dan toch oorlog op komst? En zal Uthred nu eindelijk Bebbanburg veroveren?
Ik vond het vorige deel, death of kings, niet zo geweldig als de rest. Het was te traag en ik herinner me er eigenlijk bitter weinig van. Zeker omdat ik zo lang heb gewacht met dit vervolg te lezen. Niet handig. Want van Sigunn had ik precies nog nooit gehoord.
Maar dit deel was het weer helemaal. Het aloude recept met een zalig veel te zelfingenomen hoofdpersonage, veel intriges, knappe vrouwen en een beslissende slag.
In het boek komen best wel wat verschillende dingen aan bod. En het is duidelijk dat er nog veel zaken niet afgerond zijn. En Uthred is eindelijk naar Bebbanburg geweest zeg, na 7 boeken!
Ik vond een oudere Uthred met volwassen kinderen wel echt fijn. Het geeft een wat andere dynamiek. Het einde was ook eens een beetje anders dan de typische grote battle. Er was wel zo'n momentje waarbij ik bijna een traantje wegpinkte.
Misschien een puntje van kritiek. Ik vond het jammer dat Aethelred geen echte rol had in dit boek. In de historische noot verwijst Cornwell al naar de start van het volgende boek en dan vind ik het jammer dat Aethelred zijn verhaal is uitgespeeld, zonder echt nog eens ruzie te zoeken met Uthred.
Op naar de volgende!
I thought it had a good story line and the action was set to a good pace. However the middle English was a bit tougher to read. I dont like when a book is set in a a historical setting yet the characters use foul language eveident of modern times. This throws me off and out of the story. I also found trying to remember all of the places and character names was a taxing exercise. But overall I would recommend it for any one who likes historical action fiction.
Oh, oh, oh - picked this up on Friday, finished on Monday.
I read the first six books all in one go, and have been waiting for this one. The problem with binge reading is I tend to miss the details, and don't pay much attention to the author's narrative skill. Having to wait for this one, and then spreading it out over a few days raised my faith in Bernard Cornwell. Yes, he writes battle scenes that are stellar, but he's also got a firm grip on characterization, plotting, and historicity.
Don't start with this, but if it's next in line for you, do read it. Uhtred, his progeny, lovers, comrades, enemies, and all the rest make their appearances, the intrigue is better than ever, the jokes are funny, the battles are thrilling and messy, and it's a fine continuation of the romp that is the making of England.
I read the first six books all in one go, and have been waiting for this one. The problem with binge reading is I tend to miss the details, and don't pay much attention to the author's narrative skill. Having to wait for this one, and then spreading it out over a few days raised my faith in Bernard Cornwell. Yes, he writes battle scenes that are stellar, but he's also got a firm grip on characterization, plotting, and historicity.
Don't start with this, but if it's next in line for you, do read it. Uhtred, his progeny, lovers, comrades, enemies, and all the rest make their appearances, the intrigue is better than ever, the jokes are funny, the battles are thrilling and messy, and it's a fine continuation of the romp that is the making of England.
Un cer întunecat.
Zeii fac cerul; el le reflectă starea de spirit, iar în acea zi erau posomorâţi. Era miezul verii şi o ploaie nenorocită cernea dinspre est. Era ca iarna.
Călăream pe Fulger, cel mai bun cal al meu, un armăsar negru ca noaptea, cu o fâşie de păr cenuşiu care-i cobora pe picioarele din spate. Fusese botezat după un dulău grozav pe care i-l sacrificasem cândva lui Thor. M-a durut să-l ucid, dar zeii sunt aspri cu noi: ne cer sacrificii, apoi ne ignoră. Fulger era un animal imens, puternic şi docil, un cal pentru război, iar eu, în acea zi, eram în toată splendoarea mea de războinic. Eram îmbrăcat în zale şi oţel şi piele. Răsuflarea-Şarpelui, cea mai bună spadă din lume, îmi atârna în stânga, deşi împotriva inamicului pe care-l înfruntam în acea zi nu aveam nevoie nici de spadă, nici de scut, nici de topor. Dar o purtam, fiindcă Răsuflarea-Şarpelui era tovarăşa mea. Încă o mai am. Când voi muri, adică în curând, cineva îmi va încleşta degetele în jurul împletiturii din piele a mânerului ei uzat şi ea mă va duce în Valhalla, în sala morţilor unde sunt şi zeii cei mari, şi acolo vom petrece.
Dar nu în ziua aceea.
În ziua aceea întunecată de vară stăteam în şa în mijlocul unei uliţe noroioase, cu faţa spre duşmani. Îi puteam auzi, dar nu-i puteam vedea. Ei ştiau că mă aflam acolo.
Drumul era lat doar cât să lase două căruţe să treacă una pe lângă cealaltă. Casele de pe ambele părţi erau din lut şi paie, acoperite cu stuf înnegrit de vreme pe care creştea un strat gros de muşchi. Noroiul, care depăşea copitele calului, era brăzdat de urmele roţilor şi împuţit de câinii şi porcii care umblau liberi. Vântul duşmănos vălurea bălţile din făgaşe şi şfichiuia fumul ce ieşea prin gaura dintr-un acoperiş, ducând până departe mirosul de lemn ars.
Aveam doi tovarăşi. Plecasem din Lundene cu douăzeci şi doi de oameni, dar misiunea mea în satul acesta udat de ploaie şi mirosind a dejecţii era una personală, aşa că-i lăsasem pe ceilalţi la o milă distanţă. Osbert, fiul meu cel mic, era în spatele meu, călare pe un armăsar sur. Avea nouăsprezece ani, era îmbrăcat în zale şi purta o spadă la brâu. Era bărbat în toată firea, cu toate că eu îl consideram încă un băietan. Se temea de mine, aşa cum eu mă temusem de tatăl meu.
Unele mame îi înmoaie pe băieţi, dar Osbert era orfan de mamă, şi eu îl învăţasem să fie dur, fiindcă aşa trebuie să fie un bărbat. Lumea este plină de duşmani. Creştinii ne spun să ne iubim duşmanii şi să întoarcem celălalt obraz. Creştinii sunt proşti.
Lângă Osbert era Æthelstan, bastardul şi cel mai mare fiu al regelui Edward al Wessexului. Avea doar opt ani, dar, la fel ca Osbert, purta zale. Æthelstan nu se temea de mine. Am încercat să-l sperii, dar s-a mulţumit să se uite la mine cu ochii lui reci şi albaştri şi să zâmbească. Îl iubeam pe băiatul acesta, exact aşa cum îl iubeam şi pe Osbert.
Zeii fac cerul; el le reflectă starea de spirit, iar în acea zi erau posomorâţi. Era miezul verii şi o ploaie nenorocită cernea dinspre est. Era ca iarna.
Călăream pe Fulger, cel mai bun cal al meu, un armăsar negru ca noaptea, cu o fâşie de păr cenuşiu care-i cobora pe picioarele din spate. Fusese botezat după un dulău grozav pe care i-l sacrificasem cândva lui Thor. M-a durut să-l ucid, dar zeii sunt aspri cu noi: ne cer sacrificii, apoi ne ignoră. Fulger era un animal imens, puternic şi docil, un cal pentru război, iar eu, în acea zi, eram în toată splendoarea mea de războinic. Eram îmbrăcat în zale şi oţel şi piele. Răsuflarea-Şarpelui, cea mai bună spadă din lume, îmi atârna în stânga, deşi împotriva inamicului pe care-l înfruntam în acea zi nu aveam nevoie nici de spadă, nici de scut, nici de topor. Dar o purtam, fiindcă Răsuflarea-Şarpelui era tovarăşa mea. Încă o mai am. Când voi muri, adică în curând, cineva îmi va încleşta degetele în jurul împletiturii din piele a mânerului ei uzat şi ea mă va duce în Valhalla, în sala morţilor unde sunt şi zeii cei mari, şi acolo vom petrece.
Dar nu în ziua aceea.
În ziua aceea întunecată de vară stăteam în şa în mijlocul unei uliţe noroioase, cu faţa spre duşmani. Îi puteam auzi, dar nu-i puteam vedea. Ei ştiau că mă aflam acolo.
Drumul era lat doar cât să lase două căruţe să treacă una pe lângă cealaltă. Casele de pe ambele părţi erau din lut şi paie, acoperite cu stuf înnegrit de vreme pe care creştea un strat gros de muşchi. Noroiul, care depăşea copitele calului, era brăzdat de urmele roţilor şi împuţit de câinii şi porcii care umblau liberi. Vântul duşmănos vălurea bălţile din făgaşe şi şfichiuia fumul ce ieşea prin gaura dintr-un acoperiş, ducând până departe mirosul de lemn ars.
Aveam doi tovarăşi. Plecasem din Lundene cu douăzeci şi doi de oameni, dar misiunea mea în satul acesta udat de ploaie şi mirosind a dejecţii era una personală, aşa că-i lăsasem pe ceilalţi la o milă distanţă. Osbert, fiul meu cel mic, era în spatele meu, călare pe un armăsar sur. Avea nouăsprezece ani, era îmbrăcat în zale şi purta o spadă la brâu. Era bărbat în toată firea, cu toate că eu îl consideram încă un băietan. Se temea de mine, aşa cum eu mă temusem de tatăl meu.
Unele mame îi înmoaie pe băieţi, dar Osbert era orfan de mamă, şi eu îl învăţasem să fie dur, fiindcă aşa trebuie să fie un bărbat. Lumea este plină de duşmani. Creştinii ne spun să ne iubim duşmanii şi să întoarcem celălalt obraz. Creştinii sunt proşti.
Lângă Osbert era Æthelstan, bastardul şi cel mai mare fiu al regelui Edward al Wessexului. Avea doar opt ani, dar, la fel ca Osbert, purta zale. Æthelstan nu se temea de mine. Am încercat să-l sperii, dar s-a mulţumit să se uite la mine cu ochii lui reci şi albaştri şi să zâmbească. Îl iubeam pe băiatul acesta, exact aşa cum îl iubeam şi pe Osbert.
In this book in the series, Uhtred is now middle-aged. Which means, by the standards of the time, that he is becoming an old man. However, he is still a very smart warrior, with an uncanny instinct for the motives and intentions of others. Two aspects of this series continue to engage me. First, in each book, Uhtred devises some neat tricks to out-smart his enemies. Second, it is amazing how superstitious people are, and in many ways, naive. During the Middle Ages, there is no such thing as "science", and people are all too willing to believe in just about any supernatural phenomenon.
The previous book in this series, [b:Death of Kings|11734251|Death of Kings (The Saxon Stories, #6)|Bernard Cornwell|https://images.gr-assets.com/books/1327963375s/11734251.jpg|16683183] seemed to lag behind the others in the level of plot and excitement. It was just a bit too slow. However, This seventh book in the series stepped up the pace somewhat, and I can heartily recommend it.
I listened to this book as an audiobook, narrated by Matt Bates. He does an excellent job, and I was rarely if ever confused by the dialogs. The reason is that Matt Bates is able to differentiate the different characters with different voices and accents. As a result, listening to the book is very enjoyable.
The previous book in this series, [b:Death of Kings|11734251|Death of Kings (The Saxon Stories, #6)|Bernard Cornwell|https://images.gr-assets.com/books/1327963375s/11734251.jpg|16683183] seemed to lag behind the others in the level of plot and excitement. It was just a bit too slow. However, This seventh book in the series stepped up the pace somewhat, and I can heartily recommend it.
I listened to this book as an audiobook, narrated by Matt Bates. He does an excellent job, and I was rarely if ever confused by the dialogs. The reason is that Matt Bates is able to differentiate the different characters with different voices and accents. As a result, listening to the book is very enjoyable.