Scan barcode
hannanx's review
3.0
I wanted to love this book. There were really good parts and glimpses into something great but for me it contained far too much of an emphasis on gurus and religious teachers, and a lot of far fetched and fanciful anecdotes that I couldn't quite believe. From religious people who fought wild animals and didn't even get scratched to holy men who could live without eating or sleeping, I think the emphasis got lost in this book for me. I wanted it to be more spiritual and something everyone could connect to. Something that conveyed a deeper meaning or purpose. It was difficult for me to get much to help with personal growth through reading this book. I just wish it focused less on these stories and the men themselves, and more on something more.
epictetsocrate's review
3.0
Caracteristica esenţială a tradiţiei spirituale hinduse constă, din cele mai vechi timpuri, în căutarea adevărurilor supreme prin intermediul relaţiei discipolguru 1-2. Drumul meu m-a condus spre un înţelept adept al liniei Cristice, a cărui viaţă va fi un model pentru generaţiile viitoare. El a fost unul dintre marii Maeştri, care reprezintă cea mai de preţ comoară a Indiei şi care se nasc în fiecare generaţie pentru a feri ţara lor de soarta Babilonului şi a Egiptului.
Atât cât îmi pot aminti, copilăria mea a fost marcată de amintirile unei vieţi anterioare în care am fost un yoghin solitar pe vârfurile înzăpezite ale munţilor Himalaya 1-3. Aceste imagini ale trecutului îmi sugerau astfel, printr-o mijlocire misterioasă, pe cele ale viitorului.
Niciunul din micile necazuri ale copilăriei nu s-a şters din sufletul meu.
Eram conştient de nemulţumirea de a nu mă putea mişca şi exprima liber. Nevoia de a mă ruga s-a născut din sentimentul neputinţei corpului meu. Viaţa mea afectivă, foarte intensă se exprima în cuvintele mai multor limbi. Din avalanşa de cuvinte pe care le auzeam în jurul meu, am învăţat treptat să disting silabele limbii bengali. Cât de mult se amăgesc cei mari crezând că mintea unui copil n-are alte griji decât jucăriile şi degetele de la picioare.
Aceste probleme psihologice şi sentimentul neputinţei corpului îmi provocau numeroase accese de plâns. Îmi amintesc de încurcătura părinţilor în faţa suferinţei mele. Îmi vin în minte şi amintiri mai fericite: îmbrăţişările mamei, primele mele eforturi de a vorbi şi de a merge. Aceste mici succese, pe care în general le uităm, sunt totuşi la originea încrederii noastre în noi.
Aceste amintiri îndepărtate nu sunt singulare. Mulţi yoghini sunt cunoscuţi pentru că şi-au păstrat conştiinţa în tranziţia dintre „viaţă” şi „moarte”. Dacă omul s-ar reduce la corpul său fizic, pierderea acestuia ar pune capăt sentimentului de identitate. Dar dacă, de-a lungul mileniilor, profeţii au spus adevărul, omul este în esenţă spirit necorporal şi omniprezent.
Deşi neobişnuite, amintiri atât de clare ale primei copilării, sunt mai puţin rare decât se crede. În timpul peregrinărilor mele prin lume, oameni demni de încredere mi-au confirmat acest lucru.
Atât cât îmi pot aminti, copilăria mea a fost marcată de amintirile unei vieţi anterioare în care am fost un yoghin solitar pe vârfurile înzăpezite ale munţilor Himalaya 1-3. Aceste imagini ale trecutului îmi sugerau astfel, printr-o mijlocire misterioasă, pe cele ale viitorului.
Niciunul din micile necazuri ale copilăriei nu s-a şters din sufletul meu.
Eram conştient de nemulţumirea de a nu mă putea mişca şi exprima liber. Nevoia de a mă ruga s-a născut din sentimentul neputinţei corpului meu. Viaţa mea afectivă, foarte intensă se exprima în cuvintele mai multor limbi. Din avalanşa de cuvinte pe care le auzeam în jurul meu, am învăţat treptat să disting silabele limbii bengali. Cât de mult se amăgesc cei mari crezând că mintea unui copil n-are alte griji decât jucăriile şi degetele de la picioare.
Aceste probleme psihologice şi sentimentul neputinţei corpului îmi provocau numeroase accese de plâns. Îmi amintesc de încurcătura părinţilor în faţa suferinţei mele. Îmi vin în minte şi amintiri mai fericite: îmbrăţişările mamei, primele mele eforturi de a vorbi şi de a merge. Aceste mici succese, pe care în general le uităm, sunt totuşi la originea încrederii noastre în noi.
Aceste amintiri îndepărtate nu sunt singulare. Mulţi yoghini sunt cunoscuţi pentru că şi-au păstrat conştiinţa în tranziţia dintre „viaţă” şi „moarte”. Dacă omul s-ar reduce la corpul său fizic, pierderea acestuia ar pune capăt sentimentului de identitate. Dar dacă, de-a lungul mileniilor, profeţii au spus adevărul, omul este în esenţă spirit necorporal şi omniprezent.
Deşi neobişnuite, amintiri atât de clare ale primei copilării, sunt mai puţin rare decât se crede. În timpul peregrinărilor mele prin lume, oameni demni de încredere mi-au confirmat acest lucru.
More...