Take a photo of a barcode or cover
3.48 AVERAGE
3.48 AVERAGE
adventurous
dark
mysterious
sad
medium-paced
Plot or Character Driven:
Plot
Strong character development:
Complicated
Loveable characters:
No
Diverse cast of characters:
Yes
Flaws of characters a main focus:
Yes
Vaya. Admito que El Palacio de la Medianoche me gustó más que el anterior, que ya me había gustado bastante, aunque no entiendo por qué no se llamó El Pájaro de Fuego, creo que hubiese tenido más significado.
La historia transcurre en Calcuta, cuando un grupo de amigos de un orfanato está próximo a cumplir los 16 años, edad en la que tienen que dejar el hogar y buscar su propio camino. Sin embargo, en plena celebración de un cumpleaños conocen a Sheren y descubren que misteriosos hechos rodean a uno de sus amigos. Es así como una historia que ocurrió años atrás vuelve a buscar a estos chicos y solo ellos podrán poner fin a un ciclo de muerte y dolor.
Creo que El Palacio de la Medianoche se acercó más a lo que es La sombra del viento, en cuanto a la historia detrás y los giros y arrepentimientos. Se me hizo como una versión primigenia de esta. También recuerda a It, por tener a un grupo de niños como protagonistas que deben luchar contra un ente malvado. Me gustó que, a pesar de ser Ben el protagonista, todos tenían sus momentos para aportar algo y ser útiles, no estaban ahí de adorno.
Sobre los personajes diré que me encantó Ben. En El príncipe de la niebla los personajes me fueron indiferentes, pero aquí logré agarrarles cariño e incluso me sacaban algunas sonrisas. Todos fueron encantadores a su manera y Ben destacaba por motivos lógicos. Quizá Sheren me fuera un poco más indiferente, se parecía demasiado a cientos de otros personajes similares que parecía tener una ausencia de mayor personalidad.
Me gustó la historia, fue quizá un poco sencilla, en ese sentido disfruté más la anterior. Sin embargo, aquí logró contarla de mejor manera, no solo la pluma era más fluida sino que la misma narración de hechos pasados resultó un poco mejor. Aunque sigue siendo el punto que menos me gusta, no que haya una historia pasada, sino que el cómo nos enteramos de esta historia pasada.
Fue un libro divertido, con un tono más triste que el anterior que para el final casi me saca una lágrima. Las secciones escritas por Ian me gustaron bastante, eran esa parte emotiva y personal que acercaba aun más la historia y sus personajes, me pareció efectivo y útil. Espero ansiosa leer los otros libros.
La historia transcurre en Calcuta, cuando un grupo de amigos de un orfanato está próximo a cumplir los 16 años, edad en la que tienen que dejar el hogar y buscar su propio camino. Sin embargo, en plena celebración de un cumpleaños conocen a Sheren y descubren que misteriosos hechos rodean a uno de sus amigos. Es así como una historia que ocurrió años atrás vuelve a buscar a estos chicos y solo ellos podrán poner fin a un ciclo de muerte y dolor.
Creo que El Palacio de la Medianoche se acercó más a lo que es La sombra del viento, en cuanto a la historia detrás y los giros y arrepentimientos. Se me hizo como una versión primigenia de esta. También recuerda a It, por tener a un grupo de niños como protagonistas que deben luchar contra un ente malvado. Me gustó que, a pesar de ser Ben el protagonista, todos tenían sus momentos para aportar algo y ser útiles, no estaban ahí de adorno.
Sobre los personajes diré que me encantó Ben. En El príncipe de la niebla los personajes me fueron indiferentes, pero aquí logré agarrarles cariño e incluso me sacaban algunas sonrisas. Todos fueron encantadores a su manera y Ben destacaba por motivos lógicos. Quizá Sheren me fuera un poco más indiferente, se parecía demasiado a cientos de otros personajes similares que parecía tener una ausencia de mayor personalidad.
Me gustó la historia, fue quizá un poco sencilla, en ese sentido disfruté más la anterior. Sin embargo, aquí logró contarla de mejor manera, no solo la pluma era más fluida sino que la misma narración de hechos pasados resultó un poco mejor. Aunque sigue siendo el punto que menos me gusta, no que haya una historia pasada, sino que el cómo nos enteramos de esta historia pasada.
Fue un libro divertido, con un tono más triste que el anterior que para el final casi me saca una lágrima. Las secciones escritas por Ian me gustaron bastante, eran esa parte emotiva y personal que acercaba aun más la historia y sus personajes, me pareció efectivo y útil. Espero ansiosa leer los otros libros.
The Midnight Palace by Carlos Ruis Zafon is the author's first attempt at a young adult novel. A group of orphans created a club for themselves in 1930s Calcutta to help cope with the rigors of a difficult life. On the brink of their release into the world on their sixteenth birthday, the group's leader, Ben, is given some shocking information about his true identity and discovers his long-lost twin sister, Sheere. The story the twins are told is a horrifying one that left both of their parents dead, and the murderer on a quest to destroy them, so their grandmother separated them in hopes of keeping them both safe. But the dark and frightening enemy is back and determined to wreak his revenge upon Ben and Sheere's family. Zafon has made a major stumble with this suspenseful tale. The Shadow of the Wind is one of my favorite books, so I was looking forward to reading Midnight Palace, but I was disappointed. Zafon's Calcutta doesn't feel even remotely like the mystical and mysterious city of Calcutta; instead it comes across as any generic European city, most likely London. Even the main characters have English names: Ben, Ian, Seth, and Michael! The story could easily be rewritten substituting London for Calcutta and very few changes would need to be made. Midnight Palace may have been better as a trilogy. Zafon creates some fantastical settings, but fails to use them well, like Chandra's house and the train station. I would have loved for the characters to spend several chapters exploring both, but instead readers are rushed through them as Zafon pushes his characters into confrontation and rusty plot devices. The club seeks to investigate the story Sheere's grandmother tells them, not to propel the story, but only to prove her a liar. I get the impression that Zafon had a vision of this unusual group of children investigating this strange story, but instead of allowing the story to unfold, it's rushed through any kind of emotional or suspenseful breakthroughs. A major revelation is broadcast early on, and the climax is never in doubt, and I wish Zafon had handled both with more subtlety. Zafon is a fantastic author, and this book had so much potential. I almost wish he would write it again using his immeasurable talents to their limit.
my comprehension on this was maybe 15% but I did listen to it!!!
No está mal. Tampoco está bien. Otro más para el montón de leídos.
La verdad que no le tenía mucha fe a este autor, pero -al menos este- está bien escrito, es entretenido como para engancharte mucho y deja una linda sensación al terminarlo, aunque su final no me haya convencido.
Adolescentes protagonistas, pero con un enfoque un poco más infantil-juvenil, recursos fantásticos, década del 30, CALCUTA<3 y muchas, muchas situaciones tensas que llegaron hasta asustarme un poco.
Y sí, hace poco me enteré que había uno antes. Quizá después lo lea...
Adolescentes protagonistas, pero con un enfoque un poco más infantil-juvenil, recursos fantásticos, década del 30, CALCUTA<3 y muchas, muchas situaciones tensas que llegaron hasta asustarme un poco.
Y sí, hace poco me enteré que había uno antes. Quizá después lo lea...
adventurous
challenging
dark
emotional
mysterious
fast-paced
Plot or Character Driven:
A mix
Strong character development:
Yes
Loveable characters:
Yes
Diverse cast of characters:
Yes
Flaws of characters a main focus:
No
Puţin după miezul nopţii, un barcaz s-a ivit din negura nopţii care se năştea pe suprafaţa râului Hooghly şi învăluia totul, ca miasma unui blestem. La prora, în lumina palidă trimisă de un opaiţ agonizant, atârnat la catarg, se putea ghici silueta unui bărbat înveşmântat într-o pelerină, care se trudea vâslind către malul îndepărtat. Dincolo, spre vest, Fort William, în grădina Maidan, se înălţa sub o mantie de nori de cenuşă la lumina unui nesfârşit giulgiu de felinare şi de focuri întinse cât vedeai cu ochii. Calcutta.
Omul se opri câteva secunde ca să-şi vină în fire şi să contemple gara Jheeter’s Gate, care se pierdea definitiv în negura ce acoperea celălalt mal al râului. Cu fiecare metru înaintat prin ceaţă, gara de oţel şi sticlă se confunda cu atâtea alte clădiri ancorate în splendori uitate. Ochii îi rătăciră către pădurea de mausolee de marmură, înnegrite de zecile de ani de abandonare şi către pereţi goi cărora furia musonului le smulsese pielea ocru, albastră şi aurie, prefăcându-i în înceţoşate acuarele destrămându-se într-un iaz.
Numai convingerea că mai are doar câteva ore de trăit, poate doar câteva minute, l-a îndemnat să-şi continue drumul, părăsind în măruntaiele acelui loc blestemat femeia pe care jurase să o apere cu propria-i viaţă. În noaptea aceea, în vreme ce locotenentul Peake pornea pentru ultima oară spre Calcutta la bordul unui vechi barcaz, fiecare secundă a vieţii sale se mistuia sub ploaia cernind la adăpostul zorilor.
În timp ce se căznea să târască nava la mal, locotenentul auzea plânsetul celor doi copii ascunşi în santină. Peake se uită îndărăt şi văzu că luminile celuilalt barcaz clipeau la nicio sută de metri în spatele lui, câştigând teren. Putea să-şi închipuie zâmbetul celui ce îl urmărea, savurându-şi prada fără cale de întoarcere.
Nu luă în seamă lacrimile de foame şi de frig ale copiilor, ca să ducă nava cu puterile care îi rămăseseră până la malul râului venit să moară în pragul labirintului de nepătruns şi fantomatic al străzilor din Calcutta. Două sute de ani fuseseră de ajuns ca să prefacă jungla deasă care creştea în jurul templului Kalighat într-un oraş unde Dumnezeu nu ar fi îndrăznit niciodată să intre.
Omul se opri câteva secunde ca să-şi vină în fire şi să contemple gara Jheeter’s Gate, care se pierdea definitiv în negura ce acoperea celălalt mal al râului. Cu fiecare metru înaintat prin ceaţă, gara de oţel şi sticlă se confunda cu atâtea alte clădiri ancorate în splendori uitate. Ochii îi rătăciră către pădurea de mausolee de marmură, înnegrite de zecile de ani de abandonare şi către pereţi goi cărora furia musonului le smulsese pielea ocru, albastră şi aurie, prefăcându-i în înceţoşate acuarele destrămându-se într-un iaz.
Numai convingerea că mai are doar câteva ore de trăit, poate doar câteva minute, l-a îndemnat să-şi continue drumul, părăsind în măruntaiele acelui loc blestemat femeia pe care jurase să o apere cu propria-i viaţă. În noaptea aceea, în vreme ce locotenentul Peake pornea pentru ultima oară spre Calcutta la bordul unui vechi barcaz, fiecare secundă a vieţii sale se mistuia sub ploaia cernind la adăpostul zorilor.
În timp ce se căznea să târască nava la mal, locotenentul auzea plânsetul celor doi copii ascunşi în santină. Peake se uită îndărăt şi văzu că luminile celuilalt barcaz clipeau la nicio sută de metri în spatele lui, câştigând teren. Putea să-şi închipuie zâmbetul celui ce îl urmărea, savurându-şi prada fără cale de întoarcere.
Nu luă în seamă lacrimile de foame şi de frig ale copiilor, ca să ducă nava cu puterile care îi rămăseseră până la malul râului venit să moară în pragul labirintului de nepătruns şi fantomatic al străzilor din Calcutta. Două sute de ani fuseseră de ajuns ca să prefacă jungla deasă care creştea în jurul templului Kalighat într-un oraş unde Dumnezeu nu ar fi îndrăznit niciodată să intre.
adventurous
hopeful
mysterious
fast-paced
Plot or Character Driven:
Character
Strong character development:
Yes
Loveable characters:
Yes
Diverse cast of characters:
No
Flaws of characters a main focus:
Yes
Um ótimo livro para adolescentes! Mas como eu já não sou adolescente, é só ok.