Take a photo of a barcode or cover
3.27 AVERAGE
3.27 AVERAGE
whilst I think the movie adaptation is slightly better this was still very good obviously dated in language used when referring to black people but it was 1st published in 1954
it was interesting to see how this differs from the movie
it was interesting to see how this differs from the movie
3.5 stars.
Audiobook performance was excellent, although I think anyone with a native English accent will have a hard time pulling off a New York Harlem accent, as well as a Jamaican accent.
Storyline was intense. Loved the voodoo legends. The bad guy was a true bad guy in every definition. Killing was both an art and a scientific experiment for him.
Lots of action. And lots of talk of boobs. (Again!) (See me review for Casino Royals.)
Audiobook performance was excellent, although I think anyone with a native English accent will have a hard time pulling off a New York Harlem accent, as well as a Jamaican accent.
Storyline was intense. Loved the voodoo legends. The bad guy was a true bad guy in every definition. Killing was both an art and a scientific experiment for him.
Lots of action. And lots of talk of boobs. (Again!) (See me review for Casino Royals.)
Better than the first, but it has the same issue as the first book, which is that the later portion drags. Not nearly as much as book 1, but still, I found my attention wandering.
A brilliant Bond story, one of my favourites. Yes it is a bit racist but it was written in the 1950's and things were different then. Its also one of my favourite Bond films and I love the song (every time I picked up the book I was singing it in my head).
Wings
James Bond, in a novel: Hmm, the enemy might know where I'm heading. To avoid potential trouble, I'll slip out in the dark of night and go have an early breakfast
James Bond, in a move: BLAM BLAM BLAM BLAM BLAM.
That's not entirely fair, there are still plenty of action sequences in this one. Light spoiler: Fans who want to see Bond fight an octopus, well, let's just say you won't be disappointed.
I would have liked LaLD more, if not for the uncomfortable amount of 1950s era racism. I don't think you can even use the "just a product of the times" excuse here. I got the feeling Ian Fleming was genuinely sharing his opinion that supporting black rights wasn't far off from supporting Evil Voodoo Communism. Eek.
There are no boats jumping over highways in this one. Disappointing.
James Bond, in a novel: Hmm, the enemy might know where I'm heading. To avoid potential trouble, I'll slip out in the dark of night and go have an early breakfast
James Bond, in a move: BLAM BLAM BLAM BLAM BLAM.
That's not entirely fair, there are still plenty of action sequences in this one. Light spoiler: Fans who want to see Bond fight an octopus, well, let's just say you won't be disappointed.
I would have liked LaLD more, if not for the uncomfortable amount of 1950s era racism. I don't think you can even use the "just a product of the times" excuse here. I got the feeling Ian Fleming was genuinely sharing his opinion that supporting black rights wasn't far off from supporting Evil Voodoo Communism. Eek.
There are no boats jumping over highways in this one. Disappointing.
All these Bond novels are goofy on one level or another, but this one is just out of control. Gloating evil Voodoo priests, secret panels, savagely grinning sadists...it's just silly, even by Bond standards.
The most racist of the Bond books in my opinion, but separating that (if you can) still well done story.
There seems to be an element of sluggishness in all of the two James Bond books I have read. There is no urgency in each plot, and Bond can usually take his time. But when Bond seeks danger, things go quickly. Perhaps this is the fine line that makes Bond so popular. A gentleman in peace time and a brute actor in war. Regardless, this is a short and enjoyable book.
Există momente în viaţa unui agent secret când acesta se bucură de un lux ieşit din comun. Există misiuni în care este chemat să joace rolul unui om foarte bogat; cu anumite prilejuri, el se refugiază în viaţa îmbelşugată pentru a şterge amintirea morţii şi a primejdiilor care l-au pândit; în sfârşit, există cazuri, precum cel de faţă, când agentul e oaspete pe teritoriul unui serviciu secret aliat.
Din clipa în care avionul BOAC Stratocruiser ateriză pe pista Aeroportului Internaţional Idlewild, James Bond se bucură de tratamentul rezervat, de obicei, oaspeţilor de rang regal.
Părăsind avionul, alături de ceilalţi pasageri, se resemnase deja la gândul celebrului purgatoriu al maşinăriei Serviciilor Vamale, de Sănătate Publică şi Imigraţie ale Statelor Unite. Îl aştepta, gândea el, cel puţin o oră de formalităţi în încăperile supraîncălzite zugrăvite într‑un verde mohorât, în care nu se mai aerisise de cel puţin un an de zile, acolo unde mirosul de sudoare stătută se îmbina cu cele ale spaimei şi vinovăţiilor nelămurite care domnesc mereu în preajma frontierelor. Teama aceea e stârnită de uşile închise purtând inscripţia ACCESUL INTERZIS, dincolo de care se află o mulţime de oameni vigilenţi şi mormane de dosare, precum şi teleimprimatoarele aflate în legătură permanentă cu Washingtonul, mai exact cu cei de la Biroul Narcotice, cei de la Contraspionaj, cei de la Tezaur şi de la FBI.
Păşind pe asfaltul pistei, biciuit de vântul aspru de ianuarie, îşi închipui propriul său nume trecând prin urzeala reţelei: BOND, JAMES, PAŞAPORT DIPLOMATIC BRITANIC 0094567; după o scurtă aşteptare, răspunsurile aveau să sosească, ivindu‑se în ţăcănitul teleimprimatoarelor: NEGATIV, NEGATIV, NEGATIV. Apoi, de la FBI: VERIFICARE POZITIVĂ; AŞTEPTAŢI. Urma să se desfăşoare, în circuit închis, schimb grăbit de mesaje între FBI şi CIA, FBI‑ul avea să transmită celor de la Idlewild: BOND OKAY OKAY, după care ofiţerul blazat de la intrare îi va întinde paşaportul, spunând: „Vă doresc o şedere plăcută, domnule Bond”.
Cuprins de un fior, Bond îşi îndreptă paşii, alături de restul călătorilor, printre ghidajele de sârmă, spre intrarea în sala de aşteptare a Serviciului Sănătăţii Publice.
Desigur, în ceea ce îl privea, toate acestea nu însemnau decât o plicticoasă rutină; îi displăcea însă ideea că dosarul său se afla în posesia unei puteri străine, oricare ar fi fost aceasta. Anonimatul era cheia de boltă a profesiei sale. Fiecare dezvăluire a identităţii sale înregistrată în vreun dosar îi scădea valoarea şi, în cele din urmă, putea să reprezinte chiar o ameninţare la propria‑i viaţă. Aici, în America, unde se ştia totul despre el, se simţea precum negrul din poveste căruia o vrăjitoare îi furase umbra, de parcă unul dintre organele sale vitale s‑ar fi aflat în mâinile celorlalţi. Ceilalţi, care în acest caz îi erau prieteni, dar totuşi…
Din clipa în care avionul BOAC Stratocruiser ateriză pe pista Aeroportului Internaţional Idlewild, James Bond se bucură de tratamentul rezervat, de obicei, oaspeţilor de rang regal.
Părăsind avionul, alături de ceilalţi pasageri, se resemnase deja la gândul celebrului purgatoriu al maşinăriei Serviciilor Vamale, de Sănătate Publică şi Imigraţie ale Statelor Unite. Îl aştepta, gândea el, cel puţin o oră de formalităţi în încăperile supraîncălzite zugrăvite într‑un verde mohorât, în care nu se mai aerisise de cel puţin un an de zile, acolo unde mirosul de sudoare stătută se îmbina cu cele ale spaimei şi vinovăţiilor nelămurite care domnesc mereu în preajma frontierelor. Teama aceea e stârnită de uşile închise purtând inscripţia ACCESUL INTERZIS, dincolo de care se află o mulţime de oameni vigilenţi şi mormane de dosare, precum şi teleimprimatoarele aflate în legătură permanentă cu Washingtonul, mai exact cu cei de la Biroul Narcotice, cei de la Contraspionaj, cei de la Tezaur şi de la FBI.
Păşind pe asfaltul pistei, biciuit de vântul aspru de ianuarie, îşi închipui propriul său nume trecând prin urzeala reţelei: BOND, JAMES, PAŞAPORT DIPLOMATIC BRITANIC 0094567; după o scurtă aşteptare, răspunsurile aveau să sosească, ivindu‑se în ţăcănitul teleimprimatoarelor: NEGATIV, NEGATIV, NEGATIV. Apoi, de la FBI: VERIFICARE POZITIVĂ; AŞTEPTAŢI. Urma să se desfăşoare, în circuit închis, schimb grăbit de mesaje între FBI şi CIA, FBI‑ul avea să transmită celor de la Idlewild: BOND OKAY OKAY, după care ofiţerul blazat de la intrare îi va întinde paşaportul, spunând: „Vă doresc o şedere plăcută, domnule Bond”.
Cuprins de un fior, Bond îşi îndreptă paşii, alături de restul călătorilor, printre ghidajele de sârmă, spre intrarea în sala de aşteptare a Serviciului Sănătăţii Publice.
Desigur, în ceea ce îl privea, toate acestea nu însemnau decât o plicticoasă rutină; îi displăcea însă ideea că dosarul său se afla în posesia unei puteri străine, oricare ar fi fost aceasta. Anonimatul era cheia de boltă a profesiei sale. Fiecare dezvăluire a identităţii sale înregistrată în vreun dosar îi scădea valoarea şi, în cele din urmă, putea să reprezinte chiar o ameninţare la propria‑i viaţă. Aici, în America, unde se ştia totul despre el, se simţea precum negrul din poveste căruia o vrăjitoare îi furase umbra, de parcă unul dintre organele sale vitale s‑ar fi aflat în mâinile celorlalţi. Ceilalţi, care în acest caz îi erau prieteni, dar totuşi…
adventurous
dark
mysterious
tense
medium-paced
Plot or Character Driven:
Plot
Strong character development:
No
Loveable characters:
No
Diverse cast of characters:
Yes
Flaws of characters a main focus:
No